ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5266/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3357/2003, reclamanta SC I.I. SRL Costești a chemat în judecată pârâta S.D.O. Rușețu, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.030.000.000 lei, reprezentând chirie plătită și nedatorată pe ultimii trei ani anterior formulării acțiunii și prejudiciul rezultat din lipsa de folosință a bunurilor închiriate. De asemenea, s-a solicitat recalcularea cuantumului chiriei datorate pârâtei proporțional cu bunurile care se găsesc la dispoziția lor și care conform contractului de închiriere ar fi trebuit să figureze în obiectul închirierii.

Prin cererea de la dosar fond, reclamanta și-a completat cererea inițială cu încă un capăt de cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei penală referitoare la plata unor penalități de 0,15 % pe zi de întârziere și să se dispună reducerea acestora de la începutul derulării contractului și pentru viitor la o sumă rezonabilă de 0,05 % pe zi de întârziere sau în alt cuantum corespunzător dispozițiilor legale în vigoare. Prin cererea înregistrată la aceeași instanță la nr. 13/2004 pârâta-reclamantă S.D.O. Rușețu a chemat în judecată pe reclamanta SC I.I. SRL pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 5.127.560.063 lei, reprezentând facturi neachitate cu titlu de chirie restantă pe perioada aprilie 2002 – octombrie 2003, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 79.360.600 lei.

În motivare, pârâta-reclamantă a arătat că prin contract a închiriat reclamantei-pârâtă, pe o perioadă de 5 ani spații, birouri, adăposturi, construcții anexe în cadrul unei proceduri de închiriere prin licitație. Pârâta a avut posibilitatea să-și facă propriile verificări, mai mult cu prilejul încheierii procesului-verbal de predare-primire avea din nou posibilitatea să-și verifice exactitatea datelor menționate în procesul-verbal încheiat. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 4097/2004, pârâta-reclamantă a chemat în judecată pe reclamanta-pârâtă, solicitând evacuarea acesteia din imobilele deținute în baza contractului de închiriere, pe motiv că de aproximativ 24 de luni, reclamanta-pârâtă nu achită chiria lunară prevăzută în contract.

Prin sentința civilă nr. 2385/2004 Judecătoria Buzău și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială. La Tribunalul Buzău cauza a fost înregistrată la nr. 1027/2004, iar ulterior a fost conexată cu cererea în pretenții formulată de pârâta-reclamantă la cererea inițială formulată de reclamanta-pârâtă și care formează obiectul dosarului nr. 3357/2003. Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 49 din 4 februarie 2005 a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC I.I. SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.D.O. Rușețu, a admis în parte cererile conexate, obligând pârâta-reclamantă la plata sumei de 477.574.248 lei, reprezentând chirie încasată și nedatorată.

A respins capătul de cerere cu privire la constatarea nulității absolute a clauzei penale; a obligat reclamanta-pârâtă la plata sumei de 448.941.821 lei, reprezentând penalități calculate conform contractului; a respins capătul de cerere privind evacuarea ca fiind rămasă fără obiect; a compensat cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic B.T. terenul care face obiectul contractului de închiriere nu a fost pus în totalitate la dispoziția chiriașului, existând o diferență de 13.400 mp, iar potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul R.V. și răspunsului dat la obiecțiunile formulate, reclamanta-pârâtă a achitat în plus chirie în sumă de 477.574.248 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a clauzei penale prin care s-a stabilit penalități de întârziere de 0,15 % pe zi, instanța a reținut că este neîntemeiat, fiind vorba de voința expresă a părților însușită în cunoștință de cauză și chiar reluată prin noul contract încheiat la data de 4 august 2004 sub forma unei clauze penale ce prevăd penalități de 0,10 % pe zi de întârziere. Având în vedere că instanța s-a pronunțat asupra clauzei penale, a obligat reclamanta-pârâtă la 448.941.821 lei, reprezentând penalități datorate de SC I.I. SRL de 0,15 % pe zi conform contractului. Cu privire la cererea de evacuare a reclamantei-pârâte din imobilele închiriate, tribunalul a reținut că cererea a rămas fără obiect, în condițiile în care pe parcursul derulării procesului, la data de 4 august 2004, părțile au încheiat un nou contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani.

Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți. Reclamanta SC I.I. SRL a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul de a obliga cealaltă parte la cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea fondului și să fie diminuată suma de 448.941.821 lei până la suma de 49.199.235 lei. Prin motivele de apel SC I.I. SRL a susținut că instanța nu a avut în vedere cheltuielile specifice efectuate (onorariu avocat, taxă timbru, onorarii experți) care trebuiau raportate la cuantumul pretențiilor pentru care a fost admisă cererea, precum și la cheltuielile efectuate de partea adversă, ce trebuiau luate în calcul tot proporțional câtimii admise de instanță. Al doilea motiv se referă la respingerea cererii privind constatarea nulității absolute parțiale a clauzei penale și implicit de reducere corespunzătoare a sumei datorate de S.D.O.

Rușețu apelanta arătând că a plătit sume în plus, deși nu a avut la dispoziție toată suprafața de teren. S-a mai arătat că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1070 C. civ., făcând referire numai la art. 1087 C. civ., uitându-se care este finalitatea clauzei penale, dar și raportarea ei la art. 1084 C. civ. S-a solicitat înlăturarea obligării la diferența de 399.742.586 lei. S.D.O. Rușețu a formulat apel criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța nu a reținut că obiectul contractului nu l-a constituit închirierea de teren, în caietul de sarcini stipulându-se în mod clar că obiectul licitației îl constituie spațiile construite. Terenul face parte din domeniul public, iar titularul dreptului de administrare îl are în folosință gratuită, apelanta susținând că nu a perceput niciodată chirie pentru acest teren, el fiind dat în folosință gratuită.

Apelanta S.D.O. Rușețu apreciază că din cuprinsul expertizei întocmite de expertul desemnat P.N. reiese că suprafața în litigiu se regăsește în întregime, ea fiind folosită de beneficiarul contractului de închiriere al spațiilor, existând contradicții flagrante între lucrarea acestui expert și expertiza extrajudiciară întocmită de B.T., expertiză pe care își motivează hotărârea instanța de fond. Apelanta mai susține că instanța nu a motivat înlăturarea apărărilor și nici nu s-a pronunțat asupra aspectelor prezentate prin întâmpinări și note de ședință. Ca urmare, instanța de fond nu a reținut că printr-o somație de plată intimata-apelantă SC I.I. SRL a fost obligată la plata sumei de 1.532.346.270 lei, cu titlu de chirie restantă și la penalități în sumă de 42.129.

dolari S.U.A., sume pe care le-a achitat. Prin acțiunea conexă apelanta S.D.O. Rușețu a solicitat obligarea SC I.I. SRL la plata chiriei restante, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate cu titlu de chirie restantă pe perioada aprilie 2002 – octombrie 2003. Apelanta arată că instanța a înlăturat fără nici un argument această susținere și a omologat raportul de expertiză al expertului V.R., care este în contradicție cu evidențele sale, considerându-se prejudiciată cu suma de 4.649.985.815 lei ce nu i-a fost acordată de instanță. Un ultim motiv de apel se referă la faptul că nu i s-au acordat cheltuieli de judecată la fond, reprezentate de suma avansată cu titlu de taxă de timbru de 79.360.600 lei.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 173 din 22 iunie 2005 a respins apelul reclamantei SC I.I. SRL, a admis apelul pârâtei-reclamante S.D.O. Rușețu, a schimbat în parte sentința apelată și a respins acțiunea completată formulată de SC I.I. SRL cât și acțiunea S.D.O. Rușețu, înlăturând obligarea acesteia la plata sumei de 477.574.248 lei, reprezentând chirie încasată și nedatorată cât și a SC I.I. SRL la 448.941.821 lei. A obligat SC I.I. SRL la 48.989.271 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru. Instanța de apel a reținut cu privire la apelul S.D.O. Rușețu că în urma licitației, SC I.I. SRL a închiriat suprafața de 5152 mp reprezentând spații, birouri, adăposturi și construcții anexe și în cuprinsul caietului de sarcini și a procesului-verbal de adjudecare nu se face vorbire despre teren ci doar despre spații, pentru aceasta fiind organizată licitația.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, părțile au declarat, în termen, recurs, pârâta S.D.O. Rușețu la data de 18 iulie 2005, iar reclamanta SC I.I. SRL la 21 iulie 2005. Prin motivele de recurs formulate, pârâta invocă dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., arătând că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”. În contextul acestui motiv, recurenta-pârâtă arată că în cererea de chemare în judecată formulată de S.D.O. Rușețu, împotriva SC I.I. SRL (dosar nr. 13/2004) a solicitat obligarea la plata sumei de 5.127.560.063 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, a chiriei aferente perioadei aprilie 2002 – octombrie 2003 și în dosarul cauzei sunt depuse facturile fiscale emise, precum și o situație a facturilor fiscale emise de S.D.O.

Rușețu și neachitate de SC I.I. SRL. Recurenta mai arată că dosarul nr. 3357/2003 cuprinde cererea SC I.I. SRL, împotriva S.D.O. Rușețu pentru obligarea la plata sumei de 1.030.000.000 lei, reprezentând chirie plătită și nedatorată și recalcularea chiriei datorată proporțional cu lipsa de folosință pentru bunurile care nu se află la dispoziția SC I.I. SRL. Recurenta menționează că la termenul de judecată de la 15 ianuarie 2004, reclamanta SC I.I. SRL a solicitat conexarea dosarului nr. 13/2004 la dosarul nr. 3357/2003, cererea a fost încuviințată de instanță, la termenul de la 12 februarie 2004, prin încheiere, Tribunalul Buzău a admis cererea de încercare a rezolvării litigiului pe cale amiabilă, iar la termenul din 1 martie 2004 nerealizându-se rezolvarea litigiului pe cala amiabilă, instanța a încuviințat probele solicitate de reclamanta SC I.I.

SRL, reprezentantul pârâtei S.D.O. s-a opus efectuării expertizelor contabile și cadastrale, apreciindu-le ca fiind neconcludente în cauză și a precizat că nu are probe de formulat în cauză, după cum a reținut și instanța de apel în decizia recurată. Recurenta face precizarea că în dosarul nr. 13/2004 se aflau depuse facturile justificative ale sumei solicitate cumulând în total suma de 5.127.560.063 lei, facturile nu au fost contestate de SC I.I. SRL și aceasta reprezintă cea mai concludentă probă pe care însă instanța de apel nu s-a pronunțat, deși era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Recurenta precizează prin motivele de recurs că din însuși raportul de expertiză judiciară contabilă reiese în sarcina SC I.I.

SRL o chirie restantă de 5.183.222.473 lei. Decizia pronunțată de instanța de apel, conchide recurenta, este nelegală, instanța nu s-a pronunțat asupra probelor deja existente la dosar și a respins cererea formulată în considerarea faptului că la dosarul cauzei nu exista nici un calcul al sumei solicitate, ca și când „un calcul al sumei solicitate” ar reprezenta condiția sine qua non de admisibilitate a celorlalte probe. Cu privire la motivarea respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată la fond, recurenta arată că în mod greșit instanța a reținut că aceasta este urmarea respingerii ca nedovedită a cererii de obligare la plata chiriei și a rămânerii fără obiect a cererii de evacuare, corect ar fi fost respingerea ca neîntemeiată sau nefondată, după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii.

Pentru considerentele expuse anterior, recurenta S.D.O. Rușețu a solicitat admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Reclamanta SC I.I. SRL Costești a invocat prin recursul declarat motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurată și pe fond respingerea apelului pârâtei, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs. Recurenta-reclamantă în dezvoltarea motivelor de recurs arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre a cărei motivare este contradictorie și lasă posibilitatea interpretării dispozitivului într-un mod care le poate afecta interesele. La termenul de judecată de astăzi, 4 noiembrie 2005, recurenta-reclamantă SC I.I.

SRL Costești, prin lichidator judiciar A.N.C. a arătat că nu-și însușește recursul declarat de fostul administrator judiciar al societății, situație în care înțelege să nu-l mai timbreze și solicită să se ia act de renunțarea la judecata recursului societății pe care o reprezintă. Trecând la analiza recursului pârâtei S.D.O. Rușețu, Înalta Curte constată că motivele invocate nu sunt întemeiate. Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu poate fi primit având în vedere că din raportul de expertiză contabilă judiciară al expertului R.V. aflat la dosar nr. 3357/2003, rezultă că reclamanta-pârâtă datorează chirie în sumă de 5.183.222.473 lei în timp ce chiria achitată de către aceasta este de 5.660.796.721 lei, astfel rezultă că reclamanta a plătit mai mult cu 477.574.248 lei.

Instanța de apel, corect a reținut că în urma licitației organizată de S.D.O. Rușețu, SC I.I. SRL a închiriat de la aceasta suprafața de 5152 mp. reprezentând spații, birouri, adăposturi și construcții anexe și că în cuprinsul caietului de sarcini, dar și al procesului-verbal de adjudecare nu se face vorbire despre teren ci doar despre spații. Motivul de recurs invocat de pârâta S.D.O. Rușețu referitor la sumara motivare a hotărârii atacate nu poate fi primit, instanța de apel corect a reținut că recurenta-pârâtă nu a formulat și administrat probe în cauză, chiar opunându-se efectuării unei expertize cadastrale și contabile solicitat de partea adversă. În concluzie, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanta SC I.I.

SRL Costești și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de S.D.O. Rușețu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanta SC I.I. SRL Costești prin administrator judiciar, împotriva deciziei nr. 173 din 22 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Respinge recursul declarat de pârâta S.D.O. Rușețu, împotriva aceleași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 noiembrie 2005.