ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2211/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 24 septembrie 2004, reclamanta F.V. a solicitat anularea

hotărârii nr. 12418/11470 din 14 mai 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a

municipiului București, motivând că în luna octombrie 1944, părinții săi, I.I.

și C.I., împreună cu sora sa, A. I. s-au refugiat din Basarabia, ea fiind

născută ulterior, în București, la 1 ianuarie 1945.

Prin sentința civilă nr. 1927

din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de F.V., în contradictoriu cu pârâta Casa

de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 12418/11470 din 14

mai 2004, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 1 ianuarie 1945 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 decembrie

2003.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că părinții reclamantei s-au refugiat din

Chișinău - Basarabia, în luna octombrie 1944, în România, la data refugierii

reclamanta fiind concepută. S-a mai reținut că un copil născut în timpul

refugiului sau strămutării părinților săi în localitatea de refugiu și aflat

permanent în îngrijirea acestora, are aceleași condiții de viață și același

statut, indiferent de momentul concepției.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în

esență, că reclamanta nu dovedește persecuția etnică invocată, având în vedere

că s-a născut la data de 1 ianuarie 1945, în București.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și

de educație.

Concluzia la care se ajunge

prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai

ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă

impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea

adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică

și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea

sa.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din

motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât

persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea

care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care

s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel,

toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe

care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1927

din 1 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2005.