ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1898/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 4 februarie 1999, reclamanta SC N.C. SRL Manasia a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Ialomița, solicitând anularea deciziei nr. 106 din 19 ianuarie 1999 și a

procesului-verbal din 13 iunie 1997 și exonerarea societății de plata sumei de

41.903.919 lei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că organul de control a reținut că nu constituie documente

justificative, cele 17 facturi emise în perioada februarie 1995 - februarie

1996, ce au fost înregistrate în lunile martie și mai 1997, împrejurare în

raport cu care s-a procedat la recalcularea impozitului pe profit, a T.V.A. și

a majorărilor de întârziere aferente.

Or, întrucât atât T.V.A.,

cât și impozitul pe profit au fost corect calculate și achitate la data

livrării mărfurilor, nu sunt datorate sumele reținute prin actul de control.

Prin sentința civilă nr. 1261

din 17 mai 2004, pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, a admis acțiunea și a dispus anularea, ca nelegale,

a actelor administrative contestate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că facturile avute în vedere în cauza penală în

care a fost condamnat administratorul societății comerciale, pentru evaziune

fiscală, sunt aceleași cu cele consemnate în procesul-verbal de control,

prejudiciul produs bugetului de stat, prin fapta penală, fiind identic cu cel

stabilit de organele financiare, respectiv suma de 7.285.972 lei, debit și

5.175.954 lei, majorări de întârziere.

Expertiza contabilă

efectuată în procesul penal a infirmat calculul sumelor, stabilind alte valori,

care au fost deja achitate, astfel încât reclamanta nu are nici o obligație de

plată în urma emiterii actelor administrative contestate.

Împotriva sentinței au

declarat recursuri, pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, în

nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și această din urmă

instituție, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Astfel, pârâții au arătat că

instanța nu s-a conformat prevederilor art. 315 C. proc. civ., în sensul că nu

a respectat indicațiile deciziei de casare privind analizarea și soluționarea

acțiunii pentru toate sumele reținute, prin actul de control din 13 iunie 1997.

Instanța de fond și-a

întemeiat în mod greșit soluția, pe decizia penală nr. 568/1999 a Tribunalului

Ialomița, din conținutul căreia nu rezultă că procesul penal ar fi vizat

aceleași sume stabilite de organele financiare și oricum, a privit pe

administratorul firmei, și nu societatea comercială reclamantă în cauză.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt

nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Astfel, pârâții nu au avut

în vedere faptul că la rejudecarea cauzei au fost administrate probele cu acte

indicate în decizia de casare cu trimitere, respectiv rechizitoriul din 17

noiembrie 1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, expertiza

contabilă efectuată în faza de urmărire penală la 15 februarie 1997 și raportul

suplimentar de expertiză.

Chiar pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Ialomița, prin întâmpinare depusă la 19

septembrie 2001, în dosarul nr. 1239/2001, al Curții de Apel București, format

în urma casării cu trimitere, și-a precizat poziția, arătând că obligațiile de

plată stabilite prin procesul verbal din 13 iunie 1997, au fost recalculate.

Astfel, obligațiile de plată

sunt: 1.313.882 lei impozit pe profit; 1.152.506 lei, majorări aferente și

863.429 lei, majorări T.V.A., creanțe achitate de societatea comercială

reclamantă.

În același sens, în același

dosar, s-a depus și nota nr. 107989 din 28 iunie 1999, adresată Judecătoriei

Urziceni, pentru procesul penal privind pe inculpata D.A., administratorul

societății comerciale.

În aceste împrejurări,

Curtea constată că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, în

sensul că, potrivit noilor probe, calculul creanțelor bugetare a fost infirmat,

expertiza contabilă stabilind alte valori ale debitelor, constând în impozit pe

profit și majorări T.V.A. și aferente impozitului pe profit.

Întrucât prin decizia penală

nr. 568 din 29 octombrie 1999, a Tribunalului Ialomița, s-a dispus obligarea

inculpatei D.A., la plata către partea civilă, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Ialomița, a acelorași trei sume, în mod justificat s-a reținut că

societatea reclamantă nu mai are nici o obligație de plată.

În raport cu cele expuse mai

sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, în nume propriu și pentru

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1261 din 17 mai

2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Respinge și recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu,

împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2005.