ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1048/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată acestei instanțe, la data de 30 iulie 2003, înregistrată sub nr. 1481/2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 2515, pronunțată de Tribunalul Brașov, la data de 9 septembrie 2002, prin care s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC R.I. SRL împotriva pârâtului, O.T.U.A.P., dispunându-se rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți; evacuarea pârâtului din imobilul ce a constituit obiectul închirierii, situat în Brașov, str. P.S.

nr. 1 și obligarea acestuia să plătească reclamantei suma de 556.920 lei, reprezentând contravaloarea chiriei neachitate în perioada martie 2000 – martie 2001 și suma de 443.958 lei, reprezentând penalități de întârziere; instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile, aparținând pârâtului, existente la sediul acestuia, până la concurența sumei de 1.000.078 lei, precum și împotriva deciziei civile nr. 964, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, la data de 10 decembrie 2002, prin care s-a admis recursul pe care pârâtul l-a formulat împotriva sentinței tribunalului, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a redus sumele la care acesta a fost obligat cu titlu de chirie și penalități la 2160 lei, respectiv, 1982 lei, a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător și a menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate, susținând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și, totodată, că acestea sunt vădit netemeinice.

În mod concret s-a arătat, în esență, că instanțele au încălcat dispozițiile H.G. nr. 5/1992 și au reținut nejustificat că pârâta datorează reclamantei sumele pretinse de acesta, prin lipsa unor dovezi concludente, aspecte ce impuneau respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Reclamanta, SC R.I. SRL, a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului în anulare și menținerea hotărârilor ca fiind legale și temeinice. Recursul în anulare este nefondat. Astfel, critica încălcării esențiale a legii, care să determine soluționarea greșită a cauzei de fond, este nejustificată, întrucât instanța de recurs a reținut incidența în cauză a H.G.

nr. 5/2002, în stabilirea tarifelor de închiriere față de art. 17 din contractul părților nr. 180/1991, în conformitate cu care recalcularea chiriei se putea face ca urmare a dispozițiilor legale ce vor apare și a modificat, astfel, cuantumul sumelor acordate reclamantei de către instanța de fond, cu titlu de chirie, luând ca bază de calcul suma de 180 lei/lună convenită de părți, cu acest titlu, prin contractul inițial, apreciind, ca lipsită de eficiență juridică, modificarea adusă prețului locațiunii cu nerespectarea condițiilor prevăzute de evocatul act normativ.

Este de observat că probele administrate relevă că pârâtul nu a achitat reclamantei, în perioada în litigiu, nici o sumă de bani cu titlu de chirie, iar apărarea sa, referitoare la neacceptarea unei chirii majorate nu îl exonerează și de obligația de plată a chiriei convenită inițial prin contract, așa încât, în mod corect, în speță, s-a făcut aplicarea art. 21 din contractul părților, adăugat contractului inițial prin actul adițional la acesta nr. 2 din 13 mai 1995 și, deopotrivă, a art. 1020 – 1021 C. civ., față de neîndeplinirea acestei obligații de către locatar.

Cum, la dosarul cauzei, s-au depus și administrat dovezi, care relevă, deopotrivă, obligația de plată a prețului locațiunii de către pârât și neîndeplinirea acestei obligații, iar instanța de recurs a evidențiat, cu claritate, modul de calcul al sumei stabilite în sarcina pârâtului cu titlu de chirie pentru perioada în discuție, se constată că nici critica văditei netemeinicii a hotărârilor atacate nu poate fi primită. Așa fiind, constatând neîndeplinirea condițiilor impuse a fi întrunite cumulativ de prima ipoteză a art. 330 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ. și a celor prevăzute de a doua ipoteză a acestui text legal, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă De Justiție împotriva sentinței nr. 2517/C din 9 septembrie 2002 a Tribunalului Brașov și a deciziei nr. 964 R din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel Brașov. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 martie 2004.