ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1898/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 4 februarie 1999, reclamanta SC N.C. SRL Manasia a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, solicitând anularea deciziei nr. 106 din 19 ianuarie 1999 și a procesului-verbal din 13 iunie 1997 și exonerarea societății de plata sumei de 41.903.919 lei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că organul de control a reținut că nu constituie documente justificative, cele 17 facturi emise în perioada februarie 1995 - februarie 1996, ce au fost înregistrate în lunile martie și mai 1997, împrejurare în raport cu care s-a procedat la recalcularea impozitului pe profit, a T.V.A.

și a majorărilor de întârziere aferente. Or, întrucât atât T.V.A., cât și impozitul pe profit au fost corect calculate și achitate la data livrării mărfurilor, nu sunt datorate sumele reținute prin actul de control. Prin sentința civilă nr. 1261 din 17 mai 2004, pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea și a dispus anularea, ca nelegale, a actelor administrative contestate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că facturile avute în vedere în cauza penală în care a fost condamnat administratorul societății comerciale, pentru evaziune fiscală, sunt aceleași cu cele consemnate în procesul-verbal de control, prejudiciul produs bugetului de stat, prin fapta penală, fiind identic cu cel stabilit de organele financiare, respectiv suma de 7.285.972 lei, debit și 5.175.954 lei, majorări de întârziere.

Expertiza contabilă efectuată în procesul penal a infirmat calculul sumelor, stabilind alte valori, care au fost deja achitate, astfel încât reclamanta nu are nici o obligație de plată în urma emiterii actelor administrative contestate. Împotriva sentinței au declarat recursuri, pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și această din urmă instituție, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală. Astfel, pârâții au arătat că instanța nu s-a conformat prevederilor art. 315 C. proc.

civ., în sensul că nu a respectat indicațiile deciziei de casare privind analizarea și soluționarea acțiunii pentru toate sumele reținute, prin actul de control din 13 iunie 1997. Instanța de fond și-a întemeiat în mod greșit soluția, pe decizia penală nr. 568/1999 a Tribunalului Ialomița, din conținutul căreia nu rezultă că procesul penal ar fi vizat aceleași sume stabilite de organele financiare și oricum, a privit pe administratorul firmei, și nu societatea comercială reclamantă în cauză. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Astfel, pârâții nu au avut în vedere faptul că la rejudecarea cauzei au fost administrate probele cu acte indicate în decizia de casare cu trimitere, respectiv rechizitoriul din 17 noiembrie 1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală la 15 februarie 1997 și raportul suplimentar de expertiză. Chiar pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, prin întâmpinare depusă la 19 septembrie 2001, în dosarul nr. 1239/2001, al Curții de Apel București, format în urma casării cu trimitere, și-a precizat poziția, arătând că obligațiile de plată stabilite prin procesul verbal din 13 iunie 1997, au fost recalculate. Astfel, obligațiile de plată sunt: 1.313.882 lei impozit pe profit; 1.152.506 lei, majorări aferente și 863.429 lei, majorări T.V.A., creanțe achitate de societatea comercială reclamantă.

În același sens, în același dosar, s-a depus și nota nr. 107989 din 28 iunie 1999, adresată Judecătoriei Urziceni, pentru procesul penal privind pe inculpata D.A., administratorul societății comerciale. În aceste împrejurări, Curtea constată că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, în sensul că, potrivit noilor probe, calculul creanțelor bugetare a fost infirmat, expertiza contabilă stabilind alte valori ale debitelor, constând în impozit pe profit și majorări T.V.A. și aferente impozitului pe profit. Întrucât prin decizia penală nr. 568 din 29 octombrie 1999, a Tribunalului Ialomița, s-a dispus obligarea inculpatei D.A., la plata către partea civilă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, a acelorași trei sume, în mod justificat s-a reținut că societatea reclamantă nu mai are nici o obligație de plată.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1261 din 17 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Respinge și recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.