ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 968/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 968/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată și reține următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 546 din 22 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală

în Dosarul nr. 588.01/3/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată

încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea prev.

de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul C.M.N., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 346

alin. (1) raportat la art. 19 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca

inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL.

A fost obligată

partea civilă la 1000 lei cheltuieli judiciare statului.

În baza art. 193

alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de

partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL, de obligare a inculpatului la plata

cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța s-a reținut că la data de 1 septembrie 2010 prin

încheierea pronunțată în Dosarul nr. 588.01/3/2010, a fost admisă plângerea

formulată de petenta SC M.A.L.A.T. SRL, împotriva ordonanței nr. 4753/P/2005

din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, reținând

cauza spre rejudecare, în temeiul art. 278 pct. 8 lit. c) C. proc. pen., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.

pen., dosarul primind nr. 588.01/3/2010.

Instanța de fond a

reținut că inculpatul C.M.N., în calitate de administrator al SC P.P. SRL, a

achiziționat marfă (hârtie pentru fotocopiator) în valoare de 395.156.175 lei

de la partea vătămată SC M.A.L.A.T. SRL emițând, drept garanție, în condițiile

în care partea vătămată cunoștea faptul că la acel moment nu avea disponibil în

cont, 8 file cec și un bilet la ordin care nu au putut fi încasate din cauza

lipsei de disponibil în cont.

La începutul anului

2004, inculpatul, în calitate de administrator al SC P.P. SRL, a comandat mai

multe topuri de hârtie de la SC M.A.L.A.T. SRL, pe care le-a achitat; la data

de 15 iulie 2004 a efectuat o nouă comandă, cumpărând marfă în valoare de

275.782.500 ROL, pentru achitarea căreia a emis o filă CEC în care era

menționată scadența 16 octombrie 2004. La data de 23 iulie 2004 inculpatul a

efectuat o nouă comandă, cumpărând marfă în valoare de 105.538.125 ROL, pentru

achitarea căreia a emis un cec scadent la data de 27 septembrie 2004. La data

de 27 iulie 2004 inculpatul a efectuat o nouă comandă, pentru o cantitate mai

mare, de 16.000 topuri de hârtie pentru copiator.

Fiind vorba de o

cantitate mai mare, la data de 30 iulie 2004, între partea vătămată SC

M.A.L.A.T. S.R.L, în calitate de vânzător, și SC P.P. SRL, reprezentată de

inculpat, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare nr. 356, având ca obiect vânzarea a 16.000 topuri de hârtie

pentru copiator, la prețul unitar de 2,15 Euro plus TVA.

Potrivit art. 3 din

contract, plata urma să se efectueze în ROL, la cursul de vânzare practicat de

ABN la data efectuării plății, prin filă cec emisă în ziua livrării bunurilor,

scadentă la 120 de zile de la data livrării; în ceea ce privește plata valorii

TVA, modalitatea de plată era aceeași, cu singura diferență că fila cec era

scadentă la 60 de zile de la data livrării.

Ca urmare a

încheierii contractului, partea vătămată SC M.A.L.A.T. SRL a livrat marfa SC

P.P. SRL, emițând următoarele facturi: din data de 5 august 2004, în valoare de

844.305.000 lei ROL, din data de 13 august 2004, în valoare de 846.351.800 lei

ROL, pentru care inculpatul a emis 4 cecuri, scadente la 4 octombrie 2004, 9

octombrie 2004, 6 decembrie 2004 și, respectiv, 10 decembrie 2004.

În afara contractului

încheiat între părți, inculpatul a mai comandat, la datele de 2 august 2004, 9

august 2004, marfă în valoare de 154.813.050 lei, respectiv 146.881.403 lei,

pentru care a mai emis două cecuri, scadente la 20 septembrie 2004 și, respectiv,

27 august 2004, anexând celei din urmă file cec un bilet pe care a scris

cuvântul "garanție", solicitând să nu se introducă cecul la plată.

Cecul în valoare de

146.881.403 lei a fost înlocuit, la solicitarea inculpatului, cu un bilet la

ordin, emis la data de 6 septembrie 2004, scadent la 17 septembrie 2004, bilet

la ordin refuzat la pată pe motiv "lipsă disponibil".

La solicitarea

inculpatului au fost înlocuite și cecurile în valoare de 154.813.050 lei ROL,

105.538.125 lei ROL și 134.805.000 lei ROL cu un bilet la ordin emis la data de

1 octombrie 2004, scadent la data de 12 octombrie 2004, parțial refuzat la

plată, din suma totală de 395.156.175 lei fiind achitată doar suma de 650.000

lei.

Ulterior au fost

introduse la plată și celelalte cecuri, fiind refuzate la pată pentru lipsă de

disponibil.

La data de 2

decembrie 2004 inculpatul a completat un bilet la ordin, în valoare de

100.000.000 lei, scadent la data de 20 decembrie 2004, iar la data de 6

septembrie 2004 a completat un bilet la ordin în valoare de 10.000.000 lei,

scadent la data de 20 septembrie 2004.

La data de 22

septembrie 2004 între părți s-a completat un contract de fidejusiune, prin care

inculpatul a garantat plata datoriei societății pe care o administra cu toate

bunurile sale mobile și imobile, prezente sau viitoare.

Tot în vederea

achitării datoriei, SC M.A.L.A.T. SRL, în calitate de creditor-cesionar și SC

P.P. SRL, în calitate de debitor-cedent, la data de 23 martie 2005 s-a încheiat

un contract de cesiune de creanță în sumă de 50.000.000 lei, creanță pe care SC

P.P. SRL o avea împotriva SC D.P. SRL, debitorul-cedent neîndeplinindu-și,

însă, obligația de a gira și preda cecul referitor la creanța cesionată.

SC P.P. SRL a fost

înregistrată în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți cu 44 incidente

de plată, fiind în interdicție bancară de a emite cecuri în perioada 26 august

2004 - 14 decembrie 2005.

Situația de fapt

reținută de instanță a fost dovedită cu plângerea și declarațiile părții

vătămate și ale reprezentantului acesteia, audiat în calitate de martor, din

care rezultă că aceștia cunoșteau faptul că inculpatul nu avea, la data

emiterii cecului, disponibil în cont, acesta din urmă urmând să fie alimentat

cu sume de bani ce trebuiau avansate de debitorii pe care îi avea inculpatul,

la rândul lui, sau ca urmare a vânzării mărfii achiziționate, adresa BNR nr.

11/4/1741 din 18 aprilie 2005, din care rezultă că SC P.P. SRL a fost

înregistrată în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți cu 44 incidente

de plată, fiind în interdicție bancară de a emite cecuri în perioada 26 august

2004 - 14 decembrie 2005, contractul, facturile emise de partea vătămată pentru

marfa vândută și filele cec refuzate la plată din lipsa totală de disponibil,

contractele de fidejusiune și de cesiune de creanță, raportul de constatare

tehnico-științifică 227.190 din 21 octombrie 2005, potrivit căruia scrisul și

semnăturile de pe cele 8 file cec și 4 bilete la ordin în cauză, ca și

mențiunea "garanție" și semnătura de pe biletul anexat filei cec aparțin

inculpatului, raportul de expertiză contabilă din 13 februarie 2007, potrivit

căruia relațiile comerciale dintre cele două părți au avut loc în perioada

februarie - august 2004, interval în care partea vătămată a livrat societății

inculpatului marfă în valoare totală de 3.316.849.003 lei ROL, încasând doar

suma de 953.827.125 lei și rămânându-i de încasat suma de 2.363.021.878 lei

ROL, vânzarea mărfii achiziționate s-a făcut sub prețul pieței de către SC P.P.

SRL, la date apropiate de cele la care s-a făcut aprovizionarea sau chiar în

avans, SC P.P. SRL dispunea de numerarul necesar achitării instrumentelor de

plată emise în favoarea părții vătămate dacă inculpatul ar fi returnat

avansurile de trezorerie ridicate din casieria societății și nejustificate,

care la data de 31 decembrie 2004 înregistra un sold debitor de 2.226.058.167

lei ROL, disponibilitățile bănești rezultate în urma încasării contravalorii

facturilor emise către clienți au fost utilizate în vederea achitării

datoriilor către furnizorii de mărfuri și servicii ai societății, salariați;

fotocopii de pe înscrisurile aflate în dosarul privind procedura de lichidare

judiciară al SC P.P. SRL, deschisă la cererea părții vătămate, declarațiile

inculpatului, acesta recunoscând faptul că a emis cecurile și biletele la ordin

fără acoperire în cont, dar arătând că nu a avut niciodată intenția de a o

induce în eroare pe partea vătămată, ci pur și simplu nu a mai putut achita

datoriile acumulate, ca urmare a introducerii primei file cec la plată, de către

un furnizor.

În drept, prima

instanță a apreciat că fapta inculpatului C.M.N. care, în calitate de

administrator al SC P.P. SRL, a achiziționat marfă în valoare de 316.849.003

lei ROL, de la partea vătămată SC M.A.L.A.T. S.R.L, emițând, drept garanție, în

mod succesiv, în condițiile în care partea vătămată cunoștea faptul că la acel

moment nu avea disponibil în cont, 8 file cec și 4 bilete la ordin, refuzate

parțial la plată din cauza lipsei de disponibil în cont, se circumscrie

infracțiunilor de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și a celei

prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, Legea asupra

cecului, cauza disjungându-se, însă, încă de la urmărire penală cu privire la

această din urmă infracțiune, care nu mai poate face, din acest motiv, obiectul

prezentei judecăți.

Faptul că partea

vătămată cunoștea că la momentul emiterii filelor cec nu exista disponibil în

contul emitentului, motiv pentru care este exclusă reținerea modalității

prevăzute la alin. (4) al art. 215 C. pen., rezultă din însăși declarația

reprezentantului părții vătămate, martorul I.A., potrivit căruia știa că plata

urma să se facă "la vânzare", adică din sumele obținute în urma valorificării

chiar a mărfii achiziționate, precum și din împrejurarea că data scadenței

trecută pe filele cec era la intervale de timp mai mari de o lună de la data

emiterii.

Cu privire la

reținerea formei continuate a infracțiunii de înșelăciune imputată inculpatului

de către partea vătămată, instanța a avut în vedere, la stabilirea acestei

încadrări juridice, că nu poate fi vorba, față de modalitatea de descriere a

faptelor de care se plânge partea vătămată, decât de o aceeași rezoluție

infracțională, pe lângă îndeplinirea condițiilor privind unitatea de subiect

activ, pluralitatea actelor de executare și unitatea de calificare juridică,

modul similar de săvârșire a faptelor și intervalul relativ scurt de timp la

care s-au petrecut acestea; schimbarea instrumentului de plată și faptul că

înșelăciunea prin emiterea unui cec fără acoperire este incriminată distinct nu

sunt de natură a întrerupe rezoluția infracțională a autorului.

Pentru a fi în

prezența infracțiunii continuate, actele de executare nu trebuie să fie

identice, ci doar fiecare să realizeze conținutul aceleiași infracțiuni. Este

îndeplinită această condiție și atunci când actele de executare sunt realizate

în variantele alternative ale elementului material al infracțiunii [folosirea

cecurilor făcându-se la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu

inducerea în eroare a părții vătămate, iar folosirea biletelor la ordin și

încheierea contractelor de fidejusiune și de cesiune de creanță făcându-se

pentru menținerea în eroare a părții contractante, toate acestea atrăgând

aplicabilitatea art. 41 alin. (2) C. pen., dată fiind multitudinea actelor

materiale, dar și a alin. (2) de la art. 215 C. pen., fiind mijloace

frauduloase, în sensul legii penale].

Față de aceste

aspecte, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică

dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.

(1), (3), (4) și (5) C. pen. (pentru care s-a început și efectuat urmărirea

penală, încheierea judecătorului de admitere a plângerii nefiind actul de

sesizare a instanței) în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a

apreciat, însă, că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive

nici ale acestei infracțiuni, schimbarea de încadrare juridică impunându-se din

motive de acuratețe juridică.

Astfel, emiterea de

cecuri în lipsa disponibilului în cont la acel moment, pentru a garanta plata,

este o practică des întâlnită între comercianți, în realitate plata mărfurilor

livrate urmând a se face, după cum a recunoscut martorul I.A., reprezentantul

părții vătămate, "la vânzare" (pe măsura obținerii sumelor de bani

necesare ca urmare a valorificării acestora, în continuare), în numerar sau prin

ordin de plată, cecul predat ca garanție fiind restituit, sau chiar prin

completarea și introducerea la plată a cecurilor, ca urmare a alimentării

ulterioare a contului de către trăgător.

Înșelăciunea, privită

sub aspect penal, ca o infracțiune, presupune că făptuitorul își dă seama că

desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o

pagubă, consecință a cărei producere o urmărește de altfel, scopul fiind

obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

În absența unor

manopere dolosive, frauduloase, a prezentării unei fapte adevărate ca fiind

mincinoasă sau a unei fapte mincinoase ca fiind adevărată, astfel încât să

inducă în eroare partea civilă, la momentul încheierii contractului, ori

ulterior, nu suntem în prezența infracțiunii de înșelăciune în convenții, chiar

dacă inculpatul nu și-a onorat obligația de plată a bunului achiziționat,

vânzându-l chiar sub prețul de achiziție, ci a unei alte forme de răspundere,

pentru neexecutarea clauzelor contractuale, constatată de instanțele civile și

comerciale, având în vedere hotărârile judecătorești aflate în fotocopie la

dosar, pe care le vom indica ulterior, la discutarea laturii civile.

În raport de cele

reținute anterior, inculpatul, neexercitând o activitate de inducere în eroare,

nu a urmărit nici producerea vreunei pagube în patrimoniul părții civile,

aspect întărit și de faptul că a achitat o parte - foarte mică, este adevărat -

din prejudiciu, încheind și un contract de fidejusiune pentru garantarea

plății, contract valorificat din plin de partea civilă în cadrul litigiilor

civile și comerciale cu inculpatul, în patrimoniul său aflându-se un

apartament.

Nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, sub aspect subiectiv,

în cazul în care completarea filelor cec și a biletelor la ordin fără acoperire

nu s-a făcut cu intenția de a obține un folos material injust, având în vedere

faptul că între societatea emitentă și beneficiar au existat relații comerciale

anterioare, în cursul cărora a fost achiziționată marfă de ordinul sutelor de

milioane de lei, fără a fi probleme cu plățile, că în contul societății

cumpărătoare a existat un rulaj important al debitului și creditului, astfel că

imposibilitatea de efectuare a plății sumelor înscrise pe cecuri a fost cauzată

de dificultăți financiare, care l-au determinat pe inculpat să sisteze și

plățile către alți furnizori (SC G. SRL, SC T.B. SRL, SC M. SRL Ploiești,

plângerile acestora făcând obiectul cercetărilor în dosarele nr. 11233/P/2005

și nr. 5479/P/2005 ale Pachetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

București).

Data de emitere

înscrisă pe cecuri nefiind cea a achiziționării mărfii, ci una ulterioară, cu

acceptul expres al părții civile, față de scadența convenită pentru obligația

de plată a prețului (la 60 - 120 de zile de la livrare), nici nu se putea ști

de către vreo persoană care va fi disponibilul bănesc la data înscrisă ca fiind

cea a emiterii și nici la data introducerii lor la plată; or, existența acestei

uzanțe comerciale între cele două societăți referitoare la modul de plată a

mărfii, precum și la modul de folosire a instrumentelor bancare de plată

exclude intenția infracțională.

În plus, Tribunalul a

apreciat că se verifică susținerile inculpatului în sensul că sumele de bani

obținute ca urmare a valorificării mărfii achiziționate de la partea vătămată

au fost folosite și pentru plata altor furnizori, prin emiterea altor două

cecuri în numele SC E.P. SRL, dar pentru plata unor datorii ale SC P.P. SRL -

împrejurarea cunoscută și acceptată de partenerul contractual, SC A. SA -,

inculpatul urmărind achitarea prejudiciilor reclamate de societățile cu care

intrase în relații contractuale și care sesizaseră Poliția ca urmare a

constatării inexistenței disponibilului necesar recuperării creanțelor în

contul societății administrate de inculpat.

Din Raportul de

activitate nr. 4 privind administrarea judiciară a SC P.P. SRL, depus la

Dosarul nr. 1050/2005 al TB, secția a VII-a comercială, de către

administratorul judiciar M.E.I. SRL, privind situația financiară a SC P.P. SRL,

a reieșit că în perioada 2002 - 2004 a avut loc o creștere spectaculoasă a

creanțelor, de la 2.092.849 lei la 7.716.064 lei, situație rezultată în urma

neîncasării clienților, aspect care, coroborat cu cele constatate în raportul

de expertiză contabilă întocmit în cauză, potrivit căruia disponibilitățile

bănești rezultate în urma încasării contravalorii facturilor emise către

clienți au fost utilizate în vederea achitării datoriilor către furnizorii de

mărfuri și servicii ai societății, salariați, precum și cu atitudinea

inculpatului, care nu a rămas în pasivitate în toată această perioadă, ci a

încercat să ofere garanții reale părții vătămate pentru achitarea debitului,

însă efectuând totodată plăți și către alte societăți comerciale cu care

încheiase contracte (de exemplu, 400.000.000 lei către SC M. SRL Ploiești)

relevă că nu se poate stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că

inculpatul a acționat cu intenția de a cauza un prejudiciu părții vătămate,

inducând-o și menținând-o în eroare la încheierea și pe parcursul derulării

contractului de vânzare-cumpărare nr. 356/2004.

În ceea ce privește

susținerile părții civile, în sensul că inculpatul a încercat scoaterea

frauduloasă din patrimoniu a apartamentului în cauză, prin încheierea unei

tranzacții cu soția sa, de care a divorțat, pe lângă faptul că acea înțelegere

a fost revocată de instanțele judecătorești (Decizia civilă 814A din 12 iunie

2008 a T.B., secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 19R din

15 ianuarie 2009 a C.A.B., secția a IX-a civilă - Dosar nr. 588.01/3/2010),

dacă inculpatul ar fi fost într-adevăr de rea-credință ar fi înstrăinat

apartamentul înainte de a încheia contractul de fidejusiune cu partea civilă

sau nu ar mai fi încheiat deloc acel contract, dat fiind faptul că, dacă

susținerile părții vătămate ar fi adevărate, își însușise deja importantele

sume de bani dobândite ca urmare a valorificării mărfii achiziționate de la

partea vătămată. Prin urmare, inculpatul, dacă ar fi fost de rea-credință, nu

ar fi avut niciun motiv să garanteze plata creanței cu bunurile sale câtă

vreme, ca administrator al unei societăți cu răspundere limitată, nu era

obligat în acest sens, ci ar fi lăsat pur și simplu creditorul să se

îndestuleze din patrimoniul societății, intrată în lichidare.

În lipsa unor dovezi

certe care să înlăture orice dubiu în legătură cu intenția inculpatului, doar

emiterea unor cecuri în cadrul unor tranzacții comerciale, cecuri înlocuite

ulterior, cu acordul părții vătămate, cu alte cecuri și bilete la ordin, și

cauzarea unui prejudiciu prin simpla incapacitate a unei persoane juridice de a

face plata la timp nu pot contura elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune în convenții.

Cu privire la latura

civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată SC M.A.L.A.T. S.R.L s-a

constituit parte civilă în cauză cu suma reprezentând penalitățile de

întârziere de 0,5% pe zi, începând cu data de 4 noiembrie 2005 (ulterior

deschiderii procedurii insolvenței împotriva SC P.P. SRL, prin Sentința

comercială 2139/3 noiembrie 2005 a T.B., secția a VII-a comercială - Dosar nr.

588.01/3/2010), aferente sumelor de 27.578,25 lei, la care debitorul a fost

deja obligat prin Sentința civilă nr. 7699 din 21 decembrie 2004, și,

respectiv, 155.585 lei, la care debitorul a fost deja obligat prin Sentința

civilă nr. 530 din 1 decembrie 2005 (Dosar nr. 588.01/3/2010).

Potrivit art. 19

alin. (4) C. proc. pen., persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața

instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze

organului de urmărire penală sau instanței de judecată, dacă punerea în mișcare

a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după

suspendare. Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a

pronunțat o hotărâre chiar nedefinitivă.

Din interpretarea

acestor dispoziții a rezultat că obținerea în prealabil a unui titlu executoriu

constând într-o sentință pronunțată de instanța civilă prin care inculpatul

este obligat la plata sumei pretinse și prin cererea de constituire de parte

civilă face inadmisibilă acțiunea civilă alăturată celei penale.

Or, în cauză, partea

civilă SC M.A.L.A.T. SRL a obținut deja titluri executorii atât împotriva

inculpatului, ca și fidejusor și administrator obligat la suportarea pasivului

neacoperit al SC P.P. SRL (Sentința arbitrală nr. 60 din 28 februarie 2006 -

Dosar nr. 588.01/3/2010, Sentința comercială nr. 5614 din 12 noiembrie 2009 a

T.B., secția a VII-a comercială - Dosar nr. 588.01/3/2010), cât și a SC P.P. SRL,

ca și debitor (Sentința civilă nr. 7699 din 21 decembrie 2004 a Judecătoriei

Sectorului 5 București - Dosar nr. 588.01/3/2010, Sentința arbitrală nr. 60 din

28 februarie 2006 - Dosar nr. 588.01/3/2010).

Partea civilă are

titlu executoriu inclusiv cu privire la penalitățile de întârziere, calculate

până la achitarea integrală a debitului, față de dispozițiile Sentinței civile

nr. 158 din 14 ianuarie 2005 a Judecătoriei Sectorului 5 București, ale

Sentinței comerciale nr. 530 din 1 februarie 2005, completată prin Sentința

comercială nr. 786 din 15 februarie 2005 a T.B., secția a VI-a comercială

(Dosar nr. 588.01/3/2010).

Prin urmare, în baza

art. 346 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (4) C. proc. pen., va respinge ca

inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL.

Față de modul de

soluționare a acțiunii civile, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea

părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL, solicitând admiterea

apelului, desființarea în totalitate a hotărârii primei instanțe și pronunțarea

unei hotărâri prin care inculpatul să fie condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., și repararea prejudiciului. Totodată, solicită

cheltuieli de judecată.

Partea civilă, în

motivul de apel invocat a criticat hotărârea instanței de fond atât pe latură

penală, cât și pe latură civilă, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pe latură penală, a

arătat faptul că instanța de fond a analizat situația de fapt și probatoriul

administrat în cauză, ajungând în mod greșit la concluzia că faptele săvârșite

de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Inculpatul, la

începutul relațiilor contractuale, a reușit să câștige încrederea furnizorilor

prin contractarea, în cantități mici de marfă, pe care o și plătea, după care a

început achiziționarea unei cantități mai mari, marfă ce a rămas neachitată, de

aici reieșind existența unor manopere dolosive, instanța de fond reținând în

mod eronat că latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune nu a fost

realizată prin faptele inculpatului, că acesta nu a exercitat o activitate de

inducere în eroare, nu a urmărit nici producerea unei pagube în patrimoniul

părții vătămate; cu privire la analizarea laturii subiective a infracțiunii,

instanța de fond a apreciat în mod defectuos probele administrate în cauză. A

reținut că plata mărfii achiziționate prin file CEC și bilete la ordin scadente

la o dată ulterioară, s-a realizat în același mod ca în cazul oricărui alt

client, fapt ce a fost neadevărat.

Partea vătămată a

arătat, în motivele de apel, că instanța de fond a reținut în mod greșit că

anterior încheierii contractului între părți au existat relații contractuale în

cadrul cărora societatea intimatului inculpat ar fi achiziționat marfă în

valoare foarte mare, marfă care a fost achitată, iar plângerea penală împotriva

acestui intimat, ar fi fost cauza unei dificultăți economice.

Cu privire la

concluzia raportului de expertiză efectuat în cauză, a reieșit faptul că în

lipsa retragerii nejustificate a unor sume consistente din societate, creanțele

SC P.P. SRL, către partea vătămată ar fi putut fi stinse.

Situația inculpatului

intimat de a nu-și achita datoriile către furnizori era una generală.

Partea vătămată, pe

latură civilă, a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei egale cu

penalități de întârziere de 0,5% pe zi începând cu data de 4 noiembrie 2004,

până la data achitării integrale și efective a debitului, penalități aferente

sumelor de: 27.578,25 lei și 155.585 lei, penalități aferente perioadei dintre

momentul deschiderii procedurii insolvenței și data achitării integrale și

efective a debitului.

Partea civilă a

criticat, totodată, încheierea de îndreptare a omisiunii vădite strecurate în

minută, pronunțate la data de 18 iulie 2011, solicitând desființarea acesteia

și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Prin Decizia penală

nr. 332/A din 08 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca

nefondat apelul declarat de apelanta parte civilă SC M.A.L.A.T. SRL, împotriva

Sentinței penale nr. 546 din 22 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta parte civilă la plata a 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.

În baza art. 193 C.

proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea apelantei părți civile, de

obligare a intimatului inculpat C.M.N., la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cauza în

temeiul art. 379 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

În mod temeinic,

instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că faptele

săvârșite de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., interpretând în mod corect probatoriul administrat în

cauză.

Astfel, relațiile

comerciale dintre partea civilă și societatea comercială administrată de către

inculpat anterioare săvârșirii faptei (inculpatul a achiziționat de la partea

vătămată bunuri în mai multe rânduri, achitând o parte din ele - aproximativ o

treime din suma datorată -, iar pentru celelalte emițând instrumente de credit

sau plată, dar cu înștiințarea cocontractantului cu privire la lipsa

disponibilului la momentul respectiv), atitudinea inculpatului ulterior acestui

moment (care a depus diligențe pentru achitarea datoriei prin încheierea

contractului de fidejusiune, la care nu era obligat în niciun fel, patrimoniul

propriu fiind separat de cel al societății administrate de el, subiect distinct

de drept și prin cesionarea unei creanțe în sumă de 50.000.000 lei împotriva SC

D.P. SRL), precum și circumstanțele financiare în care s-a aflat societatea

administrată de inculpat (care a avut un rulaj important în cont, dar și o

acumulare de creanțe neîncasate ca urmare a neplății acestora de către

debitorii proprii) nu permit a se trage cu certitudine concluzia neîndoielnică

că inculpatul s-a folosit de aceste elemente pentru a induce în eroare partea

vătămată cu privire la executarea contractului și în scopul de a obține un

folos material injust. Faptul că inculpatul a ales să plătească alți creditori

decât partea civilă, care aveau la rândul lor, creanțe împotriva societății

administrate de inculpat, nu poate fi reținut împotriva sa, acesta având

facultatea de a hotărî ordinea în care satisface creditorii, neexistând

obligația de a folosi sumele obținute din vânzarea bunurilor achiziționate de

la partea civilă pentru achitarea datoriilor față de aceasta.

Astfel, din analiza

materialului probator, rezultă că situația de fapt constă în neexecutarea unei

obligații contractuale față de partea vătămată și nu în inducerea în eroare a

acesteia cu privire la executarea convenției în scopul de a obține un folos

material injust, aspect cu privire la care s-au pronunțat, de altfel,

instanțele civile.

Cu privire la latura

civilă, Curtea a constatat, ca și prima instanță de judecată, că partea civilă

a ales în mod irevocabil calea acțiunii civile în fața unei instanțe civile

(atât împotriva inculpatului ca fidejusor și administrator obligat la

suportarea pasivului neacoperit al SC P.P. SRL, cât și împotriva societății)

pentru acoperirea prejudiciului rezultând din neexecutarea obligațiilor

contractuale, astfel încât, după obținerea unei hotărâri civile, chiar

nedefinitive, nu poate solicita despăgubiri civile și pe calea acțiunii civile

formulate în cadrul procesului penal.

Întrucât partea

civilă a obținut prin sentințele civile inclusiv penalitățile de întârziere

până la achitarea integrală a debitului, nu mai poate solicita aceste sume și

în fața instanței penale. Imposibilitatea executării efective a penalităților

până la momentul achitării integrale a debitului ca urmare de deschiderii

procedurii insolvenței este o chestiune care ține de executarea creanței, care

este, însă, prevăzută integral în sentințele civile, dispunându-se repararea

integrală a prejudiciului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs în termen legal partea civilă SC M.A.L.A.T. SRL care

a invocat incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385

10

, 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen.. și a solicitat casarea atât a sentinței penale cât și a deciziei recurate

și condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și

obligarea acestuia la despăgubiri, întrucât aceasta a avut intenția de a induce

și a menține în eroare partea civilă.

Înalta Curte

analizând actele și lucrările dosarului constată că recursul formulat este

nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:

În dispozițiile

Codului penal, cu referire la cuprinsul art. 215 s-a prevăzut, în alin. (4) al

acestui articol, că "emiterea unui cec asupra unei instituții de credit

sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau

acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în

totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea

termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o

pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin.

(2)".

În acest fel,

legiuitorul a incriminat ca infracțiune de înșelăciune, prin actualul alin. (4)

al art. 215 C. pen., atât fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de

credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia

sau acoperirea necesară, cât și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în

totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea

termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un

folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului.

Rezultă deci că

prejudicierea beneficiarului cecului emis, prin săvârșirea oricăreia dintre

faptele de inducere în eroare arătate mai sus, în scopul obținerii pentru sine

sau pentru altul a unui folos material injust, constituie infracțiunea de

înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.

În cazul în care

beneficiarul are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul

necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui însă

infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen., deoarece

îi lipsește un element constitutiv esențial, respectiv inducerea în eroare, condiție

cerută fără echivoc prin alin. (1) al aceluiași articol.

Pornind de la aceste

reglementări și dispoziții legale, Înalta Curte apreciază în consens cu ambele

instanțe că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Analiza materialului

probator, relevă că situația de fapt constă în neexecutarea unei obligații

contractuale față de partea vătămată și nu în inducerea în eroare a acesteia cu

privire la executarea convenției în scopul de a obține un folos material

injust, aspect cu privire la care s-au pronunțat, de altfel, instanțele civile.

Inculpatul C.M.N., nu

a exercitat o activitate de inducere în eroare, nu a urmărit nici producerea

vreunei pagube în patrimoniul părții civile, aspect întărit și de faptul că a

achitat o mică parte din prejudiciu, încheind și un contract de fidejusiune

pentru garantarea plății, contract valorificat de partea civilă în cadrul

litigiilor civile și comerciale cu inculpatul, în patrimoniul său aflându-se un

apartament.

Cu privire la latura

civilă, Înalta Curte constată, de asemenea că partea civilă a ales în mod

irevocabil calea acțiunii civile în fața unei instanțe civile (atât împotriva

inculpatului ca fidejusor și administrator obligat la suportarea pasivului

neacoperit al SC P.P. SRL, cât și împotriva societății) pentru acoperirea

prejudiciului rezultând din neexecutarea obligațiilor contractuale, astfel

încât, după obținerea unei hotărâri civile, chiar nedefinitive, nu poate

solicita despăgubiri civile și pe calea acțiunii civile formulate în cadrul

procesului penal.

Practic cât și

teoretic, ne aflăm în fața unei proceduri de executare care nu are conotații

penale și ca atare nu poate atrage răspunderea penală a inculpatului așa încât

nu poate fi vorba despre o greșită aplicare a legii în sensul celor arătate de

partea civilă și așa cum prevăd dispozițiile art. 172 C. proc. pen. așa încât

Înalta Curte apreciază că recursul declarat este nefondat și urmează a-l

respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta parte civilă SC M.A.L.A.T. SRL

împotriva Deciziei penale nr. 332/A din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.M.N., în

sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției .

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 martie 2012.

Procesat de GGC - GV