ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 653/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 15 aprilie 2004, reclamantul S.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 6410/6530 din 8 martie 2004, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta nu a ținut cont de actele depuse în susținerea cererii, refuzând să constate că perioada 18 noiembrie 1953 - 22 decembrie 1955, în care a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 și să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de actul normativ menționat.

Cererea a fost respinsă prin hotărârea nr. 6410/6530 din 8 martie 2004, a Comisiei de specialitate din cadrul Casei de Pensii a municipiului București. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1461 din 10 iunie 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 6410/6530 din 8 martie 2004 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să se recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 18 noiembrie 1953 - 22 decembrie 1955. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar de reclamant, în susținerea cererii, rezultă că acesta a îndeplinit serviciul militar în perioada 18 noiembrie 1953 - 22 decembrie 1955, în cadrul detașamentelor subordonate Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că Legea nr. 309/2002 instituie două condiții pentru acordarea drepturilor, și anume, stagiul militar să fi fost îndeplinit în perioada 1 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961, iar unitățile să fi aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii. Din adeverința depusă la dosarul cauzei rezultă că a îndeplinit funcția de „pușcaș”, deci militar instruit și nicidecum unul folosit ca mână de lucru. Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, în perioada menționată.

În speță, din livretul militar al intimatului-reclamant rezultă că acesta a îndeplinit serviciul militar în cadrul „Serviciului Muncii”, iar în rubrica „funcția” este înscrisă abrevierea „m. lucru”. Rezultă, astfel, fără putință de tăgadă, că intimatul-reclamant îndeplinește în totalitate condițiile cerute de lege, înscrierea alături de indicativul unității militare (03617), a mențiunii „Serviciul Muncii”, înlăturând orice dubiu în acest sens. Împrejurarea că în fișa de evidență militară s-a înscris mențiunea „pușcaș” apare ca fiind lipsită de relevanță, atâta timp, cât și în acest document s-a stipulat că unitatea militară făcea parte din Serviciul Muncii. În consecință, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1461 din 10 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2005.