ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2005

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea precizată ulterior C.H. a chemat în judecată SC A.C. SA în calitate de comitent, conform art. 1000 alin. (3) C. proc. civ. pentru a fi obligată la plata sumei de 500 milioane de lei cu titlu de daune morale, pentru fapta prepusului său care a semnat articolul „Biroul de investigații”. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că în numărul 39/3-9-X-2000 al ziarului A.C. la rubrica „Monstruoasa inaniție” a apărut articolul intitulat „Despre cum a luat și ia România euroboturi” prin care se fac afirmații jignitoare la adresa sa, reclamantul îndeplinind la acea dată funcția de șef al Serviciului de Informații Externe.

Astfel, s-a învederat că a fost nominalizat alături de alte persoane ca fiind „o șleahtă de șmecheri care scoteau România la vândut „ca o proastă la șosea”, mai mult, că de fapt erau „floarea șlehtii românești”, „șmenari de anvergură mondială”. De asemenea, s-a acreditat ideea că alături de D.M. conducea un fel de rețele mafiote care favoriza câștigarea licitațiilor care se organizau la București, Ploiești și Timișoara pentru restructurarea canalizării și aprovizionării cu apă. Totodată, i s-a imputat că a preluat rolul d-lui H. în „vânătoarea de creanțe” pe care statul român le avea față de alte state, ingineria constând în vânzarea de creanțe la o sumă derizorie în paguba statului român, încasarea acestora aducând „oarece comisioane” celor cărora subsemnatul le făcea un astfel de „cadou” bineînțeles în urma obținerii unor foloase materiale personale.

Reclamantul a mai reprodus și alte susțineri din cuprinsul articolului despre care a afirmat că i-au adus atingere demnității și reputației și i-au produs un grav prejudiciu moral prin proliferarea în fața opiniei publice a unor afirmații denigratoare. A învederat că în speță erau întrunite elementele răspunderii civile delictuale conform art. 998-999 și art. 1000 alin. (3) C. civ. și prin urmare a solicitat admiterea acțiunii. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 534 din 14 mai 2001 a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.H. și a obligat pârâta SC A.C. SA la plata către reclamant a sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale. A dispus restituirea cauțiunii achitate de reclamant conform recipisei CEC nr. 42-30,01/00/40.6/000038 din 13 octombrie 2000. A respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că din analiza articolelor publicate de pârât rezulta că prin afirmațiile conținute se aducea atingere vieții publice și private a reclamantului, încălcându-i-se grav drepturile personale patrimoniale și nepatrimoniale de care fiecare om se bucură. În acest sens, martorii audiați la cererea reclamantului au precizat că între persoana reclamantului și cea descrisă în articolele apărute în ziarul A.C. era o reală contradicție, nimic din ceea ce figura în articolul încriminat nefiind real. Totodată, articolul respectiv a avut repercursiuni negative asupra activității profesionale a reclamantului, știrbindu-i reputația, iar pe plan personal i-a restrâns sfera prietenilor, i-a cauzat suferințe fizice, reclamantul fiind „aproape bolnav” datorită apariției articolului.

De asemenea, instanța a constatat că în speță erau întrunite cerințele art. 998-999 C. civ. combinat cu art. 1000 alin. (3) C. civ. și a apreciat prejudiciul moral suferit de reclamant la 100 milioane de lei. Împotriva menționatei sentințe a declarat apel SC A.C. SA susținând, pe de o parte, că a fost pronunțată cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, a principiului contradictorialității și a principiului aflării adevărului, iar pe de altă parte, că nu erau întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ., respectiv caracterul ilicit al faptei și raportul de cauzalitate între fapta pârâtei și prejudiciul produs și existența prejudiciului. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 119/A din 6 martie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.C.

SA împotriva sentinței nr. 534 din 14 mai 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Instanța a stabilit că principiile invocate de apelanta pârâtă în motivele de apel au fost întrutotul respectate de instanța de fond întrucât înlăturarea de la audiere a martorilor A.B. și C.B., propuși de pârâtă s-a făcut de către tribunal motivat de existența stării litigioase, conflictuale dintre intimatul-reclamant și acești martori, acordându-se însă pârâtei posibilitatea de a propune alți martori, ceea ce însă apelanta-pârâtă nu a făcut, astfel că în mod corect a procedat tribunalul la decăderea pârâtei din probă. Referitor la fondul cauzei, instanța de apel a apreciat că, în speță, erau întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.

și art. 1000 alin. (3) C. civ., afirmațiile denigratoare la adresa intimatului-reclamant prin cuprinsul articolului încriminat fiind de natură a-i aduce atingere onoarei și reputației profesionale în relațiile de serviciu cu subalternii și ceilalți colegi care au început chiar să-l evite. Pe plan personal și familial intimatului-reclamant i-a fost cauzată o suferință psihică întrucât a început să fie ocolit de unele familii de cunoscuți, cel mai afectat fiind copilul reclamantului. În contra deciziei nr. 119/A din 6 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs SC A.C. SA invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și reiterând criticile formulate în apel.

Astfel, s-a susținut că prin soluția dată instanțele au încălcat principiile dreptului la apărare, a contradictorialității și cel al aflării adevărului. În acest sens, s-a învederat că la termenul din 12 februarie 2001 instanța de fond a respins cererea pârâtei pentru amânarea cauzei datorită imposibilității de prezentare a apărătorului ales, aspect de natură a o prejudicia. De asemenea, tribunalul a înlăturat de la audiere martorii propuși de pârâta recurentă pe motiv că între aceștia și reclamant ar exista o stare conflictuală însă a enunțat posibilitatea propunerii de noi martori. În apel, instanța le-a respins proba cu martori fără să-și motiveze opțiunea, iar în considerentele deciziei a argumentat în sensul că „încuviințarea măsurii înlocuirii martorilor este posibilă pentru motive bine întemeiate”.

Pe de altă parte, este greșită opinia tribunalului care a procedat la instituirea unei prezumții absolute „privind lipsa de obiectivitate” în ceea ce privește martorii pe care i-a propus, încălcând astfel principiile dreptului la apărare, aflării adevărului, egalității părților. Or, Codul de procedură civilă instituie expres interdicții în cazuri speciale cum ar fi cele reglementate de art. 189 C. proc. civ. dar care nu se regăsesc în speță. Mai mult, sinceritatea depoziției unor martori nu poate fi apreciată decât după audierea acestora, ceea ce însă în speță nu a avut loc, instanța precizând lipsa de obiectivitate a martorilor, și decăzând-o din administrarea respectivei probe, ceea ce este greșit și de natură a o prejudicia, mai ales că instanța nu poate obliga partea la înlocuirea martorilor.

În orice caz, în absența interdicției exprese din art. 189 C. proc. civ. instanța nu poate refuza audierea martorilor propuși pe motiv că prezumă lipsa de obiectivitate a acestora fără ca prin aceasta să nu încalce flagrant dreptul la apărare al respectivei părți. Pe de altă parte, având în vedere cercul limitat de persoane care au avut cunoștință despre împrejurările de fapt descrise în articolul încriminat, recurenta pârâtă nu putea propune martori din afara acestui cerc și care nu aveau cunoștință despre situațiile evocate. Recurenta-pârâtă a mai susținut că în speță, nu erau întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, respectiv caracterul ilicit al faptei din moment ce aspectele încriminate reprezentau informații aflate în paginile mai multor ziare importante din acea perioadă pe care pârâta doar le-a comentat, iar exercitarea unui drept, respectiv dreptul la libera exprimare conduce la înlăturarea caracterului ilicit al faptei.

De asemenea, probele administrate, depozițiile martorilor propuși de reclamant, nu atestă existența unui prejudiciu moral real. Recursul este fondat pentru motivele ce succed. Potrivit art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ., judecătorii au datoria să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. De asemenea, ei trebuie să facă respectate și să respecte ei înșiși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.

În acest context, cu referire la cazul în speță, pârâta recurentă a solicitat în apărare la instanța de fond proba cu martori ce a fost încuviințată inițial de tribunal pentru ca apoi aceeași instanță să dispună din oficiu înlocuirea celor doi martori propuși de pârâtă și în final să o decadă din administrarea acestei probe motivat de faptul că pârâta nu a indicat alte persoane, iar cele propuse se aflau în litigiu cu reclamantul. Or, în principiu, orice persoană capabilă și care are cunoștință despre fapte relevante ale cauzei poate fi ascultată ca martor. Este adevărat că textul art. 189 C. proc. civ. stabilește și excepțiile de la această regulă privind rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv, soțul chiar despărțit, interzișii, cei condamnați pentru jurământ sau mărturie mincinoasă, excepții în care persoanele propuse de pârâți nu se încadrau.

Mai mult, textul invocat statuează și că părțile pot conveni să fie audiate ca martori și rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv, respectiv soțul, chiar despărțit, ceea ce însemnează că aceste prevederi sunt de natură dispozitivă. Față de cele deja relevate, procedeul tribunalului, confirmat și de instanța de apel, de a decade pârâta din administrarea probei cu martori apare greșit și contrar legii, întrucât persoanele propuse de pârâtă spre a fi audiate nu făceau parte din categoria celor menționate de art. 189 C. proc. civ. și prin urmare puteau fi primite ca martori, iar instanța, peste textul legal menționat, a prezumat lipsa lor de obiectivitate în depozițiile ce le-ar face, ceea ce însă nu era admisibil.

O atare decizie a fost de natură a încălca dreptul la apărare al pârâtei, drept nesocotit și de instanța de apel care a considerat justificată măsura tribunalului imputând însă pârâtei că nu ar fi depus în termen de 5 zile lista cu noii martori pentru a putea fi citați, deși în încheierea din 7 mai 2001 în practica, s-a consemnat expres declarația apărătorului pârâtei potrivit căreia nu existau alte persoane pentru a le propune să fie audiate. De altfel, conform art. 186 alin. (3), înlocuirea martorilor intervine la inițiativa părților și nu din oficiu, iar instanței, într-un atare caz îi revine atribuția de a se pronunța asupra unei astfel de cereri, urmând să o încuviințeze numai pentru motive bine întemeiate.

Or, așa cum deja s-a relevat, pârâta nu a cerut înlocuirea martorilor ci dimpotrivă, a susținut constant că persoanele propuse erau și cele care puteau relata aspecte esențiale pentru stabilirea corectă a situației de fapt și implicit pentru aflarea adevărului. Pârâta a reiterat și în apel cererea de a-i fi audiați martorii propuși în fața tribunalului, solicitare ce i-a fost respinsă pe motiv că la dosar existau suficiente dovezi. S-a ignorat însă faptul că pârâtei nu i se încuviințase administrarea respectivei probe și din această perspectivă, între reclamant căruia i-au fost audiați la fond doi martori și pârâta, căreia i s-a refuzat nejustificat ascultarea martorilor propuși, s-a creat o inegalitate de tratament de natură a influența asupra soluționării cauzei.

Astfel fiind și întrucât instanța de apel a soluționat cauza cu ignorarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. și încălcarea principiilor ce guvernează procesul civil, respectiv principiul aflării adevărului și principiul dreptului la apărare, recursul este fondat și urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza spre rejudecarea apelului, ocazie cu care urmează a fi examinată și critica formulată în recurs privind fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.C. SA împotriva deciziei nr. 119/A din 6 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 martie 2005.