ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7209/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, la 6 august 1999, reclamanta SC V. SRL, comuna

Gheorghe Lazăr, județul Ialomița, a solicitat anularea deciziei nr. 1461 din 30

iunie 1999, emisă de Ministerul Finanțelor, precum și a dispoziției nr. 19 din

25 ianuarie 1999, a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului

Ialomița, în ceea ce privește impozitul pe profit și majorările de întârziere

aferente, cu motivarea că acestea reprezintă contravaloarea carburanților folosiți

pentru transport de marfă, existând în acest sens, dovezi: foi de parcurs și fișele

activității zilinice.

Prin sentința civilă nr. 1471 din 2

decembrie 1999, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea în parte, a deciziei nr. 1461/1999,

emisă de Ministerul Finanțelor, a dispoziției nr. 19/1999, a Direcției Generale

a Finanțelor Publice a județului Ialomița și a hotărârii nr. 35/1998, a Direcției

Impozite și Taxe a județului Ialomița, a procesului-verbal încheiat la 25

noiembrie 1998, cu privire la impozitul pe profit, în sumă de 17.877.920 lei și

9.145.349 lei, majorări de întârziere aferente.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că organul de control nu a avut în vedere toate

actele și documentele justificative ale societății reclamante, anume fișele

activității zilnice și foi de parcurs, situație în care nu se poate susține că

aceasta ar fi încălcat art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994.

Împotriva sentinței sus-menționate

au declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ialomița

și Ministerul Finanțelor.

În motivarea recursului s-a susținut

în esență că societatea reclamantă nu a făcut dovada că documentele justificate

au fost depuse odată cu contestația formulată de Direcția Generală a Finanțelor

Publice și Controlului Financiar de Stat Ialomița, iar prin conținutul

procesului-verbal se recunoaște că au fost restituite societății, toate

documentele puse la dispoziția organului de control, rezultând, deci, lipsa

foilor de parcurs, respectivele documente justificative fiind primite și

înregistrate la Ministerul Finanțelor, ulterior emiterii deciziei contestate.

Înalta Curte de Casație de Justiție,

secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 288 din 24 ianuarie 2004,

a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza, spre rejudecare,

în vederea administrării unei expertize de specialitate care să stabilească

dacă actele invocate de reclamantă, în apărarea sa (fișele activității zilnice

și foile de parcurs), sunt reale, dacă figurează în evidența contabilă a

societății și dacă au fost folosite la transportul mărfurilor.

Rejudecând cauza, în fond după

casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr. 1278 din 4 octombrie 2001, a admis acțiunea formulată de SC

V. SRL, comuna Gheorghe Lazăr, județul Ialomița, a anulat în parte decizia

Ministerului Finanțelor nr. 1461/1999, dispoziția nr. 19/1999, a Direcției

Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Ialomița, hotărârea

nr. 95/1998, a Direcției Impozite și Taxe a județului Ialomița și

procesul-verbal din 25 noiembrie 1999, privitor la impozitul pe profit, de

17.877.920 lei și 9.145.349 lei, majorări.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, într-adevăr, documentele justificative (fișele activității

zilnice și foi de parcurs) au fost depuse ulterior și nu au fost înregistrate

în ordine cronologică, conform legii contabilității, dar că această împrejurare

atrage sancționarea persoanei vinovate, iar nu neluarea în considerare a

acestor documente, motiv pentru care a admis acțiunea în limita probelor

existente.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, întemeiat pe

dispozițiile art. 309 - 316 C. proc. civ.

Recurenta a susținut în esență că

instanța de fond nu a respectat indicațiile date de Curtea Supremă de Justiție,

prin decizia de casare nr. 288/2004, în sensul de a administra o expertiză de

specialitate care să stabilească dacă actele invocate de reclamantă sunt reale

și dacă figurează în evidențele contabile ale societății, aceasta nefăcând decât

dovada existenței acestor documente.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin decizia nr. 1461 din 30 iunie

1999, Ministerul Finanțelor a respins plângerea formulată de SC V. SRL, comuna

Gheorghe Lazăr, județul Ialomița, pentru capătul de cerere reprezentând impozit

pe profit, în sumă de 17.877.920 lei și majorări de întârziere aferente, în

sumă de 9.145.349 lei, calculat prin diminuarea cheltuielilor deductibile, cu

contravaloarea carburanților și lubrefianților, pe motiv că nu a susținut cauza,

cu documente, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 223/1992. Pe

parcursul judecății, prin întâmpinarea depusă la 18 octombrie 1999, pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a recunoscut că reclamanta a

depus foile de parcurs și fișele activității zilnice, dar că nu au fost luate

în considerare, pentru că nu au fost înregistrate în ordine cronologică,

conform legii contabilității.

Or, neînregistrarea în contabilitate

a acestor documente în ordine cronologică, potrivit art. 6 și 16 din Legea nr. 82/1991,

nu are drept consecință, neluarea lor în considerare, ci doar sancționarea

persoanei vinovate.

Așadar, pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Ialomița a procedat greșit că nu a avut în vedere la

calculul datoriei fiscale a societății, a înscrisurilor depuse, atâta timp, cât

nu a contestat realitatea acestora și nici nu a invocat alte motive care să

releve că nu au calitatea de documente justificative.

Nici critica recurentei, cu privire

la neefectuarea expertizei contabile, nu poate fi luată în considerare, de

vreme ce aceasta a refuzat achitarea onorariului de expert și nu a insistat în

administrarea acestei probe.

Pentru considerentele expuse și cum

în cauză nu există motive de casare de ordine publică, se va respinge recursul,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ialomița împotriva sentinței

civile nr. 1278 din 4 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2004.