ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2005

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea precizată ulterior C.H. a

chemat în judecată SC A.C. SA în calitate de comitent, conform art. 1000 alin.

(3) C. proc. civ. pentru a fi obligată la plata sumei de 500 milioane de lei cu

titlu de daune morale, pentru fapta prepusului său care a semnat articolul

„Biroul de investigații”.

În motivarea acțiunii reclamantul a

susținut că în numărul 39/3-9-X-2000 al ziarului A.C. la rubrica „Monstruoasa

inaniție” a apărut articolul intitulat „Despre cum a luat și ia România

euroboturi” prin care se fac afirmații jignitoare la adresa sa, reclamantul

îndeplinind la acea dată funcția de șef al Serviciului de Informații Externe.

Astfel, s-a învederat că a fost nominalizat

alături de alte persoane ca fiind „o șleahtă de șmecheri care scoteau România

la vândut „ca o proastă la șosea”, mai mult, că de fapt erau „floarea șlehtii

românești”, „șmenari de anvergură mondială”.

De asemenea, s-a acreditat ideea că

alături de D.M. conducea un fel de rețele mafiote care favoriza câștigarea

licitațiilor care se organizau la București, Ploiești și Timișoara pentru

restructurarea canalizării și aprovizionării cu apă. Totodată, i s-a imputat că

a preluat rolul d-lui H. în „vânătoarea de creanțe” pe care statul român le

avea față de alte state, ingineria constând în vânzarea de creanțe la o sumă

derizorie în paguba statului român, încasarea acestora aducând „oarece

comisioane” celor cărora subsemnatul le făcea un astfel de „cadou” bineînțeles

în urma obținerii unor foloase materiale personale.

Reclamantul a mai reprodus și alte

susțineri din cuprinsul articolului despre care a afirmat că i-au adus atingere

demnității și reputației și i-au produs un grav prejudiciu moral prin proliferarea

în fața opiniei publice a unor afirmații denigratoare.

A învederat că în speță erau întrunite

elementele răspunderii civile delictuale conform art. 998-999 și art. 1000

alin. (3) C. civ. și prin urmare a solicitat admiterea acțiunii.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 534 din 14 mai 2001 a admis în parte cererea

formulată de reclamantul C.H. și a obligat pârâta SC A.C. SA la plata către

reclamant a sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale.

A dispus restituirea cauțiunii achitate

de reclamant conform recipisei CEC nr. 42-30,01/00/40.6/000038 din 13 octombrie

neîntemeiată.

Instanța a reținut că din analiza

articolelor publicate de pârât rezulta că prin afirmațiile conținute se aducea

atingere vieții publice și private a reclamantului, încălcându-i-se grav

drepturile personale patrimoniale și nepatrimoniale de care fiecare om se

bucură.

În acest sens, martorii audiați la

cererea reclamantului au precizat că între persoana reclamantului și cea

descrisă în articolele apărute în ziarul A.C. era o reală contradicție, nimic

din ceea ce figura în articolul încriminat nefiind real. Totodată, articolul

respectiv a avut repercursiuni negative asupra activității profesionale a

reclamantului, știrbindu-i reputația, iar pe plan personal i-a restrâns sfera

prietenilor, i-a cauzat suferințe fizice, reclamantul fiind „aproape bolnav”

datorită apariției articolului.

De asemenea, instanța a constatat că în

speță erau întrunite cerințele art. 998-999 C. civ. combinat cu art. 1000 alin.

(3) C. civ. și a apreciat prejudiciul moral suferit de reclamant la 100

milioane de lei.

Împotriva menționatei sentințe a declarat

apel SC A.C. SA susținând, pe de o parte, că a fost pronunțată cu încălcarea

flagrantă a dreptului la apărare, a principiului contradictorialității și a

principiului aflării adevărului, iar pe de altă parte, că nu erau întrunite

toate elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ., respectiv

caracterul ilicit al faptei și raportul de cauzalitate între fapta pârâtei și

prejudiciul produs și existența prejudiciului.

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, prin decizia nr. 119/A din 6 martie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat

de pârâta SC A.C. SA împotriva sentinței nr. 534 din 14 mai 2001 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă.

Instanța a stabilit că principiile

invocate de apelanta pârâtă în motivele de apel au fost întrutotul respectate

de instanța de fond întrucât înlăturarea de la audiere a martorilor A.B. și C.B.,

propuși de pârâtă s-a făcut de către tribunal motivat de existența stării

litigioase, conflictuale dintre intimatul-reclamant și acești martori,

acordându-se însă pârâtei posibilitatea de a propune alți martori, ceea ce însă

apelanta-pârâtă nu a făcut, astfel că în mod corect a procedat tribunalul la

decăderea pârâtei din probă.

Referitor la fondul cauzei, instanța de

apel a apreciat că, în speță, erau întrunite elementele răspunderii civile delictuale

prevăzute de art. 998-999 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., afirmațiile

denigratoare la adresa intimatului-reclamant prin cuprinsul articolului

încriminat fiind de natură a-i aduce atingere onoarei și reputației

profesionale în relațiile de serviciu cu subalternii și ceilalți colegi care au

început chiar să-l evite. Pe plan personal și familial intimatului-reclamant

i-a fost cauzată o suferință psihică întrucât a început să fie ocolit de unele

familii de cunoscuți, cel mai afectat fiind copilul reclamantului.

În contra deciziei nr. 119/A din 6 martie

2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs SC A.C.

SA invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

și reiterând criticile formulate în apel.

Astfel, s-a susținut că prin soluția dată

instanțele au încălcat principiile dreptului la apărare, a

contradictorialității și cel al aflării adevărului.

În acest sens, s-a învederat că la

termenul din 12 februarie 2001 instanța de fond a respins cererea pârâtei

pentru amânarea cauzei datorită imposibilității de prezentare a apărătorului

ales, aspect de natură a o prejudicia.

De asemenea, tribunalul a înlăturat de la

audiere martorii propuși de pârâta recurentă pe motiv că între aceștia și

reclamant ar exista o stare conflictuală însă a enunțat posibilitatea

propunerii de noi martori.

În apel, instanța le-a respins proba cu

martori fără să-și motiveze opțiunea, iar în considerentele deciziei a

argumentat în sensul că „încuviințarea măsurii înlocuirii martorilor este

posibilă pentru motive bine întemeiate”.

Pe de altă parte, este greșită opinia

tribunalului care a procedat la instituirea unei prezumții absolute „privind

lipsa de obiectivitate” în ceea ce privește martorii pe care i-a propus,

încălcând astfel principiile dreptului la apărare, aflării adevărului,

egalității părților.

Or, Codul de procedură civilă instituie

expres interdicții în cazuri speciale cum ar fi cele reglementate de art. 189 C.

proc. civ. dar care nu se regăsesc în speță. Mai mult, sinceritatea depoziției

unor martori nu poate fi apreciată decât după audierea acestora, ceea ce însă

în speță nu a avut loc, instanța precizând lipsa de obiectivitate a martorilor,

și decăzând-o din administrarea respectivei probe, ceea ce este greșit și de

natură a o prejudicia, mai ales că instanța nu poate obliga partea la înlocuirea

martorilor.

În orice caz, în absența interdicției

exprese din art. 189 C. proc. civ. instanța nu poate refuza audierea martorilor

propuși pe motiv că prezumă lipsa de obiectivitate a acestora fără ca prin

aceasta să nu încalce flagrant dreptul la apărare al respectivei părți.

Pe de altă parte, având în vedere cercul

limitat de persoane care au avut cunoștință despre împrejurările de fapt

descrise în articolul încriminat, recurenta pârâtă nu putea propune martori din

afara acestui cerc și care nu aveau cunoștință despre situațiile evocate.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că în

speță, nu erau întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, respectiv

caracterul ilicit al faptei din moment ce aspectele încriminate reprezentau

informații aflate în paginile mai multor ziare importante din acea perioadă pe

care pârâta doar le-a comentat, iar exercitarea unui drept, respectiv dreptul

la libera exprimare conduce la înlăturarea caracterului ilicit al faptei. De

asemenea, probele administrate, depozițiile martorilor propuși de reclamant, nu

atestă existența unui prejudiciu moral real.

Recursul este fondat pentru motivele ce

succed.

Potrivit art. 129 alin. (2) și (5) C.

proc. civ., judecătorii au datoria să stăruie prin toate mijloacele legale

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. De asemenea, ei trebuie

să facă respectate și să respecte ei înșiși principiul contradictorialității și

celelalte principii ale procesului civil.

În acest context, cu referire la cazul în

speță, pârâta recurentă a solicitat în apărare la instanța de fond proba cu

martori ce a fost încuviințată inițial de tribunal pentru ca apoi aceeași

instanță să dispună din oficiu înlocuirea celor doi martori propuși de pârâtă și

în final să o decadă din administrarea acestei probe motivat de faptul că

pârâta nu a indicat alte persoane, iar cele propuse se aflau în litigiu cu

reclamantul. Or, în principiu, orice persoană capabilă și care are cunoștință

despre fapte relevante ale cauzei poate fi ascultată ca martor. Este adevărat

că textul art. 189 C. proc. civ. stabilește și excepțiile de la această regulă

privind rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv, soțul chiar

despărțit, interzișii, cei condamnați pentru jurământ sau mărturie mincinoasă,

excepții în care persoanele propuse de pârâți nu se încadrau.

Mai mult, textul invocat statuează și că

părțile pot conveni să fie audiate ca martori și rudele și afinii până la

gradul al treilea inclusiv, respectiv soțul, chiar despărțit, ceea ce

însemnează că aceste prevederi sunt de natură dispozitivă.

Față de cele deja relevate, procedeul

tribunalului, confirmat și de instanța de apel, de a decade pârâta din

administrarea probei cu martori apare greșit și contrar legii, întrucât

persoanele propuse de pârâtă spre a fi audiate nu făceau parte din categoria

celor menționate de art. 189 C. proc. civ. și prin urmare puteau fi primite ca

martori, iar instanța, peste textul legal menționat, a prezumat lipsa lor de obiectivitate

în depozițiile ce le-ar face, ceea ce însă nu era admisibil.

O atare decizie a fost de natură a

încălca dreptul la apărare al pârâtei, drept nesocotit și de instanța de apel

care a considerat justificată măsura tribunalului imputând însă pârâtei că nu

ar fi depus în termen de 5 zile lista cu noii martori pentru a putea fi citați,

deși în încheierea din 7 mai 2001 în practica, s-a consemnat expres declarația

apărătorului pârâtei potrivit căreia nu existau alte persoane pentru a le

propune să fie audiate.

De altfel, conform art. 186 alin. (3),

înlocuirea martorilor intervine la inițiativa părților și nu din oficiu, iar

instanței, într-un atare caz îi revine atribuția de a se pronunța asupra unei

astfel de cereri, urmând să o încuviințeze numai pentru motive bine întemeiate.

Or, așa cum deja s-a relevat, pârâta nu a

cerut înlocuirea martorilor ci dimpotrivă, a susținut constant că persoanele

propuse erau și cele care puteau relata aspecte esențiale pentru stabilirea

corectă a situației de fapt și implicit pentru aflarea adevărului.

Pârâta a reiterat și în apel cererea de

a-i fi audiați martorii propuși în fața tribunalului, solicitare ce i-a fost

respinsă pe motiv că la dosar existau suficiente dovezi.

S-a ignorat însă faptul că pârâtei nu i

se încuviințase administrarea respectivei probe și din această perspectivă,

între reclamant căruia i-au fost audiați la fond doi martori și pârâta, căreia

i s-a refuzat nejustificat ascultarea martorilor propuși, s-a creat o

inegalitate de tratament de natură a influența asupra soluționării cauzei.

Astfel fiind și întrucât instanța de apel

a soluționat cauza cu ignorarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. și

încălcarea principiilor ce guvernează procesul civil, respectiv principiul

aflării adevărului și principiul dreptului la apărare, recursul este fondat și

urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza spre rejudecarea

apelului, ocazie cu care urmează a fi examinată și critica formulată în recurs

privind fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A.C.

SA împotriva deciziei nr. 119/A din 6 martie 2002 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3

martie 2005.