ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2407/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1813/54/2009 pe rolul

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamantul I.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești,

revocarea Ordinului din 8 aprilie 2009 al Serviciului de asistență

medicală din cadrul M.J.L.C. la decontarea sumei de 12.480 ron din

fondurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în cursul anului 2008 a suferit două intervenții

chirurgicale în urma cărora i s-au efectuat 3 implanturi dentare

(proteză dentară), costurile acestora fiind suportate de acesta.

Solicitând decontarea contravalorii acestor servicii, Serviciul de

Asistență Medicală din cadrul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești, prin adresa din 8

aprilie 2009 a încunoștințat reclamantul că nu poate deconta

suma având în vedere prevederile anexei 7 Cap.3 din Ordinul MSP/CMAS din 27

martie 2008.

Reclamantul a arătat că a

formulat contestație împotriva acestui ordin, contestație ce a fost

respinsă prin Ordinul din 13 mai 2009 emis de același serviciu.

Prin sentința nr. 401 din 29

octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției – Serviciul de

Asistență Medicală și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Olt, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

La data de 24 septembrie 2009 reclamantul

a formulat o precizare a acțiunii, în sensul că solicită

decontarea sumei de 12.480 lei de către M.J.L.C. din fondurile Parchetului

de pe lângă Tribunalul Olt, aspect față de care curtea de apel a

apreciat că se impune citarea în cauză a pârâtului Parchetul de pe

lângă Tribunalul Olt.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâul M.J.L.C. a solicitat, prin invocarea excepției

inadmisibilității acțiunii, respingerea acțiunii ca

inadmisibilă. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

A mai susținut prima

instanță că, în ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii, aceasta nu este întemeiată,

motivând că, în lipsa avizului serviciului de asistență

medicală din cadrul M.J.L.C., angajatorul nu poate deconta contravaloarea

serviciilor medicale.

Pe fondul acțiunii,

instanța de fond a arătat că în anexa nr. 7, Capitolul III din

Ordinul nr. 522/236 din 27 martie 2008 sunt enumerate serviciile medicale de

bază de medicină dentară preventive și a tratamentelor de

medicină dentară, însă, printre acestea nu se găsește

implantul dentar.

Împotriva acestei sentințe a

promovat recurs reclamantul I.E., considerând-o ca fiind nelegală și

netemeinică.

În motivele de recurs se arată

că potrivit art. 78 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 pentru a beneficia de

acordarea gratuită a protezelor se cer îndeplinite două

condiții:

- persoana să fie magistrat sau

pensionar;

- să plătească

contribuția la asigurările sociale, condiții care au fost

îndeplinite de recurent.

Și art. 25 alin. (1) din O.U.G.

nr. 27/2006 prevede că magistratul beneficiază de proteze în mod

gratuit, fără ca legea să facă trimitere și la alte

acte normative, respectiv la Ordinul comun din 27 martie 2008.

Se apreciază că este

greșită trimiterea instanței de fond la acest ordin deoarece

potrivit art. 3 din H.G. nr. 409/1998, decontarea nu se face din fondurile

Casei de Asigurări de Sănătate ci din bugetul instanțelor

de judecată sau al Ministerului Public.

Mai mult, se invocă faptul

că Ordinul comun a fost abrogat la 1 aprilie 2009 prin Ordinul comun din

31 martie 2009 publicat în Monitorul Oficial nr. 210 din 1 aprilie  2009, cu

mult înainte de sesizarea instanței de judecată și de

pronunțarea hotărârii.

Se arată că, în mod

greșit, instanța de fond a motivat soluția de respingere prin

faptul că cererea de decontare era necesar să fie avizată de

Serviciul Medical din cadrul M.J.L.C. pentru că Regulamentul de organizare

și funcționare al Ministerului Justiției prevede că

Serviciul de Asistență Medicală avizează cererile de

decontare ale personalului beneficiar de legi speciale din Ministerul

Justiției nu și pentru procurori.

Se critică sentința

și pentru că nu s-a avut în vedere faptul că Ordinul din 13 mai 2009

prin care a solicitat revocarea Ordinului din 8 aprilie 2009 emis de Serviciul

Medical din cadrul M.J.L.C. a fost semnat nu de către Ministrul

Justiției ci de către același serviciu medical și este

contrasemnat de către Secretariatul de Stat din cadrul M.J.L.C., ceea ce

ar contraveni legii.

Mai mult, instanța de fond a

considerat că reclamantul nu are dreptul la decontarea celor 3 implanturi

dentare dar nu s-a pronunțat asupra decontării protezei dentare în

sine.

S-a solicitat, în baza art. 304 pct.

9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii și revocarea

în conformitate cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Ordinului din 8

aprilie 2009 a Serviciului de Asistență Medicală din cadrul

M.J.L.C. și a Ordinului din 13 mai 2009 al aceluiași serviciu ca

fiind emise cu nerespectarea dispozițiilor legale.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite

recursul declarat dar pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat revocarea

Ordinului nr. 36076 din 8 aprilie  2009 și a Ordinului din 13 mai 2009

emisă de Serviciul de Asistență Medicală din M.J. prin care

acesta răspunde unei adrese a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt

privind avizul unor cereri de decontare pentru personalul acelei

instituții, între care și reclamantul și, ulterior, prin adresa

din 13 mai 2009 i s-a comunicat un răspuns reclamantului referitor la

avizul decontării contravalorii unor acte terapeutice stomatologice.

Ambele acte contestate

(denumite ordine de către reclamant) sunt, de fapt, acte prin care era

avizată cererea de decontare a reclamantului a unor implanturi dentare

și proteză dentară.

Prin urmare, reclamantul a solicitat

anularea unor adrese prin care se aviza cererea adresată Parchetului de pe

lângă Tribunalul Olt de decontare a contravalorii unor acte terapeutice

stomatologice și a solicitat obligarea M.J. la decontarea sumei de 12.480 ron

din fondurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a contravalorii unor acte

terapeutice stomatologice.

Reclamantul este procuror la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt iar la cererea sa de decontare a

implanturilor dentare și a protezei dentare i s-a comunicat, de către

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cu adresa din 21 octombrie 2009

că cererea a fost respinsă pentru că nu a primit aviz de

decontare.

Deși această adresă a

fost depusă la dosarul instanței de fond, reclamantul nu a solicitat

anularea acestuia ci a adreselor prin care s-a refuzat avizul de decontare.

Problema care trebuie analizată

în cauză este aceea a admisibilității acțiunii în anulare a

unui aviz și a obligării autorității care a refuzat

emiterea unui aviz favorabil la o anumită conduită, așa cum s-a

cerut de către reclamant.

Conform prevederilor art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 act administrativ este actul unilateral cu

caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim

de putere publică, în vederea organizării executării în concret

a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, acțiunea în

contencios administrativ poate fi îndreptată împotriva actelor

administrative unilaterale, nesoluționării în termen a unei cereri

sau refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri.

Actele și operațiunile

administrative care au stat la baza emiterii unui act administrativ propriu-zis

pot fi supuse controlului de legalitate numai odată cu actul final,

conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Plecând de la aceste definiții

și precizări trebuie stabilit dacă avizul este un act

administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că prin aceasta

nu se creează, modifică sau sting raporturi juridice, avizul nu poate

fi considerat act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ,

astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c).

Și actul de avizare emis de

M.J. – Serviciul de Asistență Medicală în procedura

decontării sumelor cheltuite cu serviciile medicale, medicamentele și

protezele reprezintă un asemenea aviz care nu poate fi atacat direct printr-o

acțiune în anulare în fața instanței de contencios

administrativ, legalitatea lui putând fi analizată conform art. 18 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, numai în cadrul acțiunii în anulare a unui act

administrativ.

În speță, un asemenea act

administrativ ar putea fi adresa prin care Parchetul de pe lângă

Tribunalul Olt a comunicat-o reclamantului la 21 octombrie 2009, dar împotriva

căreia nu a fost formulată acțiunea în anulare.

Pentru că acțiunea în

anulare a avizului emis de M.J. – Serviciul de Asistență

Medicală este inadmisibilă devine inadmisibilă și cererea

de obligare a Ministrului Justiției la plata sumelor pentru care s-a

refuzat avizarea.

Dacă se consideră

nemulțumit de nedecontarea sumelor, reclamantul putea ataca în fața

instanței de contencios administrativ adresa prin care Parchetul de pe

lângă Tribunalul Olt i-a comunicat motivul refuzului, iar în cadrul acelei

acțiuni se putea analiza și avizul dat de M.J. – Serviciul de

Asistență Medicală.

Cu toate acestea, se constată

că deși cererea reclamantului era inadmisibilă, instanța de

fond a respins-o ca neîntemeiată, soluție care este nelegală.

Chiar dacă recursul este

declarat de reclamant, având în vedere că inadmisibilitatea cererii este o

normă de procedură de ordine publică, aceasta a fost

invocată din oficiu de instanță.

De aceea, având în vedere că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea legii,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis

recursul declarat, în baza art. 312

C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi

modificată sentința atacată și va fi respinsă

acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul I.E. împotriva sentinței civile nr. 401 din 29 octombrie 2009

a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrative și

fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 mai 2010.