ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2407/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1813/54/2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, revocarea Ordinului din 8 aprilie 2009 al Serviciului de asistență medicală din cadrul M.J.L.C. la decontarea sumei de 12.480 ron din fondurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în cursul anului 2008 a suferit două intervenții chirurgicale în urma cărora i s-au efectuat 3 implanturi dentare (proteză dentară), costurile acestora fiind suportate de acesta.

Solicitând decontarea contravalorii acestor servicii, Serviciul de Asistență Medicală din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, prin adresa din 8 aprilie 2009 a încunoștințat reclamantul că nu poate deconta suma având în vedere prevederile anexei 7 Cap.3 din Ordinul MSP/CMAS din 27 martie 2008. Reclamantul a arătat că a formulat contestație împotriva acestui ordin, contestație ce a fost respinsă prin Ordinul din 13 mai 2009 emis de același serviciu. Prin sentința nr. 401 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției – Serviciul de Asistență Medicală și Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: La data de 24 septembrie 2009 reclamantul a formulat o precizare a acțiunii, în sensul că solicită decontarea sumei de 12.480 lei de către M.J.L.C. din fondurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, aspect față de care curtea de apel a apreciat că se impune citarea în cauză a pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Prin întâmpinarea formulată, pârâul M.J.L.C. a solicitat, prin invocarea excepției inadmisibilității acțiunii, respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A mai susținut prima instanță că, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta nu este întemeiată, motivând că, în lipsa avizului serviciului de asistență medicală din cadrul M.J.L.C., angajatorul nu poate deconta contravaloarea serviciilor medicale.

Pe fondul acțiunii, instanța de fond a arătat că în anexa nr. 7, Capitolul III din Ordinul nr. 522/236 din 27 martie 2008 sunt enumerate serviciile medicale de bază de medicină dentară preventive și a tratamentelor de medicină dentară, însă, printre acestea nu se găsește implantul dentar. Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamantul I.E., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică. În motivele de recurs se arată că potrivit art. 78 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 pentru a beneficia de acordarea gratuită a protezelor se cer îndeplinite două condiții: - persoana să fie magistrat sau pensionar; - să plătească contribuția la asigurările sociale, condiții care au fost îndeplinite de recurent.

Și art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 prevede că magistratul beneficiază de proteze în mod gratuit, fără ca legea să facă trimitere și la alte acte normative, respectiv la Ordinul comun din 27 martie 2008. Se apreciază că este greșită trimiterea instanței de fond la acest ordin deoarece potrivit art. 3 din H.G. nr. 409/1998, decontarea nu se face din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate ci din bugetul instanțelor de judecată sau al Ministerului Public. Mai mult, se invocă faptul că Ordinul comun a fost abrogat la 1 aprilie 2009 prin Ordinul comun din 31 martie 2009 publicat în Monitorul Oficial nr. 210 din 1 aprilie 2009, cu mult înainte de sesizarea instanței de judecată și de pronunțarea hotărârii.

Se arată că, în mod greșit, instanța de fond a motivat soluția de respingere prin faptul că cererea de decontare era necesar să fie avizată de Serviciul Medical din cadrul M.J.L.C. pentru că Regulamentul de organizare și funcționare al Ministerului Justiției prevede că Serviciul de Asistență Medicală avizează cererile de decontare ale personalului beneficiar de legi speciale din Ministerul Justiției nu și pentru procurori. Se critică sentința și pentru că nu s-a avut în vedere faptul că Ordinul din 13 mai 2009 prin care a solicitat revocarea Ordinului din 8 aprilie 2009 emis de Serviciul Medical din cadrul M.J.L.C. a fost semnat nu de către Ministrul Justiției ci de către același serviciu medical și este contrasemnat de către Secretariatul de Stat din cadrul M.J.L.C., ceea ce ar contraveni legii.

Mai mult, instanța de fond a considerat că reclamantul nu are dreptul la decontarea celor 3 implanturi dentare dar nu s-a pronunțat asupra decontării protezei dentare în sine. S-a solicitat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii și revocarea în conformitate cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Ordinului din 8 aprilie 2009 a Serviciului de Asistență Medicală din cadrul M.J.L.C. și a Ordinului din 13 mai 2009 al aceluiași serviciu ca fiind emise cu nerespectarea dispozițiilor legale. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente: Reclamantul a solicitat revocarea Ordinului nr. 36076 din 8 aprilie 2009 și a Ordinului din 13 mai 2009 emisă de Serviciul de Asistență Medicală din M.J.

prin care acesta răspunde unei adrese a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt privind avizul unor cereri de decontare pentru personalul acelei instituții, între care și reclamantul și, ulterior, prin adresa din 13 mai 2009 i s-a comunicat un răspuns reclamantului referitor la avizul decontării contravalorii unor acte terapeutice stomatologice. Ambele acte contestate (denumite ordine de către reclamant) sunt, de fapt, acte prin care era avizată cererea de decontare a reclamantului a unor implanturi dentare și proteză dentară. Prin urmare, reclamantul a solicitat anularea unor adrese prin care se aviza cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt de decontare a contravalorii unor acte terapeutice stomatologice și a solicitat obligarea M.J.

la decontarea sumei de 12.480 ron din fondurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a contravalorii unor acte terapeutice stomatologice. Reclamantul este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt iar la cererea sa de decontare a implanturilor dentare și a protezei dentare i s-a comunicat, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cu adresa din 21 octombrie 2009 că cererea a fost respinsă pentru că nu a primit aviz de decontare. Deși această adresă a fost depusă la dosarul instanței de fond, reclamantul nu a solicitat anularea acestuia ci a adreselor prin care s-a refuzat avizul de decontare. Problema care trebuie analizată în cauză este aceea a admisibilității acțiunii în anulare a unui aviz și a obligării autorității care a refuzat emiterea unui aviz favorabil la o anumită conduită, așa cum s-a cerut de către reclamant.

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 act administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, acțiunea în contencios administrativ poate fi îndreptată împotriva actelor administrative unilaterale, nesoluționării în termen a unei cereri sau refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri. Actele și operațiunile administrative care au stat la baza emiterii unui act administrativ propriu-zis pot fi supuse controlului de legalitate numai odată cu actul final, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Plecând de la aceste definiții și precizări trebuie stabilit dacă avizul este un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere că prin aceasta nu se creează, modifică sau sting raporturi juridice, avizul nu poate fi considerat act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c). Și actul de avizare emis de M.J. – Serviciul de Asistență Medicală în procedura decontării sumelor cheltuite cu serviciile medicale, medicamentele și protezele reprezintă un asemenea aviz care nu poate fi atacat direct printr-o acțiune în anulare în fața instanței de contencios administrativ, legalitatea lui putând fi analizată conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, numai în cadrul acțiunii în anulare a unui act administrativ.

În speță, un asemenea act administrativ ar putea fi adresa prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a comunicat-o reclamantului la 21 octombrie 2009, dar împotriva căreia nu a fost formulată acțiunea în anulare. Pentru că acțiunea în anulare a avizului emis de M.J. – Serviciul de Asistență Medicală este inadmisibilă devine inadmisibilă și cererea de obligare a Ministrului Justiției la plata sumelor pentru care s-a refuzat avizarea. Dacă se consideră nemulțumit de nedecontarea sumelor, reclamantul putea ataca în fața instanței de contencios administrativ adresa prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt i-a comunicat motivul refuzului, iar în cadrul acelei acțiuni se putea analiza și avizul dat de M.J.

– Serviciul de Asistență Medicală. Cu toate acestea, se constată că deși cererea reclamantului era inadmisibilă, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, soluție care este nelegală. Chiar dacă recursul este declarat de reclamant, având în vedere că inadmisibilitatea cererii este o normă de procedură de ordine publică, aceasta a fost invocată din oficiu de instanță. De aceea, având în vedere că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi modificată sentința atacată și va fi respinsă acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul I.E. împotriva sentinței civile nr. 401 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrative și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.