ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1049/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2518 din 9

septembrie 2002, Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC R.I. SRL Brașov, dispunându-se rezilierea contractului de

închiriere încheiat de părți sub nr. 944/1991 și evacuarea pârâtei din imobilul

situat în Brașov.

Totodată, a fost obligată pârâta la

plata către reclamantă a sumei de 16.141.348 lei cu titlu de chirie restantă

pentru perioada martie 2000 – martie 2001 și 12.867.326 lei penalități de

întârziere, dispunându-se și instituirea unui sechestru asigurător asupra

bunurilor mobile aparținând pârâtei, până la concurența sumelor de mai sus.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei (contractul

944/1991 și actele adiționale, facturile și notele de calcul pentru chiria

restantă și penalități), precum și dispozițiile legale în materie, din care a

reținut că neîndeplinirea de către pârâtă a obligației sale de a plăti chiria,

atrage după sine, rezilierea contractului și daune interese.

Recursul declarat de pârâtă

împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 999 din 18 decembrie

2002, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 1121/2002.

Împotriva sentinței, astfel rămasă

irevocabilă, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a formulat recurs în anulare, susținând că este esențial

nelegală și vădit netemeinică.

S-a susținut că, pronunțând soluția

atacată, cele două instanțe nu au avut în vedere H.G. nr. 4/1992, care

stabilește că pentru spațiile cu altă destinație decât locuința, din fondul

locativ de stat, deținută de Uniunea Artiștilor Plastici din România și de

unitățile sale componente cu titlu de chiriași, se stabilesc în limita

cheltuielilor de administrație și întreținere, reparații, aferente imobilelor.

Totodată s-a invocat Hotărârea nr. 99 din 18 noiembrie 1999 a Consiliului

Județean Brașov, care a aprobat indicele de indexare a chiriilor în raport cu

rata inflației și că, față de limita de 1200 lei pentru un metru pătrat, începând

cu 1 februarie 2000, astfel stabilită, reclamanta a pretins 8851 lei pe metrul

pătrat.

S-a mai susținut sub aspectul

netemeiniciei că la dosarul cauzei nu s-au depus acte privind modul de calcul

al chiriei pretinse prin acțiune, iar instanțele au reținut greșit că pârâta a

fost de acord cu sumele pretinse.

Criticile sunt neîntemeiate, iar

recursul se va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

La promovarea recursului în anulare,

în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., s-a avut în vedere că instanțele au

pronunțat soluții cu încălcarea prevederilor impuse de H.G.5/1992, respectiv,

Hotărârea Consiliului Local Brașov nr. 49/1999.

O astfel de susținere nu poate fi

primită, pe de o parte, soluțiile întemeindu-se pe prevederile contractului

dintre părți în care pârâta a fost de acord cu majorarea unilaterală a

cuantumului chiriei (art. 17) și instanțele nu se pot substitui voinței

părților exprimată prin convențiile legal făcute (art. 969 C. civ.).

Pe de altă parte, existența unor reglementări

speciale, de natura celor invocate, nu exclude, potrivit art. 1 C. com.

(dispoziție legală ignorată de autorul căii de atac extraordinare), ci se

completează cu dispozițiile cuprinse în Codul civil.

Așa fiind, cum în cauză nu se poate,

în lumina prevederilor legale evocate, supra reține o încălcare esențială a

legii de către cele două instanțe în ce privește temeinicia, la dosarul cauzei

se află toate înscrisurile pe care s-a întemeiat atât sentința tribunalului,

cât și decizia curții de apel, se rețin ca legale și temeinice soluțiile

pronunțate.

Față de considerentele ce preced,

Înalta Curte de Casație și Justiție,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr. 2518/C din 9 septembrie 2002 a

Tribunalul Brașov și a deciziei nr. 999 R din18 decembrie 2002 a Curții de Apel

Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 18 martie 2004.