ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4283/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 5 martie 2002, reclamanta

SC R.I.E. SRL Cluj Napoca a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul

CONSILIUL LOCAL al municipiului Cluj Napoca, să pronunțe o hotărâre prin care

să oblige pârâtul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul

cu altă destinație decât locuință, situat în Cluj Napoca, Piața Unirii nr. 2.

Prin sentința civilă nr. 2441/ C din

16 mai 2002 a Tribunalului Cluj, secția comercială și contencios administrativ,

astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 24 octombrie 2002 și

încheierea nr. 5731 din 19 decembrie 2002, a fost admisă cererea reclamantei

și, în consecință, a fost obligat pârâtul să încheie cu reclamanta contract de

vânzare-cumpărare pentru spațiul cu altă destinație decât locuință din Cluj

Napoca Piața Unirii nr. 2, în suprafață de 100,34 mp la parter și 146,19 mp la

subsol, cu prețul de 1.926.654.373 lei, în caz contrar sentința urmând a ține

loc de act de vânzare-cumpărare.

De asemenea, s-a dispus înscrierea

dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui spațiu în cartea

funciară nr. 1431 Cluj-Napoca, nr. top 512/III și cota de 4,96/100 parte a

apartamentului nr. 3.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că reclamanta este îndreptățită să cumpere imobilul în

litigiu, care a fost preluat din patrimoniul fostei regii autonome de

administrare a fondului locativ și trecut în organizarea directă a Consiliului

local, ceea ce nu înlătură caracterul comercial al acestui activ și nici

dreptul comerciantului care utilizează efectiv spațiul de a-l cumpăra prin

procedura reglementată de Legea nr. 133/1999.

Prin decizia civilă nr. 1359 din 25

septembrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca nefondat, recursul formulat de pârât împotriva

sentinței tribunalului pe care a menținut-o în întregime, ca fiind legală și

temeinică.

În considerentele acestei decizii,

instanța de apel a reținut că aplicarea facilităților acordate de legiuitor,

potrivit art. 1 alin. (1) și art. 12 din Legea nr. 133/1999, nu poate fi

împiedicată de faptul că, la un moment dat, bunurile imobile aflate în

proprietatea statului și în administrarea unor regii autonome, au fost

transferate, printr-un act administrativ de interes local, în domeniul privat

al municipiului.

Împotriva hotărârilor mai

sus-menționate a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârilor judecătorești criticate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

În motivarea recursului în anulare

se arată, în esență, următoarele:

- din raportul de expertiză tehnică

judiciară efectuat în cauză rezultă că imobilul în care este situat spațiul

comercial în litigiu este înscris în lista monumentelor istorice și de

arhitectură a României și, ca atare, i se aplică dispozițiile Legii nr.

422/2001.

Astfel, instanțele trebuia să aplice

prevederile textului legal menționat și nu dispozițiile Legii nr. 133/1999,

privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea

întreprinderilor mici și mijlocii;

- instanțele de judecată, chiar în

situația în care ar fi considerat că textul normativ aplicabil este cel al

Legii nr. 133/1999, trebuia să verifice îndeplinirea prevederilor art. 13 alin.

(1) din legea anterior menționată, respectiv dacă bunul în litigiu este un

activ disponibil, pentru că numai astfel de bunuri se pot vinde

întreprinzătorilor mici și mijlocii.

Recursul în anulare nu este fondat,

potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta SC R.I.E. SRL Cluj-Napoca

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 12 din Legea nr. 133/1999 și a

solicitat obligarea pârâtului CONSILIUL LOCAL al municipiului Cluj Napoca la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiul cu altă destinație

decât locuință, situat în Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 2.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză, în raport de actele dosarului, se constată că instanțele au soluționat

corect cauza, reținând că reclamanta este îndreptățită să cumpere imobilul în

discuție, obligându-l pe pârât la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

cu aceasta.

Astfel, s-a dat relevanță juridică

scopului urmărit de legiuitor prin instituirea reglementărilor legale mai sus

menționate, referitoare la stimularea și dezvoltarea întreprinderilor mici și

mijlocii, prin crearea unor facilități privind accesul acestora la bunurile

aparținând domeniului public.

Totodată, s-a considerat că nu este

admisibilă crearea unei inechități, printr-o abordare juridică diferită în ce

privește bunurile imobile, care aflate în proprietatea statului și în

administrarea unor regii autonome au fost transferate printr-un act

administrativ de interes local în domeniul privat al municipiului și care pot

face obiectul circuitului civil, cu respectarea condițiilor legale.

În exercitarea dreptului său de

control judiciar, Înalta Curte consideră însă că soluția adoptată de instanțele

care s-au pronunțat în cauză este corectă, având în vedere în mod primordial

faptul că intimatul Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca și-a dat

acordul privind vânzarea imobilului în litigiu, aflat în proprietatea sa

privată, ceea ce înseamnă că a apreciat că bunul este disponibil și că sunt

îndeplinite și celelalte condiții necesare, astfel încât nu poate fi împiedicat

să dispună asupra lui, prin înstrăinare, potrivit propriei voințe (opțiuni).

Astfel fiind, față de cele mai sus

arătate, se reține că motivele exprimate în recursul în anulare nu sunt fondate

și recursul în anulare va fi respins în consecință și vor fi menținute

hotărârile pronunțate, ca fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 2441/ C

din 16 mai 2002 a Tribunalului Cluj, a încheierii din 24 octombrie a

Tribunalului Cluj, a încheierii nr. 5731/ C din 19 decembrie 2002 a

Tribunalului Cluj și a deciziei nr. 1359 din 25 septembrie 2002 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 3 noiembrie 2004.