ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1255/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 23 iunie 2004, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr.

120094/11653 din 29 aprilie 2004, emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că părinții ei, care domiciliau în orașul Cluj, au fost

nevoiți să se refugieze în Turda, iar ea s-a născut în Turda, în perioada

refugiului părinților săi, având același statut ca și aceștia.

Prin sentința nr. 1925 din 1

octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamanta M.A., în contradictoriu cu pârâta Casa de

Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 12094/11653 din 29

aprilie 2004, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să emită o

nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 26 iulie 1942 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 decembrie

2003.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că și M.A. a avut aceeași situație, de

refugiat, ca a părinților săi, deoarece pentru motive de echitate nu se

justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu, copiiilor născuți în

refugiu.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în

esență, că reclamanta s-a născut după un an și jumătate de la refugiul

părinților săi și, deci, nu beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și

de educație.

Concluzia la care se ajunge

prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai

ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă

impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea

adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică

și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea

sa.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din

motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât

persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea

care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care

s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel,

toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe

care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca

atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1925

din 1 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2005.