ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 31/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 31/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
R O M A N I A
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată sub nr.31/1999, pe rolul Curții de Apel București, secția
de contencios administrativ, reclamanta SC ”U.” SA Țăndărei în contradictoriu
cu Ministerul Finanțelor Publice a solicitat să se dispună anularea
Deciziei nr.216 din 29 ianuarie 1999 prin care i-a fost respinsă contestația
formulată împotriva Dispoziției nr.139/1998 a Direcției Generale a Finanțelor
Publice și Controlului Financiar de Stat Ialomița.
Prin
sentința civilă nr.958/10 august 1999 a Curții de Apel București-Secția de
contencios administrativ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
In urma
recursului declarat de reclamantă prin Decizia nr.2883/8 octombrie 2002 Curtea
Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ l-a admis, a casat
sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru
a pronunța astfel, instanța supremă a apreciat că în cauză se impune
citarea DGFP Ialomița în calitate de autoritate emitentă a dispoziției
nr.139/1998.
In
fond după casare, prin sentința civilă nr.99 din 30 ianuarie 2003, s-a respins
ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC ”U.” SA Țăndărei.
Pentru
a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Prin
Hotărârea nr.31 din 24 septembrie 1998 emisă de Garda Financiară Secția
Ialomița reclamanta a fost obligată la plata sumei de 544.409.209 lei
reprezentând: 403.278.222 lei diferență impozit pe profit pe anul 1997,
139.130.987 lei majorări de întârziere și 2.000.000.000 lei amendă stabilită
prin procesul-verbal de control nr.501.654/11 septembrie 1998.
Reclamanta
a contestat modul de calcul iar prin Decizia nr.216 din 29 ianuarie 1999 a
Ministerului Finanțelor Publice, s-a respins ca neîntemeiată contestația
reclamantei împotriva Dispoziției nr.139/1998 a DGFP Ialomița.
Reclamanta
a menționat că a calculat corect impozitul pe profit aferent perioadei supusă
controlului decembrie 1997-iulie 1998, iar suma reținută ca datorată a fost
eronat stabilită.
S-a mai
menționat că diminuarea cu 50% a impozitului pe profit cu sumele reprezentând
rambursarea creditului pentru investiții,măsurile dispuse fiind nelegale.
Instanța
a apreciat că actele contestate sunt legale întrucât:
Organele
de control au reținut că reclamanta la data de 31 decembrie 1996 a diminuat
fondul de dezvoltare cu sumele reprezentând investiții în curs – cont 231.
Conform
art. 7 lit. c) din O.G..nr.70/1994 impozitul pe profit se reduce cu 50 %
pentru profitul folosit în anul fiscal curent la modernizarea tehnologiilor de
fabricație sau la extinderea activității în scopul obținerii de profituri
suplimentare, care se concretizează în active corporale și necorporabile
amortizabile. După consumarea celorlalte surse de finanțare a investițiilor
inclusiv a creditelor pentru investiții.
Potrivit
Legii contabilității nr.82/1991, „contul 111” fondul de dezvoltare este un
cont pasiv și se debitează cu valoarea „mijloacelor fixe executate sau
achiziționate”.
Fondul
de dezvoltare nu se diminuează cu investițiile în curs astfel încât reclamanta
în mod legal a fost obligată la plata diferenței de impozit rezultată în urma
verificării contabile.
Cu
privire la creditul pentru investiții acordat reclamantei în anul 1997 în
valoare de1.541.349.960 lei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.7 lit. c)
din O.G. nr.70/1994 în sensul că reducerea impozitului pe profit neinvestit se
aplică după „consumarea celorlalte surse de finanțare a investițiilor,
inclusiv a creditelor pentru investiții”.
Reclamanta
nu a utilizat în întregime acest credit, deci nelegal a procedat la reducerea
cu 50% a impozitului pe profit pentru diferența rămasă neutilizată.
Impotriva
sentinței a formulat recurs reclamanta SC”U.”SA Țăndărei, criticând-o astfel:
Pentru
realizarea (achiziționarea) investițiilor în curs, societatea a consumat sume
care la data respectivă erau reflectate ca sursă în contul „111” Fond de
dezvoltare.
Toate
investițiile în curs realizate de societate s-au concretizat în active
corporabile amortizabile.
Legiuitorul
a dat posibilitatea agenților economici să înregistreze în contul 231
„investiții în curs” active corporabile amortizabile puse în funcțiune total
sau parțial.
In
raport de această situație societatea a stabilit corect reducerea de 50 % a impozitului
pe profit pentru profitul reinvestit.
S-a
reținut eronat că societatea nu a utilizat în întregime creditul pentru
investiții, în realitate acesta a fost utilizat în totalitate, cu precizarea
că în cursul aceluiași an 1997 conform graficului de rambursare, creditul a
fost rambursat parțial, având ca sursă profitul realizat în anul respectiv.
Pentru
stabilirea reducerii impozitului pe profit, suma luată în calcul ca și credit
utilizat pentru realizarea investițiilor, este soldul creditului la sfârșitul
anului.
Ca
întreg creditul să fie luat în considerare ca sursă de realizare a
investițiilor, ar fi trebuit ca societatea să nu fi rambursat nici o sumă din
el.
O.G.
nr.70/1994 și nici un alt act normativ nu stabilesc în mod expres modul de
calcul al creditelor pentru investiții la care se referă articolul 7 din O.G.
menționată.
Analizându-se
actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Instanța
de fond în mod judicios a constatat că reclamanta a diminuat fondul de dezvoltare
cu sumele reprezentând investiții în curs – cont 231, astfel încât în mod
corect s-a apreciat că au fost încălcate prevederile articolului 7 aliniatul
1 din Legea nr.73/1996 privind aprobarea O.G. nr.70/1994 privind impozitul pe
profit.
Societatea
a diminuat sursele proprii de finanțare a investițiilor, respectiv contul 111
– fond de investiții – cu sumele reprezentând investiții în curs – cont 231 .
De asemenea societatea nu a luat în calcul în totalitate sursele de finanțare
a investițiilor respectiv creditele obținute de societate pentru investiții –
suma de 386.400 DM respectiv nr.1.541.349.960 lei.
Contul
111 – fond de dezvoltare este un cont pasiv care se debitează cu valoarea
mijloacelor fixe exercitate sau achiziționate din diverse surse și nu a
investițiilor în curs ce se regăsesc în soldul contului – 231 – imobilizări
corporale în curs, iar potrivit art. 7 lit. c) din O.G. nr.70/1994
republicată, impozitul pe profit se diminuează cu 50% pentru profitul folosit
în anul fiscal curent la modernizarea tehnologiilor de fabricație.
La 31
decembrie 1996, organele de control au constatat că societatea a diminuat
fondul de dezvoltare cu sumele reprezentând investiții în curs – contul 231.
Din
susținerile recurentei rezultă că a luat în calcul soldul inițial la începutul anului
cu referire la contul 231 – investiții în curs – și suma de 701.549.600 lei,
reprezentând sume cheltuite pentru investiții din creditul bancar de
1.541.349.600 lei, deci nu a consumat integral creditul bancar, în raport de
această situație reducerea impozitului pe profit s-a făcut eronat.
Față de
împrejurarea că recurenta a diminuat fondul de dezvoltare cu investițiile în
curs ceea ce a generat în mod legal obligarea sa la plata diferenței de
impozit după verificarea contabilă ca și faptul că nu a utilizat în întregime
creditul pentru investiții acordate în anul 1997 procedând nelegal la
diminuarea cu 50% a impozitului pe profit pentru diferența neutilizată, conduce
la ideea că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins acțiunea ca
neîntemeiată.
In
raport de considerentele de mai sus, constatându-se nefondat recursul se va
respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de SC ”U.” SA Tăndărei împotriva sentinței civile nr.99 din
30 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,
ca nefondat.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.