ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2211/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 24 septembrie 2004, reclamanta F.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 12418/11470 din 14 mai 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, motivând că în luna octombrie 1944, părinții săi, I.I. și C.I., împreună cu sora sa, A. I. s-au refugiat din Basarabia, ea fiind născută ulterior, în București, la 1 ianuarie 1945. Prin sentința civilă nr. 1927 din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de F.V., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 12418/11470 din 14 mai 2004, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 ianuarie 1945 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 decembrie 2003. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că părinții reclamantei s-au refugiat din Chișinău - Basarabia, în luna octombrie 1944, în România, la data refugierii reclamanta fiind concepută. S-a mai reținut că un copil născut în timpul refugiului sau strămutării părinților săi în localitatea de refugiu și aflat permanent în îngrijirea acestora, are aceleași condiții de viață și același statut, indiferent de momentul concepției.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în esență, că reclamanta nu dovedește persecuția etnică invocată, având în vedere că s-a născut la data de 1 ianuarie 1945, în București. Recursul este nefondat. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație. Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1927 din 1 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2005.