ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 31/2004

R O M A N I A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.31/1999, pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta SC ”U.” SA Țăndărei în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice a solicitat să se dispună anularea Deciziei nr.216 din 29 ianuarie 1999 prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Dispoziției nr.139/1998 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Ialomița. Prin sentința civilă nr.958/10 august 1999 a Curții de Apel București-Secția de contencios administrativ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. In urma recursului declarat de reclamantă prin Decizia nr.2883/8 octombrie 2002 Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ l-a admis, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța astfel, instanța supremă a apreciat că în cauză se impune citarea DGFP Ialomița în calitate de autoritate emitentă a dispoziției nr.139/1998. In fond după casare, prin sentința civilă nr.99 din 30 ianuarie 2003, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC ”U.” SA Țăndărei. Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere: Prin Hotărârea nr.31 din 24 septembrie 1998 emisă de Garda Financiară Secția Ialomița reclamanta a fost obligată la plata sumei de 544.409.209 lei reprezentând: 403.278.222 lei diferență impozit pe profit pe anul 1997, 139.130.987 lei majorări de întârziere și 2.000.000.000 lei amendă stabilită prin procesul-verbal de control nr.501.654/11 septembrie 1998. Reclamanta a contestat modul de calcul iar prin Decizia nr.216 din 29 ianuarie 1999 a Ministerului Finanțelor Publice, s-a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva Dispoziției nr.139/1998 a DGFP Ialomița.

Reclamanta a menționat că a calculat corect impozitul pe profit aferent perioadei supusă controlului decembrie 1997-iulie 1998, iar suma reținută ca datorată a fost eronat stabilită. S-a mai menționat că diminuarea cu 50% a impozitului pe profit cu sumele reprezentând rambursarea creditului pentru investiții,măsurile dispuse fiind nelegale. Instanța a apreciat că actele contestate sunt legale întrucât: Organele de control au reținut că reclamanta la data de 31 decembrie 1996 a diminuat fondul de dezvoltare cu sumele reprezentând investiții în curs – cont 231. Conform art. 7 lit. c) din O.G..nr.70/1994 impozitul pe profit se reduce cu 50 % pentru profitul folosit în anul fiscal curent la modernizarea tehnologiilor de fabricație sau la extinderea activității în scopul obținerii de profituri suplimentare, care se concretizează în active corporale și necorporabile amortizabile.

După consumarea celorlalte surse de finanțare a investițiilor inclusiv a creditelor pentru investiții. Potrivit Legii contabilității nr.82/1991, „contul 111” fondul de dezvoltare este un cont pasiv și se debitează cu valoarea „mijloacelor fixe executate sau achiziționate”. Fondul de dezvoltare nu se diminuează cu investițiile în curs astfel încât reclamanta în mod legal a fost obligată la plata diferenței de impozit rezultată în urma verificării contabile. Cu privire la creditul pentru investiții acordat reclamantei în anul 1997 în valoare de1.541.349.960 lei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.7 lit. c) din O.G. nr.70/1994 în sensul că reducerea impozitului pe profit neinvestit se aplică după „consumarea celorlalte surse de finanțare a investițiilor, inclusiv a creditelor pentru investiții”.

Reclamanta nu a utilizat în întregime acest credit, deci nelegal a procedat la reducerea cu 50% a impozitului pe profit pentru diferența rămasă neutilizată. Impotriva sentinței a formulat recurs reclamanta SC”U.”SA Țăndărei, criticând-o astfel: Pentru realizarea (achiziționarea) investițiilor în curs, societatea a consumat sume care la data respectivă erau reflectate ca sursă în contul „111” Fond de dezvoltare. Toate investițiile în curs realizate de societate s-au concretizat în active corporabile amortizabile. Legiuitorul a dat posibilitatea agenților economici să înregistreze în contul 231 „investiții în curs” active corporabile amortizabile puse în funcțiune total sau parțial. In raport de această situație societatea a stabilit corect reducerea de 50 % a impozitului pe profit pentru profitul reinvestit.

S-a reținut eronat că societatea nu a utilizat în întregime creditul pentru investiții, în realitate acesta a fost utilizat în totalitate, cu precizarea că în cursul aceluiași an 1997 conform graficului de rambursare, creditul a fost rambursat parțial, având ca sursă profitul realizat în anul respectiv. Pentru stabilirea reducerii impozitului pe profit, suma luată în calcul ca și credit utilizat pentru realizarea investițiilor, este soldul creditului la sfârșitul anului. Ca întreg creditul să fie luat în considerare ca sursă de realizare a investițiilor, ar fi trebuit ca societatea să nu fi rambursat nici o sumă din el. O.G. nr.70/1994 și nici un alt act normativ nu stabilesc în mod expres modul de calcul al creditelor pentru investiții la care se referă articolul 7 din O.G.

menționată. Analizându-se actele și lucrările dosarului constată următoarele: Instanța de fond în mod judicios a constatat că reclamanta a diminuat fondul de dezvoltare cu sumele reprezentând investiții în curs – cont 231, astfel încât în mod corect s-a apreciat că au fost încălcate prevederile articolului 7 aliniatul 1 din Legea nr.73/1996 privind aprobarea O.G. nr.70/1994 privind impozitul pe profit. Societatea a diminuat sursele proprii de finanțare a investițiilor, respectiv contul 111 – fond de investiții – cu sumele reprezentând investiții în curs – cont 231 . De asemenea societatea nu a luat în calcul în totalitate sursele de finanțare a investițiilor respectiv creditele obținute de societate pentru investiții – suma de 386.400 DM respectiv nr.1.541.349.960 lei.

Contul 111 – fond de dezvoltare este un cont pasiv care se debitează cu valoarea mijloacelor fixe exercitate sau achiziționate din diverse surse și nu a investițiilor în curs ce se regăsesc în soldul contului – 231 – imobilizări corporale în curs, iar potrivit art. 7 lit. c) din O.G. nr.70/1994 republicată, impozitul pe profit se diminuează cu 50% pentru profitul folosit în anul fiscal curent la modernizarea tehnologiilor de fabricație. La 31 decembrie 1996, organele de control au constatat că societatea a diminuat fondul de dezvoltare cu sumele reprezentând investiții în curs – contul 231. Din susținerile recurentei rezultă că a luat în calcul soldul inițial la începutul anului cu referire la contul 231 – investiții în curs – și suma de 701.549.600 lei, reprezentând sume cheltuite pentru investiții din creditul bancar de 1.541.349.600 lei, deci nu a consumat integral creditul bancar, în raport de această situație reducerea impozitului pe profit s-a făcut eronat.

Față de împrejurarea că recurenta a diminuat fondul de dezvoltare cu investițiile în curs ceea ce a generat în mod legal obligarea sa la plata diferenței de impozit după verificarea contabilă ca și faptul că nu a utilizat în întregime creditul pentru investiții acordate în anul 1997 procedând nelegal la diminuarea cu 50% a impozitului pe profit pentru diferența neutilizată, conduce la ideea că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată. In raport de considerentele de mai sus, constatându-se nefondat recursul se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de SC ”U.” SA Tăndărei împotriva sentinței civile nr.99 din 30 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.