ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4013/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1727/ C din 15 noiembrie 2000, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL cu sediul social în municipiul Sibiu județul Sibiu împotriva pârâtei SC P. SA cu sediul social în municipiul Sibiu județul Sibiu și în consecință a constatat că reclamanta a efectuat la imobilul Casa Turiștilor P., proprietatea pârâtei, lucrări de investiții în valoare de 1.225.459.108 lei și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei această sumă, precum și 19.180.000 lei cheltuieli de judecată. De asemenea, au fost respinse celelalte capete de cerere și a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantei.

În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut, în principal, că între părți s-a încheiat contractul de asociere nr. 483 din 16 august 1993, având ca obiect exploatarea în scop turistic a unității Casa Turiștilor din P., timp de 20 de ani, începând cu data de 1 ianuarie 1994. Prin clauza cuprinsă în art. 21 din acest contract părțile au convenit ca în situația în care contractul de asociere încetează înaintea termenului stabilit, valoarea lucrărilor efectuate să fie evaluate la data când are loc desocotirea. Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de experții ing. B.E., G.E. și O.V. și a suplimentului la raport, valoarea lucrărilor de investiții efectuate de reclamantă la imobilul Casa Turiștilor vila 16, 17 și 18 este de 1.123.459.108 lei.

Susținerile pârâtei în apărare în sensul inexistenței investiției pe considerentul că prin lucrările realizate de reclamantă s-a produs o diminuare valorică a activului și nu o creștere a acestuia, nu au putut fi primite, fiind contrazise de probele dosarului. Capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție a fost respins ca inadmisibil, cu motivarea că a fost reziliat contractul de asociere dintre părți, iar reclamanta a fost evacuată din Complexul Casa Turiștilor. Cererea reconvențională a fost respinsă, ca nedovedită, prin aceea că pârâta-reclamantă nu a produs dovezi în susținerea acestei cereri. Curtea de Apel Alba – Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 108/ A din 20 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC CI.

SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr. 1727/ C din 15 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 702/1998. A fost admis apelul declarat de pârâta SC P. SA Sibiu împotriva aceleiași sentințe, în sensul că a fost schimbată în parte sentința apelată și respinsă acțiunea reclamantei împotriva pârâtei pentru plata despăgubirilor reprezentând investiții la imobilul Casa Turiștilor. De asemenea, a fost înlăturată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, fiind menținute celelalte dispoziții.

A mai fost admis apelul declarat de reclamanta SC P. SA Sibiu împotriva sentinței civile nr. 234 din 14 martie 1999 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 1432/1996 și, în consecință a fost schimbată în parte această sentință apelată, dispunându-se compensarea sumei de 225.998.000 lei datorate de pârâta SC C. SRL Sibiu către reclamantă cu suma de 228.372.000 lei datorată de reclamantă către pârâtă, urmând a fi efectuată numai plata sumei de 2.374.000 lei actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 3 decembrie 1999 și până la data plății. De asemenea, a fost înlăturat dreptul de retenție instituit în favoarea pârâtei SC C. SRL Sibiu, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost respins apelul declarat de pârâta SC C. SRL Sibiu împotriva aceleiași sentințe și compensate cheltuielile de judecată în apel. Pentru a decide astfel, instanța de apel, în esență, a apreciat că în conformitate cu clauzele contractului de asociere nr. 483 din 16 august 1993, numai în cazul în care din motive „independente” de părți contractul se desființează înaintea termenului convenit, reclamanta SC C. SRL Sibiu va fi despăgubită pentru lucrările de investiții și amenajări efectuate. Încetarea contractului de asociere a intervenit înaintea termenului convenit din culpa societății reclamante, care prin hotărâre judecătorească definitivă a fost declarată în faliment. Astfel fiind, nu se poate invoca propria culpă ca temei al pretențiilor contrare clauzelor contractuale ale părților.

Reclamanta nu a dovedit că a efectuat investițiile în domeniul special al turismului, respectiv lucrări de mărire a spațiului de cazare și a creșterii gradului de confort, deoarece din expertizele dispuse în cauză, rezultă că SC C. SRL Sibiu nu deținea autorizație de construire, nu avea acordul proprietarului SC P. SA pentru efectuarea lucrărilor pretins executate și nu deținea o situație de lucrări care să consemneze concret lucrările efectuate cantitativ și valoric. Atât prin expertiza efectuată în dosarul de fond cât și prin completarea dispusă în apel, a rezultat că lucrările invocate nu au putut fi evidențiate faptic în teren și nici scriptic în contabilitate, deoarece o altă firmă, SC K. SRL Sibiu a pretins efectuarea lucrărilor de investiții la Casa Turiștilor, având în acest sens acțiune pe rolul Tribunalului Sibiu împotriva pârâtei SC P. SA, conform dosarului nr. 532/2000.

În legătură cu apelurile reclamantei SC P. SA și pârâtei SC C. SRL Sibiu declarate împotriva sentinței civile nr. 234 din 14 martie 1999 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1432/1996 s-a reținut ca aspect semnificativ că prin decizia nr. 369 din 25 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, a fost admis recursul declarat de pârâta SC C. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 961 din 3 decembrie 1999 a Curții de Apel Alba – Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, care a fost casată iar cauza trimisă spre rejudecare la aceiași instanță. Cu această ocazie s-a recomandat completarea probelor cu acte și cu o nouă expertiză tehnică. După casarea cu trimitere cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia sub dosarul nr. 2273 din 23 aprilie 2001, dosar care prin încheierea din 8 iunie 2001 a fost conexat la dosarul nr. 705/2001 având în vedere că litigiul se purta între aceleiași părți.

Conform îndrumărilor date prin decizia de casare s-a dispus efectuarea expertizei tehnice de către trei experți tehnici și un expert contabil, însă urmare a lipsei de cooperare a pârâtei SC C. SRL și a actelor contabile care să justifice investițiile pretins efectuate, nu s-au putut stabili alte valori față de prima expertiză, neputând fi produsă o probă nouă în apel după trimiterea cauzei spre rejudecare. A fost dispusă, prin admiterea apelului declarat de reclamanta SC P. SA Sibiu, în temeiul art. 1143 C. civ., compensarea creanțelor reciproce stabilite în sarcina părților.

Împotriva deciziei civile nr. 108/ A din 20 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Aba –Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs reclamantul B.G., administrator al falimentului privind SC C. SRL Sibiu care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța de apel, iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate, admiterea apelurilor declarate și respingerea apelurilor SC P. SA Sibiu. Astfel, în privința sentinței civile nr. 128/2000 a Tribunalului Sibiu s-au adus critici în sensul că nu au fost aduse la îndeplinire obiectivele expertizei tehnice și nu au fost date răspunsuri clare, iar expertiza contabilă trebuia să valorifice expertiza tehnică.

Referitor la sentința civilă nr. 234/1999 a Tribunalului Sibiu s-au adus critici prin aceea că în mod greșit a operat compensarea creanțelor fără o actualizare din partea creanței SC C. SRL, această din urmă societate este în faliment și va fi afectată masa credală, nu s-a efectuat expertiza dispusă de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, greșit a fost respins dreptul de retenție și greșit a fost respinsă cererea de probațiune la instanța de fond făcută în ziua dezbaterilor. A mai fost cerută și suspendarea executării hotărârilor atacate, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 10 raportat la art. 312 C. proc. civ. Intimata pârâtă SC P. SA a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea nu sunt întemeiate, recursul declarat de reclamantul B.G., administrator al falimentului SC C. SRL Sibiu urmând a fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente. Prin încheierea din 30 septembrie 2005, Secția Comercială a Înaltei curți de Casație și Justiție a respins cererea formulată de reclamantă pentru suspendarea executării deciziei nr. 108/ A din 20 mai 2005 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, cu argumentarea că motivele invocate de petentă nu sunt de natură a determina suspendarea executării conform art. 300 alin. (3) C. proc.

civ. De remarcat că decizia civilă nr. 108/ A din 20 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a fost comunicată părților la data de 12 iulie 2005, așa cum o dovedesc dovezile de primire și procesele verbale de predare. Recurentul-reclamant B.G., administrator al SC C. SRL a depus cererea de recurs și motivele recursului, la data de 14 iunie 2005, așa cum reiese din conținutul înregistrării cererii la Curtea de Apel Alba – Iulia. Reglementările cuprinse în art. 303 alin. (2) C. proc. civ., precizează că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la data primirii hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Fiind considerat în termen recursul promovat, fiind făcut mai înainte de comunicarea hotărârii atacate, recurenta a menționat în cererea sa că, „după motivarea hotărârii va dezvolta prezentele motive de recurs în conformitate cu argumentările instanței de apel”, aspect pe care nu l-a mai îndeplinit. Nu sunt justificate criticile din cererea de recurs, deoarece instanța de apel, respectând în egală măsură drepturile procesuale ale ambelor părți, a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, manifestând un veritabil rol activ.

Astfel, prin încheierea din 3 martie 2003 în faza procesuală a apelului, la cererea reclamantei apelante de a se efectua un supliment de expertiză, a fost admisă probațiunea, fiind încuviințate obiectivele stabilite de părți iar la termenul din 24 martie 2003, instanța a pus în discuția părților necesitatea numirii și a unui expert contabil. Primul raport de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil M.I., necontestat de reclamantă, a fost însă contestat de pârâtă, iar prin încheierea din 3 noiembrie 2003 s-a dispus refacerea lui. La întocmirea suplimentului de expertiză judiciară au participat trei experți tehnici, ing. B.E., ing. G.E. și ing. O.V., precum și un expert contabil M.L. Aceiași experți au răspuns la obiecțiunile formulate de ambele părți, realizând un nou supliment cu răspunsuri la toate aspectele contradictorii.

Este adevărat că prin încheierea din 13 mai 2005 a fost respinsă cererea reclamantei SC C. SRL prin administrator B.G. care a solicitat refacerea expertizei de către aceiași experți fie numirea altor experți, pe considerentul că nu s-a răspuns solicitărilor instanței de a clarifica situația din punct de vedere contabil, însă respingerea cererii a fost motivată de existența și suficienta documentare care se desprinde din conținutul suplimentului de expertiză. Corect s-a procedat și la compensarea creanțelor care sunt certe, lichide și exigibile, cu o valoare determinată riguros la data de 13 ianuarie 1999. Au fost respectate și recomandările din decizia nr. 369 din 25 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, care a casat și trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Alba – Iulia, fiind efectuată expertiza tehnică dispusă.

Pentru aceste rațiuni, urmează ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamantul B.G., administrator al falimentului SC C. SRL Sibiu să fie înlăturate, ca neîntemeiate, și recursul respins, ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 108 din 20 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. În baza art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurenta la plata sumei de 1900 Ron onorariu de avocat către intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.G., administrator al SC C. SRL Sibiu, împotriva deciziei nr. 108 din 20 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1900 Ron, onorariu avocat, către intimata-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 decembrie 2006.