ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 654/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul G.D. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 4603/4528 din 22 octombrie 2003 și obligarea acestei autorități să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că a efectuat stagiul militar de 3 ani și 3 luni, la U.M. 01564 Buzău și U.M. 03087 Timișoara, prestând activități în construcții.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1340 din 26 mai 2004, a admis acțiunea reclamantului G.D., a anulat hotărârea nr. 4603/4528 din 22 octombrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o să-i stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002, pentru perioadele 24 iulie 1951 - 14 decembrie 1951 și 25 aprilie 1952 - 9 noiembrie 1954. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin materialul probator depus la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada că a efectuat stagiul militar, ca „mână de lucru”, în categoria „neinstruit”, chiar dacă unitățile militare respective nu făceau parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002, o persoană trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiții: a) să fie cetățean român b) să efectueze stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii c) perioada avută în vedere să fie între 1950 - 1961. Se susține că reclamantul nu îndeplinește cea de-a doua condiție, unitățile militare în care și-a îndeplinit stagiul militar nefiind subordonate Direcției Generale a Serviciului Muncii. De asemenea, recurenta mai critică faptul că instanța de fond a luat în considerare dovezi care nu au fost prezentate pârâtei, la emiterea hotărârii atacate în contencios.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 -1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, în perioada menționată. Din mențiunile făcute în livretul militar seria B.e. nr. 014192, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 24 iulie 1951 - 14 decembrie 1951, la U.M. 01564 Buzău și în perioada 25 aprilie 1952 - 9 noiembrie 1954 la U.M.

03087 Timișoara, fiind folosit ca „mână de lucru”. Ulterior datei emiterii hotărârii atacate, ca urmare a demersurilor făcute de reclamant, U.M. 02405 Pitești a emis adeverința nr. CTG 285 din 29 aprilie 2004, în care se menționează și categoria „neinstruiți”, cât și executarea serviciului militar în U.M. 01564 Buzău, în perioada 24 iulie 1951 - 14 decembrie 1951 și U.M. 03087 Timișoara, în perioada 25 aprilie 1952 - 9 noiembrie 1954, ca „mână de lucru”. Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar, într-o unitate organizată în acest scop, nu există temei pentru a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.

Faptul că se contestă de către recurentă, apartenența unităților militare menționate, la Direcția Gener ală a Serviciului Muncii, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze serviciul militar. Nu poate fi primită nici critica recurentei, referitoare la luarea în considerare de către instanța de fond, a unor dovezi care nu au fost prezentate pârâtei, la emiterea hotărârii atacate. În virtutea rolului său activ, instanța de fond avea obligația să administreze orice dovadă pentru aflarea adevărului.

În consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1340 din 26 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2005.