ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1048/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei

instanțe, la data de 30 iulie 2003, înregistrată sub nr. 1481/2003, Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva sentinței civile nr. 2515, pronunțată de Tribunalul Brașov,

la data de 9 septembrie 2002, prin care s-a admis, în parte, acțiunea formulată

de reclamanta SC R.I. SRL împotriva pârâtului, O.T.U.A.P., dispunându-se

rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți; evacuarea pârâtului

din imobilul ce a constituit obiectul închirierii, situat în Brașov, str. P.S. nr.

1 și obligarea acestuia să plătească reclamantei suma de 556.920 lei,

reprezentând contravaloarea chiriei neachitate în perioada martie 2000 – martie

2001 și suma de 443.958 lei, reprezentând penalități de întârziere; instituirea

unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile, aparținând pârâtului,

existente la sediul acestuia, până la concurența sumei de 1.000.078 lei, precum

și împotriva deciziei civile nr. 964, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, la

data de 10 decembrie 2002, prin care s-a admis recursul pe care pârâtul l-a

formulat împotriva sentinței tribunalului, pe care a modificat-o în parte, în

sensul că a redus sumele la care acesta a fost obligat cu titlu de chirie și

penalități la 2160 lei, respectiv, 1982 lei, a respins cererea de instituire a

sechestrului asigurător și a menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate,

susținând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și,

totodată, că acestea sunt vădit netemeinice.

În mod concret s-a arătat, în

esență, că instanțele au încălcat dispozițiile H.G. nr. 5/1992 și au reținut

nejustificat că pârâta datorează reclamantei sumele pretinse de acesta, prin

lipsa unor dovezi concludente, aspecte ce impuneau respingerea acțiunii

reclamantei, ca neîntemeiată.

Reclamanta, SC R.I. SRL, a solicitat,

prin întâmpinare, respingerea recursului în anulare și menținerea hotărârilor

ca fiind legale și temeinice.

Recursul în anulare este nefondat.

Astfel, critica încălcării esențiale

a legii, care să determine soluționarea greșită a cauzei de fond, este

nejustificată, întrucât instanța de recurs a reținut incidența în cauză a H.G. nr.

5/2002, în stabilirea tarifelor de închiriere față de art. 17 din contractul

părților nr. 180/1991, în conformitate cu care recalcularea chiriei se putea

face ca urmare a dispozițiilor legale ce vor apare și a modificat, astfel,

cuantumul sumelor acordate reclamantei de către instanța de fond, cu titlu de

chirie, luând ca bază de calcul suma de 180 lei/lună convenită de părți, cu

acest titlu, prin contractul inițial, apreciind, ca lipsită de eficiență

juridică, modificarea adusă prețului locațiunii cu nerespectarea condițiilor

prevăzute de evocatul act normativ.

Este de observat că probele

administrate relevă că pârâtul nu a achitat reclamantei, în perioada în litigiu,

nici o sumă de bani cu titlu de chirie, iar apărarea sa, referitoare la

neacceptarea unei chirii majorate nu îl exonerează și de obligația de plată a

chiriei convenită inițial prin contract, așa încât, în mod corect, în speță,

s-a făcut aplicarea art. 21 din contractul părților, adăugat contractului

inițial prin actul adițional la acesta nr. 2 din 13 mai 1995 și, deopotrivă, a art.

1020 – 1021 C. civ., față de neîndeplinirea acestei obligații de către locatar.

Cum, la dosarul cauzei, s-au depus

și administrat dovezi, care relevă, deopotrivă, obligația de plată a prețului

locațiunii de către pârât și neîndeplinirea acestei obligații, iar instanța de

recurs a evidențiat, cu claritate, modul de calcul al sumei stabilite în

sarcina pârâtului cu titlu de chirie pentru perioada în discuție, se constată

că nici critica văditei netemeinicii a hotărârilor atacate nu poate fi primită.

Așa fiind, constatând neîndeplinirea

condițiilor impuse a fi întrunite cumulativ de prima ipoteză a art. 330 alin. (1),

pct. 2 C. proc. civ. și a celor prevăzute de a doua ipoteză a acestui text

legal, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă De Justiție împotriva sentinței nr. 2517/C din 9 septembrie 2002 a

Tribunalului Brașov și a deciziei nr. 964 R din 10 decembrie 2002 a Curții de

Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 18 martie 2004.