ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5562/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 178 din 17 aprilie 2003, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe inculpatul C.A., la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complimentară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248

1

raportată la art. 246, cu aplicarea art. 258 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale și i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de ani închisoare, i-a interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

L-a obligat să plătească părții civile SC R.R.F.B., filiala Interjudețeană Brașov contravaloarea în lei la cursul B.N.R. la data efectuării plății a sumei de 217.077 dolari S.U.A., despăgubiri civile, iar către stat suma de 5 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 348 C. proc. pen., a desființat integral actele adiționale nr. 2 din 28 iulie 1999 și nr. 3 din 2 septembrie 1999 la precontractul de asociere în participațiune nr. 3 din 13 august 1997 dintre partea civilă și SC N. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în perioada mai – septembrie 1999, inculpatul a deținut funcția de director al F.I.B.R.R.F.B. În urma unui control, efectuat în luna noiembrie 1999, s-a constatat că, în perioada iunie – august 1999, inculpatul a ridicat în mai multe rânduri suma totală de 4.300.000 lei, sub formă de „avansuri spre decontare”, pe care nu a justificat-o. De asemenea, în condițiile în care SC N. SRL avea o restanță către partea civilă în sumă de 219,6 milioane lei, reprezentând chiria neplătită și utilități pentru închirierea sălii B a Cinematografului M. din Brașov, din anul 1997, în disprețul deciziei nr. 100, transmisă în teritoriu de partea civilă la data de 15 iunie 1999, prin care se precizau condițiile de închiriere a unor spații, inculpatul a încheiat două acte adiționale cu SC N. SRL Brașov, prin care se compensau datoriile cu unele lucrări care urmau să fie executate, prelungind durata contractului, care urma să expire la data de 15 octombrie 1999, până în anul 2005, subînchiriind și sala A a aceluiași cinematograf. S-a reținut că cele două acte adiționale au fost ștampilate cu o ștampilă veche, retrasă din folosința filialei.

S-a mai reținut că prejudiciul părții civile a crescut lună de lună, ajungând la suma de 217.077 dolari S.U.A.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul, procurorul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul neaplicării legii de grațiere nr. 543/2002 în ce privește pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de delapidare și a individualizării judiciare a pedepsei stabilite pentru infracțiunea de abuz de serviciu, solicitând majorarea acesteia. De asemenea, s-a criticat indicarea greșită a denumirii de SC N. SRL, în loc de SC N.I. SRL Inculpatul a solicitat neachitarea sa pentru ambele infracțiuni, motivând că a justificat sumele ridicate drept avans spre decontare și că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Prin decizia penală nr. 136/ Ap din 28 aprilie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul C.A., nr. 178 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o și rejudecând:

În baza art. 215

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (1) și (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.A. la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat grațiată în întregime și condiționat pedeapsa de mai sus și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din aceeași lege.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 246, raportat la art. 248

1

, cu aplicarea art. 258 C. pen.

A obligat inculpatul să plătească părții civile SC R.R.F.B., filiala Interjudețeană Brașov suma de 15.152.500 lei, cu titlu de despăgubiri civile actualizate pentru prejudiciul cauzat prin infracțiunea de delapidare.

În baza art. 346 alin. ultim C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă a aceleiași părți civile pentru prejudiciul pretins cauzat prin infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

În ceea ce privește infracțiunea de delapidare, în care în mod corect prima instanță a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de gestiune frauduloasă, având în vedere că, prin funcția sa de director, inculpatul administra patrimoniul unității pe care o conducea, este de observat că nu mai contestă primirea, în mai multe rânduri a sumei totale de 4.750.000 lei drept avans spre decontare. Inculpatul a susținut că a făcut dovada folosirii acestei sume, fie prin cumpărarea unor materiale de construcții, fie prin decontarea unor cheltuieli de deplasare, invocând în acest sens declarațiile martorilor M.A. și S.A.C. Or, din declarația martorului M.A., magazioner în acea perioadă la filiala Brașov a R.R.F.B., rezultă că inculpatul i-a prezentat numai o factură și o chitanță privind achiziționarea unor materiale de construcție, în valoare totală de circa 2 milioane lei, și fără ca martorul să facă recepția acestor materiale, i-a solicitat să ateste ieșirea acestor bunuri din gestiune. Din acest motiv, martora S.A.C., în calitate de contabil șef al unității la acea dată, a refuzat să le opereze în evidențele contabile. Aceeași martoră a arătat că inculpatul a justificat restul de 2.500.000 lei prin cheltuielile de deplasare făcute, fără însă a se face dovada cu înscrisuri în acest sens.

În aceste condiții, fapta inculpatului de a ridica în mai multe rânduri suma de 4.300.000 lei cu titlu de avans spre decontare, precum și suma de 450.000 lei de la martora B.C., cu titlu de închiriere a unei săli de cinematograf, suma pe care a folosit-o în interesa personal, fără a face dovada restituirii acestora, respectiv, predarea sumei de 450.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ce privește infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, curtea a reținut că fapta inculpatului, de a încheia în luna august 1999 două acte adiționale cu SC N.I. SRL Brașov, prin care s-a prelungit durata contractului de asociere în participațiune și s-a compensat o parte a datoriei a acestei din urmă societăți cu obligația acesteia de a efectua lucrări de reparații, nu este prevăzută de legea penală, astfel ca, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Astfel, cum rezultă din raportul întocmit de o comisie de control a unității partea vătămată, numirea inculpatului în funcția director al filialei Brașov s-a făcut în condițiile în care, în funcția anterioară, de revizor contabil, activitatea sa a fost necorespunzătoare, acesta lucrând în sistem foarte puțin, fiind pus sub semnul întrebării și concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții.

Contractul de asociere în participațiune, încheiat între filiala Brașov și SC N.I. SRL Brașov (SC N. SRL Brașov), la data de 13 august 1997, urma să expire la data de 15 octombrie 1999. Deși această unitate nu și-a onorat obligațiile ce-i reveneau, având de plătit unității parte vătămată suma totală de 188.983.509 lei, la data de 29 aprilie 1999, cu numai câteva zile înainte de numirea inculpatului în funcția de director, fosta conducere a filialei a încheiat actul adițional nr. 1, prin care se modifică unele clauze, nefăcându-se nici o vorbire despre datoria pe care SC N. SRL Brașov o avea față de unitate. Mai mult, nu s-a pornit nici o acțiune împotriva acesteia pentru a fi obligată la plata datoriei.

Este adevărat că, prin decizia nr. 100 din 15 iunie 1999 conducerea R. București a stabilit metodologia de valorificare a spațiilor aparținând acesteia, emițând și un regulament referitor în principal la închirierea acestor spații, potrivit căruia închirierea se poate face numai pe bază de licitații, închirierea făcându-se numai cu aprobarea C.D.F.

Întrucât contractul încheiat cu SC N. SRL Brașov nu era unul de închiriere a spațiului, ci de asociere în participațiune, inculpatul a încheiat la data de 27 iulie 1999 actul adițional nr. 2 înregistrat la unitate la data de 28 iulie 1999 sub nr. 1500 prin care s-a convenit executarea de către SC N. SRL a unui suport pentru ecran cinema și a unei căsuțe metalice pentru proiecție, stabilindu-se ca executantul să prezinte la sfârșitul lucrării un deviz final de lucrări, valoarea lucrărilor urmând a fi scăzută din suma datorată.

De asemenea, la data de 3 septembrie 1999, inculpatul a încheiat cu aceeași societate actul adițional nr. 3, prin care s-a convenit ca durata contractului de asociere în participațiune să fie prelungită până la data de 15 septembrie 2005, contractul fiind extins și cu privire la altă sală, fiind modificată și clauza referitoare la suma minimă ce o datora SC N. SRL și anume cel puțin 1820 dolari S.U.A. lunar, față de 800 dolari S.U.A. cât se prevăzuse prin actul adițional nr. 1/29 aprilie 1999.

Prin încheierea acestor acte adiționale, este evident că inculpatul a încercat recuperarea cel puțin a unei părți din suma datorată și creșterea veniturilor unității prin triplarea sumei minime lunare datorată de unitatea asociată.

Deși unitatea parte civilă s-a considerat prejudiciată cu suma de 217.077 dolari S.U.A., constând în prejudiciul suferit în timp prin prelungirea considerată abuzivă a contractului de asociere în participațiune, este de observat că, prin „acțiunea comercială” intentată SC N. SRL Brașov a solicitata numai constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 3/1999, evacuarea acesteia din spațiile ocupate și obligarea la plata prejudiciului suferit. Și din motivarea acestei acțiuni rezultă natura contractului, a asociere în participațiune și nu de închiriere.

Astfel, în condițiile în care conducerea unității a numit în funcția de director o persoană fără experiență în domeniu și reținând că inculpatul a încheiat cele două acte adiționale în scopul bunei administrări a filialei, fără încălcarea atribuțiilor sale de serviciu, curtea reține că fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea sa pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de delapidare, deoarece nu există probe că și-a însușit sumele de bani reclamate, ci, dimpotrivă, că le-a cheltuit în interesul unității.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei achitări pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248

1

C. pen., și art. 258 C. pen., cu motivarea că inculpatul a acționat în mod abuziv, cu depășirea limitelor mandatului său, atunci când a procedat la încheierea actelor adiționale prin care s-a dispus compensarea datoriilor locatarului cu lucrări viitoare și când a prelungit durata contractului până în anul 2005, subînchiriind totodată și sala A a cinematografului M.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate, dar pentru alte considerente, după cum urmează:

Din examinarea materialului probator existent la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a săvârșit cu vinovăție infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece, conform Regulamentului privind metodologia de valorificare a spațiilor din patrimoniul R.A.D.E.F. și a filialelor locale – anexă la decizia nr. 100 din 15 iunie 1999, de care inculpatul avea cunoștință, avea obligația să închirieze bunurile R.A.D.E.F. numai pe bază de licitație (art. 3 din regulament). Această procedură era obligatorie nu numai pentru închiriere, cum greșit reține instanța de apel, ci și pentru asocierea în participațiune, în acest sens fiind dispozițiile art. 6 alin. (2) din regulament, potrivit cărora „în procedura de valorificare a cinematografelor, studiul de oportunitate, documentele de licitație elaborate de către filială și contractul de valorificare convenit cu câștigătorul licitației se vor aproba în Comitetul Director al R.A.D.E.F. în cazul închirierilor și locațiilor de gestiune și în Consiliul de Administrație al R.A.D.E.F. în cazul asocierilor în participațiune”. Totodată, potrivit art. 14 din regulament „durata contractelor de asociere în participațiune încheiate pentru reabilitarea prin consolidare și modernizare a unor cinematografe, se va stabili de la caz la caz în funcție de complexitatea și valoarea lucrărilor necesare în Comitetul director al R.A.D.E.F.”.

De astfel, în ședința din data de 12 iulie 1999 a comitetului Director al filialei R.A.D.E.F. Brașov chiar inculpatul a dispus contabilului șef „să pregătească caietul de sarcini pentru a scoate sala A la licitație (de la M.)”.

Prin încheierea, la datele de 27 iulie 1999 și, respectiv, 3 septembrie 1999, a actelor adiționale nr. 2 și 3 la contractul de asociere în participațiune nr. 3 din 13 august 1999, inculpatul C.A. a încălcat dispozițiile legale sus-menționate iar reaua sa credință rezultă din faptul că a folosit o ștampilă scoasă din uz pentru actul adițional nr. 2 și a dat, personal, un număr de înregistrare fictiv actului adițional nr. 3, fiind interesat în favorizarea SC N. SRL Brașov care îi pusese la dispoziție un apartament în Brașov, în care să locuiască, fiind cunoscut că inculpatul domicilia în orașul F., județul I.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că instanța de fond, care a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., nu s-a preocupat pentru stabilirea întinderii prejudiciului, mulțumindu-se să rețină că „prejudiciul de 217.077 dolari S.U.A. a fost dovedit prin calculele succesive depuse”, în condițiile în care acesta a fost contestat de inculpatul care nu și-a recunoscut nici un moment vinovăția. De menționat că partea civilă s-a constituit inițial parte civilă cu suma totală de1.597.952.052 lei, iar în precizările ulterioare face referire la „chirie sala A … la valoarea stipulată în decizia R.A.D.E.F. pentru prețul de pornire al licitației”.

Fundamentarea calculării prejudiciului pe o chirie care, probabil, s-ar fi obținut ca urmare a licitației, nu duce la stabilirea unui prejudiciu cert, iar valoarea acestuia are relevanță atât pentru soluționarea laturii civile a cauzei cât și pentru încadrarea juridică a faptei, dat fiind că pentru un prejudiciu mai mic de 2 miliarde lei nu se poate reține forma calificată a infracțiunii de abuz în serviciu iar, pe de altă parte, aceasta din urmă este singura exceptată de la aplicarea Legii nr. 543/2002.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu mai există și alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) din același cod, va admite recursurile formulate de parchet și inculpat, va casa hotărârile atacate și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, care va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului pe baza unei expertize contabile; totodată, cu ocazia rejudecării, instanța va putea administra orice alte probe necesare aflării adevărului și va examina susținerile inculpatului din motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 136/ AP din 28 aprilie 2005 a Curții de Apel Brașov.

Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 178 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov.

Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov.

Onorariul în sumă de 40 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 octombrie 2005.