ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 207/2004

Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la 10 iulie 2000 reclamanta S.C. D.N. S.A. Târgu-Mureș, sucursala Deva, a chemat în judecată pârâții D.I.V.G., D.M.C., C.M.E., C.D.M. și C.M. pentru a se constata că reclamanta are un drept de retenție asupra imobilului situat în Geoagiu Băi (Vila 15) înscris în CF 2833 top 3332, 3333 și 3334 imobil compus din casă, curte și grădină. Dreptul de retenție s-a solicitat până la achitarea de către pârâți în solidar a sumei de 200.000.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru plusul de valoare adus imobilului de către reclamantă începând cu 7 februarie 1984 – la zi.

În subsidiar s-a solicitat constatarea că valoarea creanței reprezentând îmbunătățiri este egală cu valoarea imobilului la data acțiunii. Pârâții au formulat o cerere reconvențională prin care au solicitat evacuarea reclamantei din imobil și obligarea acesteia să le plătească 300.000.000 lei cu titlu de lipsă de folosință în perioada ultimilor 3 ani și în continuare câte 27.000.000 lei lunar pentru cele 9 locuri de cazare sumă socotită la tariful minim al unui hotel de două stele. Tribunalul Harghita prin sentința civilă nr. 2005 din 20 noiembrie 2002 a admis în parte atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională. A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 257.936.711 lei reprezentând c/val.

îmbunătățirilor aduse imobilului și a obligat reclamanta să plătească pârâților suma de 300.000.000 lei c/val. folosinței imobilului pe ultimii 3 ani. A respins celelalte capete de cerere ale acțiunii principale și cererii reconvenționale. Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată și a fost obligată reclamanta să plătească pârâților, cu acest titlu, suma de 6.432.532 lei. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că imobilul asupra căruia poartă litigiul a fost proprietatea tabulară a antecesorilor pârâților și naționalizat prin Decretul nr. 92/1950. În 1984 imobilul a fost preluat de O.J.T. Geoagiu Băi în temeiul unui proces-verbal din 7 februarie 1984. Judecătoria Orăștie, prin sentința civilă nr. 844/1999, definitivă și irevocabilă, a dispus retrocedarea Vilei 15 situată în Geoagiu Băi către pârâți.

S-a constatat că la preluare imobilul era degradat ceea ce a determinat realizarea unor lucrări de renovare de către reclamantă. S-a reținut că valoarea acestor lucrări (în limita celor utile și necesare) se ridică, potrivit expertizei efectuate, la 257.936.711 lei și că reclamanta, în calitate de administrator al imobilului, este îndreptățită să-și recupereze pe calea unei acțiuni în despăgubiri, îmbunătățirile suportate, această calitate fiindu-i conferită de art. 12 din Legea nr. 213/1998. S-a considerat întemeiată și cererea pârâților pentru plata c/val. lipsei de folosință a imobilului și la stabilirea acestei valori s-a avut în vedere drept criteriu prețul practicat pe piața liberă pentru o vilă similară în localitate, preț care depășește cu mult suma pretinsă de pârâți, ca urmare s-a considerat justificată cererea pârâților în limita pretențiilor formulate.

Cererea pentru acordarea dreptului de retenție a fost considerată ca rămasă fără obiect față de faptul că la 16 noiembrie 2001 imobilul a fost predat proprietarilor. Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia 301 A din 27 martie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și pârâți. Soluția a fost criticată de către reclamantă, în privința sumei reținute ca reprezentând c/val. despăgubirilor deși o primă expertiză a indicat valoarea de 1.043.913.163 lei cât și în privința sumei reprezentând lipsa de folosință pentru această din urmă sumă neexistând nici un criteriu de evaluare iar pretenția fiind inadmisibilă față de faptul că reclamanta nu a folosit imobilul pentru închiriere.

Pârâții au criticat soluția sub aspectul sumei reținute cu titlu de îmbunătățiri aduse imobilului, reclamanta nefiind îndreptățită să le pretindă pentru că imobilul nu a avut destinația de locuință, ei nefiind nici chiriași nici detentori precari iar multe din lucrări pretinse nu s-au dovedit. Curtea de apel a motivat hotărârea pe împrejurarea că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate când a reținut a doua expertiză pentru evaluarea îmbunătățirilor, prima valoare oferită de primul raport de expertiză, neținând cont de coeficienții de uzură și nici de valoarea de circulație efectivă. S-a constatat că pretențiile au fost acordate reclamantei în raport de dovezile produse și s-a considerat justificată și cererea pârâților pentru acordarea lipsei de folosință câtă vreme deși retrocedat proprietarilor imobilul a rămas.

Împotriva acestei decizii părțile au declarat recurs în termen legal. Reclamanta a criticat soluția reluând, în esență aceleași critici formulate prin apel (greșit s-a reținut al doilea raport de expertiză; dosarul a fost predat între două secții ale aceluiași tribunal iar pretențiile pârâților nu sunt justificate pentru că imobilul nu a fost exploatat în regim hotelier). În plus față de motivele de apel în recurs s-a criticat și admiterea cererii reconvenționale deși aceasta era depusă peste termenul prevăzut de lege. În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Pârâții în criticarea deciziei curții de apel, au reluat, în esență, critici formulate în apel (greșita admitere a cererii de despăgubiri deși reclamanta nu era îndreptățită să le ceară și nici nu le-a dovedit ignorându-se probele care atestă starea bună a imobilului la momentul preluării).

Recursurile fiind nefondate, se vor respinge pentru considerentele ce urmează: Este de observat în primul rând că instanța de apel a făcut o corectă analiză a datelor speței deduse judecății prin prisma criticilor aduse în apel în esență aceleași ca cele ce fac obiectul prezentelor recursuri. În cauză a fost corect stabilită situația de fapt și corect aplicate normele de drept incidente la datele speței, instanța de apel argumentând amplu analiza făcută. Comentariile asupra greșitei aprecieri a probelor administrate cuprinse în motivarea recursurilor cu titlu de critică a soluției din apel nu pot fi primite după 2 mai 2002 de când prin O.U.G. nr. 138/2000 a fost abrogat pct. 11 al art. 304. În mare parte criticile se referă, în cele două recursuri, la aspectul greșitei aprecieri a probelor administrate făcându-se o amplă analiză sub acest aspect.

Cât privește critica nouă prevăzută în recursul reclamantei referitor la tardivitatea cererii reclamantei ea nu se poate încadra în nici un motiv de recurs în redactarea art. 304 pct. 1 – 10 C. proc. civ. și nici în cea arătată în art. 105 alin. (2) C. proc. civ. la care se referă pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. care condiționează regularitatea actelor de procedură de cauzarea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Potrivit art. 119 alin. (3) C. proc. civ. cererea reconvențională se depune o dată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu e obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfățișare. La cererea reconvențională depusă de pârâți la 5 iulie 2001 în dosarul de fond, reclamanta, reprezentată la termen, nu s-a opus, instanța amânând procesul pentru a se studia cererea.

Este adevărat că în întâmpinarea depusă de reclamantă la cererea reconvențională se invocă tardivitatea depunerii cererii reconvenționale. Atitudinea ulterioară a reclamantei în proces, denotă însă că aceasta nu a mai susținut excepția tardivității depunerii cererii reconvenționale, de vreme de s-a achiesat la administrarea de probe și nici în notele scrise și nici în cuvântul oral, la judecarea cauzei, nu s-a mai făcut vorbire despre acest lucru (așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 4 noiembrie 2002 din dosarul de fond). Mai mult decât atât, în apelul declarat împotriva sentinței, reclamanta nu a invocat această critică. Este deci evident că reclamanta prin primirea la dosar a cererii reconvenționale nu a suportat o vătămare, ea achiesând la această cerere cu privire la care s-au administrat probe de ambele părți.

Ca urmare, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. Pentru considerentele expuse, se vor respinge ca neîntemeiate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. D.N. S.A. Târgu-Mureș, sucursala Deva, și de pârâții C.D.M., D.M.C., D.I.V.G. și C.M.E. împotriva deciziei nr. 301 A din 27 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004 .