ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2771/2005

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

I penală, a fost investit la data de 15 noiembrie 2004 cu cererea

petiționarului C.M., aflat în executarea unei pedepse de 16 ani închisoare,

pronunțată de această instanță, prin care solicită întreruperea executării

pedepsei, pe motiv că este grav bolnav, iar afecțiunile pe care le prezintă nu

se pot trata în rețeaua sanitară a A.G.P.

S-au dezvoltat motivele

susținându-se că, afecțiunile sale au existat și anterior începerii executării

pedepsei, însă în prezent s-au agravat și nu pot fi ameliorate prin tratamentul

aplicat de către Spitalul Penitenciar Rahova, singura instituție sanitară

pentru cei aflați în executarea unei pedepse, iar viața sa poate fi salvată

numai prin aplicarea unui tratament adecvat și acesta în rețeaua sanitară a

Ministerului Sănătății.

Ulterior, la termenul din 22

noiembrie 2004, petiționarul prin avocatul său, a arătat că înțelege să-și

modifice temeiul cererii din dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit.

a) C. proc. pen., în art. 431 C. proc. pen.

Instanța a examinat

conținutul acestei cereri, în raport de materialul probator existent la dosar

cum și de dispozițiile art. 431 C. proc. pen. și prin sentința penală nr. 19

din 7 ianuarie 2005, cererea a fost respinsă, ca nefondată, pe considerent că

această chestiune poate fi făcută de către procuror, administrația locului de

executare, însă nu și de condamnat, în situația în care cel care execută

pedeapsa se află într-o situație de boală încât se pot aplica prevederile art.

114 C. pen.

Sentința a fost atacată cu

apel, potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen. și Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 115/ A din 16 februarie 2005, a

respins apelul, ca nefondat, pe considerent că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică.

În considerentele deciziei a

fost menținut punctul de vedere al instanței de fond în adoptarea soluția

pronunțate, referitoarea la faptul că, deși petiționarul condamnat este grav

bolnav, încât nu poate continua executarea pedepsei datorită afecțiunilor grave

pe care le are, încadrându-se în măsura de siguranță prevăzută de art. 114 C.

pen., însă instanța, nu a fost investită cu o cerere în acest sens din partea

administrației locului de deținere așa cum prevăd dispozițiile art. 429 și urm.

C. proc. pen.

Potrivit art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către

recurentul - condamnat, care personal a declarat că nu mai stăruie în calea de

atac și nu mai vrea să fie internat în spital, așa cum prevăd dispozițiile art.

114 C. pen., iar apărătorul desemnat din oficiu a lăsat la aprecierea instanței

modul de soluționare al recursului.

Examinând recursul declarat,

în raport de actele și lucrările de la dosar, decizia și sentința pronunțate în

cauză, cazurile de casare înscrise în cele 21 de puncte de la 385

9

C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat.

Instanțele, în conformitate

cu art. 429 și urm. C. proc. pen., au analizat în mod corect situațiile în care

se poate înlocui pedeapsa pe care urmează să o execute un condamnat, cu măsura

de siguranță, prevăzută de art. 114 C. pen., în condițiile în care acesta

prezintă un pericol pentru societate, fiind grav bolnav, însă numai în urma

unei examinări atente de către o comisie de specialiști, care să ateste în mod

ireversibil că cel condamnat este bolnav mintal, ori toxicoman și se află

într-o stare care prezintă pericol pentru societate, însă numai la cererea

administrației locului de deținere.

Așa fiind, și având în

vedere și cererea formulată în mod expres de către recurent că renunță la

recurs și că nu dorește să i se aplice măsura prevăzută de art. 114 C. pen., se

constată că instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice.

În consecință, recursul

declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul C.M. împotriva deciziei penale nr.

115/ A din 16 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Obligă recurentul condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 aprilie 2005.