ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1255/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 23 iunie 2004, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 120094/11653 din 29 aprilie 2004, emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părinții ei, care domiciliau în orașul Cluj, au fost nevoiți să se refugieze în Turda, iar ea s-a născut în Turda, în perioada refugiului părinților săi, având același statut ca și aceștia. Prin sentința nr. 1925 din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 12094/11653 din 29 aprilie 2004, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 26 iulie 1942 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 decembrie 2003. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că și M.A. a avut aceeași situație, de refugiat, ca a părinților săi, deoarece pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu, copiiilor născuți în refugiu. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în esență, că reclamanta s-a născut după un an și jumătate de la refugiul părinților săi și, deci, nu beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație. Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1925 din 1 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2005.