ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5266/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5266/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău sub nr. 3357/2003, reclamanta SC I.I. SRL Costești a chemat

în judecată pârâta S.D.O. Rușețu, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să

fie obligată la plata sumei de 1.030.000.000 lei, reprezentând chirie plătită

și nedatorată pe ultimii trei ani anterior formulării acțiunii și prejudiciul

rezultat din lipsa de folosință a bunurilor închiriate.

De asemenea, s-a solicitat

recalcularea cuantumului chiriei datorate pârâtei proporțional cu bunurile care

se găsesc la dispoziția lor și care conform contractului de închiriere ar fi

trebuit să figureze în obiectul închirierii.

Prin cererea de la dosar fond,

reclamanta și-a completat cererea inițială cu încă un capăt de cerere prin care

a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei penală referitoare la

plata unor penalități de 0,15 % pe zi de întârziere și să se dispună reducerea

acestora de la începutul derulării contractului și pentru viitor la o sumă

rezonabilă de 0,05 % pe zi de întârziere sau în alt cuantum corespunzător

dispozițiilor legale în vigoare.

Prin cererea înregistrată la aceeași

instanță la nr. 13/2004 pârâta-reclamantă S.D.O. Rușețu a chemat în judecată pe

reclamanta SC I.I. SRL pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie

obligată la plata sumei de 5.127.560.063 lei, reprezentând facturi neachitate

cu titlu de chirie restantă pe perioada aprilie 2002 – octombrie 2003, precum

și cheltuieli de judecată în sumă de 79.360.600 lei.

În motivare, pârâta-reclamantă a

arătat că prin contract a închiriat reclamantei-pârâtă, pe o perioadă de 5 ani

spații, birouri, adăposturi, construcții anexe în cadrul unei proceduri de

închiriere prin licitație. Pârâta a avut posibilitatea să-și facă propriile

verificări, mai mult cu prilejul încheierii procesului-verbal de

predare-primire avea din nou posibilitatea să-și verifice exactitatea datelor

menționate în procesul-verbal încheiat.

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria Buzău sub nr. 4097/2004, pârâta-reclamantă a chemat în judecată pe

reclamanta-pârâtă, solicitând evacuarea acesteia din imobilele deținute în baza

contractului de închiriere, pe motiv că de aproximativ 24 de luni,

reclamanta-pârâtă nu achită chiria lunară prevăzută în contract.

Prin sentința civilă nr. 2385/2004

Judecătoria Buzău și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Buzău, secția comercială.

La Tribunalul Buzău cauza a fost

înregistrată la nr. 1027/2004, iar ulterior a fost conexată cu cererea în

pretenții formulată de pârâta-reclamantă la cererea inițială formulată de

reclamanta-pârâtă și care formează obiectul dosarului nr. 3357/2003.

Tribunalul Buzău, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 49 din 4 februarie 2005 a

admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC I.I. SRL în

contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.D.O. Rușețu, a admis în parte cererile

conexate, obligând pârâta-reclamantă la plata sumei de 477.574.248 lei,

reprezentând chirie încasată și nedatorată. A respins capătul de cerere cu

privire la constatarea nulității absolute a clauzei penale; a obligat

reclamanta-pârâtă la plata sumei de 448.941.821 lei, reprezentând penalități

calculate conform contractului; a respins capătul de cerere privind evacuarea

ca fiind rămasă fără obiect; a compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că potrivit raportului de expertiză efectuat de

expertul tehnic B.T. terenul care face obiectul contractului de închiriere nu a

fost pus în totalitate la dispoziția chiriașului, existând o diferență de

13.400 mp, iar potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul R.V.

și răspunsului dat la obiecțiunile formulate, reclamanta-pârâtă a achitat în

plus chirie în sumă de 477.574.248 lei.

În ceea ce privește capătul de

cerere referitor la constatarea nulității absolute a clauzei penale prin care

s-a stabilit penalități de întârziere de 0,15 % pe zi, instanța a reținut că

este neîntemeiat, fiind vorba de voința expresă a părților însușită în

cunoștință de cauză și chiar reluată prin noul contract încheiat la data de 4

august 2004 sub forma unei clauze penale ce prevăd penalități de 0,10 % pe zi

de întârziere.

Având în vedere că instanța s-a

pronunțat asupra clauzei penale, a obligat reclamanta-pârâtă la 448.941.821 lei,

reprezentând penalități datorate de SC I.I. SRL de 0,15 % pe zi conform

contractului.

Cu privire la cererea de evacuare a

reclamantei-pârâte din imobilele închiriate, tribunalul a reținut că cererea a

rămas fără obiect, în condițiile în care pe parcursul derulării procesului, la

data de 4 august 2004, părțile au încheiat un nou contract de închiriere pe o

perioadă de 5 ani.

Împotriva sentinței au declarat apel

ambele părți.

Reclamanta SC I.I. SRL a solicitat

admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul de a obliga cealaltă

parte la cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea fondului și să fie

diminuată suma de 448.941.821 lei până la suma de 49.199.235 lei.

Prin motivele de apel SC I.I. SRL a

susținut că instanța nu a avut în vedere cheltuielile specifice efectuate

(onorariu avocat, taxă timbru, onorarii experți) care trebuiau raportate la

cuantumul pretențiilor pentru care a fost admisă cererea, precum și la

cheltuielile efectuate de partea adversă, ce trebuiau luate în calcul tot proporțional

câtimii admise de instanță.

Al doilea motiv se referă la

respingerea cererii privind constatarea nulității absolute parțiale a clauzei

penale și implicit de reducere corespunzătoare a sumei datorate de S.D.O.

Rușețu apelanta arătând că a plătit sume în plus, deși nu a avut la dispoziție

toată suprafața de teren.

S-a mai arătat că instanța de fond a

ignorat dispozițiile art. 1070 C. civ., făcând referire numai la art. 1087 C.

civ., uitându-se care este finalitatea clauzei penale, dar și raportarea ei la art.

1084 C. civ.

S-a solicitat înlăturarea obligării

la diferența de 399.742.586 lei.

S.D.O. Rușețu a formulat apel

criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța nu

a reținut că obiectul contractului nu l-a constituit închirierea de teren, în

caietul de sarcini stipulându-se în mod clar că obiectul licitației îl

constituie spațiile construite.

Terenul face parte din domeniul

public, iar titularul dreptului de administrare îl are în folosință gratuită,

apelanta susținând că nu a perceput niciodată chirie pentru acest teren, el

fiind dat în folosință gratuită.

Apelanta S.D.O. Rușețu apreciază că

din cuprinsul expertizei întocmite de expertul desemnat P.N. reiese că

suprafața în litigiu se regăsește în întregime, ea fiind folosită de

beneficiarul contractului de închiriere al spațiilor, existând contradicții

flagrante între lucrarea acestui expert și expertiza extrajudiciară întocmită

de B.T., expertiză pe care își motivează hotărârea instanța de fond.

Apelanta mai susține că instanța nu

a motivat înlăturarea apărărilor și nici nu s-a pronunțat asupra aspectelor

prezentate prin întâmpinări și note de ședință.

Ca urmare, instanța de fond nu a

reținut că printr-o somație de plată intimata-apelantă SC I.I. SRL a fost

obligată la plata sumei de 1.532.346.270 lei, cu titlu de chirie restantă și la

penalități în sumă de 42.129. dolari S.U.A., sume pe care le-a achitat.

Prin acțiunea conexă apelanta S.D.O.

Rușețu a solicitat obligarea SC I.I. SRL la plata chiriei restante,

reprezentând contravaloarea facturilor neachitate cu titlu de chirie restantă

pe perioada aprilie 2002 – octombrie 2003.

Apelanta arată că instanța a

înlăturat fără nici un argument această susținere și a omologat raportul de

expertiză al expertului V.R., care este în contradicție cu evidențele sale,

considerându-se prejudiciată cu suma de 4.649.985.815 lei ce nu i-a fost

acordată de instanță.

Un ultim motiv de apel se referă la

faptul că nu i s-au acordat cheltuieli de judecată la fond, reprezentate de suma

avansată cu titlu de taxă de timbru de 79.360.600 lei.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 173 din 22 iunie 2005 a

respins apelul reclamantei SC I.I. SRL, a admis apelul pârâtei-reclamante S.D.O.

Rușețu, a schimbat în parte sentința apelată și a respins acțiunea completată

formulată de SC I.I. SRL cât și acțiunea S.D.O. Rușețu, înlăturând obligarea

acesteia la plata sumei de 477.574.248 lei, reprezentând chirie încasată și

nedatorată cât și a SC I.I. SRL la 448.941.821 lei.

A obligat SC I.I. SRL la 48.989.271

lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

Instanța de apel a reținut cu

privire la apelul S.D.O. Rușețu că în urma licitației, SC I.I. SRL a închiriat

suprafața de 5152 mp reprezentând spații, birouri, adăposturi și construcții

anexe și în cuprinsul caietului de sarcini și a procesului-verbal de adjudecare

nu se face vorbire despre teren ci doar despre spații, pentru aceasta fiind

organizată licitația.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel, părțile au declarat, în termen, recurs, pârâta S.D.O. Rușețu la data de

18 iulie 2005, iar reclamanta SC I.I. SRL la 21 iulie 2005.

Prin motivele de recurs formulate,

pârâta invocă dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., arătând că modificarea

sau casarea unei hotărâri se poate cere „când instanța nu s-a pronunțat asupra

unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”.

În contextul acestui motiv,

recurenta-pârâtă arată că în cererea de chemare în judecată formulată de S.D.O.

Rușețu, împotriva SC I.I. SRL (dosar nr. 13/2004) a solicitat obligarea la

plata sumei de 5.127.560.063 lei, reprezentând contravaloarea facturilor

neachitate, a chiriei aferente perioadei aprilie 2002 – octombrie 2003 și în

dosarul cauzei sunt depuse facturile fiscale emise, precum și o situație a

facturilor fiscale emise de S.D.O. Rușețu și neachitate de SC I.I. SRL.

Recurenta mai arată că dosarul nr. 3357/2003

cuprinde cererea SC I.I. SRL, împotriva S.D.O. Rușețu pentru obligarea la plata

sumei de 1.030.000.000 lei, reprezentând chirie plătită și nedatorată și

recalcularea chiriei datorată proporțional cu lipsa de folosință pentru

bunurile care nu se află la dispoziția SC I.I. SRL.

Recurenta menționează că la termenul

de judecată de la 15 ianuarie 2004, reclamanta SC I.I. SRL a solicitat

conexarea dosarului nr. 13/2004 la dosarul nr. 3357/2003, cererea a fost

încuviințată de instanță, la termenul de la 12 februarie 2004, prin încheiere,

Tribunalul Buzău a admis cererea de încercare a rezolvării litigiului pe cale

amiabilă, iar la termenul din 1 martie 2004 nerealizându-se rezolvarea

litigiului pe cala amiabilă, instanța a încuviințat probele solicitate de

reclamanta SC I.I. SRL, reprezentantul pârâtei S.D.O. s-a opus efectuării

expertizelor contabile și cadastrale, apreciindu-le ca fiind neconcludente în

cauză și a precizat că nu are probe de formulat în cauză, după cum a reținut și

instanța de apel în decizia recurată.

Recurenta face precizarea că în

dosarul nr. 13/2004 se aflau depuse facturile justificative ale sumei

solicitate cumulând în total suma de 5.127.560.063 lei, facturile nu au fost

contestate de SC I.I. SRL și aceasta reprezintă cea mai concludentă probă pe

care însă instanța de apel nu s-a pronunțat, deși era hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii.

Recurenta precizează prin motivele

de recurs că din însuși raportul de expertiză judiciară contabilă reiese în

sarcina SC I.I. SRL o chirie restantă de 5.183.222.473 lei.

Decizia pronunțată de instanța de apel,

conchide recurenta, este nelegală, instanța nu s-a pronunțat asupra probelor

deja existente la dosar și a respins cererea formulată în considerarea faptului

că la dosarul cauzei nu exista nici un calcul al sumei solicitate, ca și când

„un calcul al sumei solicitate” ar reprezenta condiția sine qua non de

admisibilitate a celorlalte probe.

Cu privire la motivarea respingerii

cererii de acordare a cheltuielilor de judecată la fond, recurenta arată că în

mod greșit instanța a reținut că aceasta este urmarea respingerii ca nedovedită

a cererii de obligare la plata chiriei și a rămânerii fără obiect a cererii de

evacuare, corect ar fi fost respingerea ca neîntemeiată sau nefondată, după ce

au fost epuizate toate mijloacele probatorii.

Pentru considerentele expuse

anterior, recurenta S.D.O. Rușețu a solicitat admiterea recursului în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Reclamanta SC I.I. SRL Costești a

invocat prin recursul declarat motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct.

7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în

parte a deciziei recurată și pe fond respingerea apelului pârâtei, cu

cheltuieli de judecată în apel și recurs.

Recurenta-reclamantă în dezvoltarea

motivelor de recurs arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre a cărei

motivare este contradictorie și lasă posibilitatea interpretării dispozitivului

într-un mod care le poate afecta interesele.

La termenul de judecată de astăzi, 4

noiembrie 2005, recurenta-reclamantă SC I.I. SRL Costești, prin lichidator

judiciar A.N.C. a arătat că nu-și însușește recursul declarat de fostul administrator

judiciar al societății, situație în care înțelege să nu-l mai timbreze și

solicită să se ia act de renunțarea la judecata recursului societății pe care o

reprezintă.

Trecând la analiza recursului

pârâtei S.D.O. Rușețu, Înalta Curte constată că motivele invocate nu sunt

întemeiate.

Astfel, motivul prevăzut de art. 304

pct. 10 C. proc. civ., nu poate fi primit având în vedere că din raportul de

expertiză contabilă judiciară al expertului R.V. aflat la dosar nr. 3357/2003,

rezultă că reclamanta-pârâtă datorează chirie în sumă de 5.183.222.473 lei în

timp ce chiria achitată de către aceasta este de 5.660.796.721 lei, astfel

rezultă că reclamanta a plătit mai mult cu 477.574.248 lei.

Instanța de apel, corect a reținut

că în urma licitației organizată de S.D.O. Rușețu, SC I.I. SRL a închiriat de

la aceasta suprafața de 5152 mp. reprezentând spații, birouri, adăposturi și

construcții anexe și că în cuprinsul caietului de sarcini, dar și al

procesului-verbal de adjudecare nu se face vorbire despre teren ci doar despre

spații.

Motivul de recurs invocat de pârâta

S.D.O. Rușețu referitor la sumara motivare a hotărârii atacate nu poate fi

primit, instanța de apel corect a reținut că recurenta-pârâtă nu a formulat și

administrat probe în cauză, chiar opunându-se efectuării unei expertize

cadastrale și contabile solicitat de partea adversă.

În concluzie, având în vedere

considerentele arătate, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea la

judecata recursului declarat de reclamanta SC I.I. SRL Costești și în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat

recursul declarat de S.D.O. Rușețu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata

recursului declarat de reclamanta SC I.I. SRL Costești prin administrator

judiciar, împotriva deciziei nr. 173 din 22 iunie 2005 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge recursul declarat de pârâta

S.D.O. Rușețu, împotriva aceleași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.