ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2698/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2698/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 27 noiembrie 2002 și modificările ulterioare, reclamanta SC F.I.E. SRL
Geoagiu Băi a cerut obligarea pârâtelor, SC M. SA Deva, S.E.I., A.P.A.P.S., M.E.C.
și S.R. prin M.F.P. la:
- plata sumei de
2.400.000.000 lei, despăgubiri, reprezentând valoarea lucrărilor de investiții,
a dotărilor și modernizărilor făcute la H.F. din Geoagiu;
- instituirea unui drept de
retenție asupra hotelului până la plata integrală a pretențiilor;
- instituirea unui sechestru
judiciar asupra imobilului SC M. SA Deva;
- restituirea în natură a
obiectelor de inventar și mijloacele fixe achiziționate și plătite pentru
asigurarea tratamentelor balneare specifice.
Tribunalul Hunedoara, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 2139 din 11
septembrie 2003 a admis în parte acțiunea, în sensul obligării pârâtei SC M. SA
Deva, la plata sumei de 388.118.640 lei, contravaloare investiții, cu
21.807.373 lei, cheltuieli de judecată, fiind respinse restul capetelor de
cerere.
A fost respinsă acțiunea
față de celelalte pârâte.
În pronunțarea acestei
hotărâri, instanța a reținut că între pârâta SC M. SA, proprietară a H.F.
Geoagiu și P.C., unic asociat a SC F.I.E. SRL, s-a încheiat contractul de
locație de gestiune din 21 aprilie 1994, privind H.F. pe o durată de 3 ani,
locatara angajându-se prin art. 8 din contract la dezvoltarea și modernizarea acestuia.
Prin H.G. nr. 696 din 26
august 1999, H.F. a trecut cu plată, din proprietatea SC M. SA, în proprietatea
publică a statului, în administrarea M.E.N.
Pârâta SC M. SA, la
propunerea de conciliere a litigiului încercat de reclamantă, din 28 mai 2001,
recunoaște, în virtutea principiului îmbogățirii fără justă cauză, că ar putea
accepta plata sumei de 388.118.640 lei, reprezentând investiții făcute de
locatară, conform raportului de evaluare solicitat de pârâtă, din 1 aprilie
1999.
Instanța a reținut că
cererea reclamantei este admisibilă numai pentru valoarea acceptată de SC M.
SA, în condițiile în care lucrările de investiții nu s-au efectuat cu
autorizațiile cerute de lege.
S-a mai reținut că acțiunea
față de celelalte pârâte este inadmisibilă, în lipsa unor raporturi
contractuale care să justifice pretențiile reclamantei.
Cererea privind dreptul de
retenție s-a reținut că este de respins, dat fiind faptul că imobilul nu mai
este în proprietatea SC M. SA.
Împotriva acestei hotărâri,
au declarat apel reclamanta și pârâta SC M. SA.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția
comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 152 din 17 mai 2004
a admis apelul reclamantei și a schimbat sentința atacată în sensul obligării
pârâtei SC M. SA Deva la plata sumei de 2.435.587.722 lei, contravaloarea
investițiilor efectuate cu cheltuieli de judecată, fiind menținute restul
dispozițiilor, privind respingerea celorlalte capete de cerere ale reclamantei.
Instanța a respins apelul
pârâtei SC M. SA Deva.
În pronunțarea acestei
hotărâri, instanța a avut în vedere proba cu expertiză dispusă pentru
stabilirea valorii îmbunătățirilor efectuate de reclamantă la H.F. Geoagiu.
Lucrările de modernizare,
recompartimentări, finisaje, gresie, faianță, lambriuri, hidroizolație terasă,
centrală termică, dotări mobilier, obiecte inventar, au fost evaluate la suma
de 2.435.587.722 lei.
S-a reținut de către
instanța de apel, că reclamanta a efectuat investițiile la imobilul în litigiu
în vederea cumpărării acestuia, conform art. 74 din O.U.G. nr. 15/1997, că,
acest drept nu a mai putut fi valorificat, prin trecerea în proprietatea
statului cu plată și că reclamanta este îndreptățită la plata îmbunătățirilor
care au sporit valoarea imobilului, astfel că, SC M. SA, urmează să deducă din prețul
imobilului, suma datorată fostului locatar, pentru o justă și integrală
reparație a pagubei suferită de aceasta.
Împotriva deciziei
menționate, pârâta SC M. SA a declarat recurs, la 5 august 2004, susținând că
este netemeinică și nelegală, formulând următoarele critici:
1) Reclamanta nu are
calitate procesuală activă, contractul de locație de gestiune fiind încheiat cu
P.C., persoană fizică, iar nu cu SC F.I.E. SRL.
2) Suma acordată nu este
justificată, dotările (mobilier, bunuri de cazarmament, etc.) în sumă de
1.529.113.005 lei, nu fac parte din categoria investițiilor, factura pentru
plata lor fiind emisă pe numele persoanei fizice P.C. și nu se face dovada că a
fost achitată.
Acestea sunt bunuri mobile
care pot fi oricând ridicate și valorificate de reclamantă.
3) Centrala termică în sumă
de 574.011.664 lei nu rezultă că a fost achitată, că s-a montat fără
autorizația I.S.C.I.R., că nu a fost nouă.
4) Lucrările de construcții,
recompartimentări, finisaje, reparație acoperiș s-au făcut fără acordul SC M.
SA și fără autorizație de construcție.
Cu privire la recurs, se
rețin următoarele:
Motivul de nulitate, lipsa
semnăturii directorului SC M. SA și aplicarea ștampilei s-a acoperit, conform
adresei acestei părți, din 24 martie 2005.
Examinând criticile
recurentei se constată că acestea nu se încadrează în art. 304 C. proc. civ.
Nu se poate reține lipsa
calității procesuale active a reclamantei, întrucât P.C., semnatarul
contractului de locație de gestiune, este administrator și unic asociat al SC F.I.E.
SRL.
Dotările și îmbunătățirile
aduse imobilului, mobilier, centrală termică, nu au fost contestate ca
efectuate, recurenta neformulând obiecții la expertiza efectuată în cauză, sub
acest aspect. Nu s-a contestat lucrările și dotările efectuate și valoarea
acestora, iar susținerea potrivit căreia, reclamanta nu a făcut dovada plății
facturilor de achiziționare, este fără temei și nu privește obiectul cauzei.
Sunt nefondate și formulate
cu rea credință și susținerile în sensul că, fiind bunuri mobile, reclamanta le
poate ridica (mobilier, centrală termică, etc.), întrucât acestea au crescut
valoarea imobilului, îmbunătățirile și dotările sunt folosite, iar pe de altă
parte, imobilul ne mai fiind în proprietatea recurentei, aceasta nu mai poate
dispune asemenea măsuri.
În ce privesc susținerile referitoare
la lipsa autorizațiilor pentru lucrările efectuate, este de reținut că
obținerea acestora cădea în sarcina recurentei, în calitate de proprietară.
Hotărârea instanței de apel
de a acorda despăgubirile dovedite de reclamantă este întemeiată, altfel,
pârâta s-ar îmbogăți fără just temei, având în vedere că, potrivit protocolului
din 22 octombrie 1999, încheiat cu M.E.C., urmare a transferului imobilului cu
plată în proprietatea statului, valoarea acestuia a fost convenită la suma de
4.114.162.168 lei, în care se cuprind și investițiile efectuate de „locatar” SC
F.I.E. SRL Geoagiu Băi.
Față de cele de mai sus,
hotărârea atacată fiind temeinică și legală, recursul urmează să fie respins,
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC M. SA Deva, împotriva deciziei nr. 152/ A din 17 mai 2004 a Curții
de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca
nefondat. Obligă recurenta pârâtă la suma de 6.882.000 lei cheltuieli de judecată
către intimata reclamantă SC F.I.E. SRL Geoagiu Băi, județul Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 10 mai 2005.