ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul Justiției,

Tribunalul Mehedinți și C.O.P.S.N.A.J. pentru a-i fi recunoscut

dreptul privind gratuitatea a două proteze (aparate auditive) prin

decontarea valorii acestora, în temeiul art. 79 alin. (5) din Legea nr. 304/2004.

Inițial, prin sentința nr.

236 din 25 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea reclamantului S.I.

Recursul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost admis de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, care prin Decizia nr. 1605 din 20 septembrie 2009 a admis

recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe cu motivarea că soluția

instanței de fond este bazată pe nerespectarea Ordinului nr. 1789/558/2006

fără să fie analizată nelegalitatea acestui act, deși

reclamantul s-a referit în mod constant la faptul că dispozițiile

acestui act administrativ contravin dispozițiilor Legii nr. 303/2004

și s-a casat sentința pentru ca la rejudecarea instanței să

analizeze excepția de nelegalitate a ordinului, în conformitate cu

prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar și celelalte susțineri

ale recurentului.

Cauza a fost înregistrată la

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 1737/59/2009, iar reclamantul a depus o precizare a acțiunii în

care a motivat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1781/558/2006

pentru că a fost emis cu încălcarea normelor de competență

materială pentru că art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 prevede

că trebuie emisă hotărâre de Guvern și nu un ordin comun,

cu încălcarea art. 79 din Legea nr. 303/2004 și art. 25 alin. (1) din

O.U.G. nr. 27/2006 care impun doar condiția plății la

asigurările sociale de sănătate.

fond.

Prin sentința nr. 504 din 17

decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 1781/558/2006

și a respins acțiunea reclamantului S.I.

Analizând cu prioritate

excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 1781/558/2006 emis de

Ministerul Sănătății și C.N.A.S., instanța de

fond a reținut că în baza O.U.G. nr. 27/2006 a fost emisă H.G.

nr. 409/1998 și în aceasta se prevede că magistrații au dreptul

de a beneficia gratuit de serviciile medicale, medicamente și proteze în

condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate și a

normelor comune ce se vor emite pentru aplicarea acestui act normativ.

Pentru anul 2007 a fost emisă

H.G. nr. 1842/2006 pentru aprobarea Contractului-cadru pe anul 2007, iar

Normele Metodologice de aplicare a Contractului-cadru pe anul 2007 au fost

aprobate prin Ordinul comun nr. 1781/558/2006, așa cum prevede și

art. 217 din Legea nr. 95/2006.

Faptul că prin ordin au fost

impuse condiții suplimentare pentru acordarea gratuității nu

este în măsură să conducă la concluzia că acesta este

în contradicție cu dispozițiile legii, întrucât prin însăși

aceste prevederi a fost reglementată necesitatea stabilirii prin ordin

comun a condițiilor în care se poate acorda gratuitatea medicală

și, de aceea, excepția de nelegalitate a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța de

fond a reținut că din actele dosarului rezultă că

reclamantul nu a respectat procedura instituită de dispozițiile art. 1-3

din Ordinul nr. 1781/558/2006 pentru că nu a făcut dovada că

achiziționarea protezelor s-a realizat în baza unei prescripții

medicale eliberată de medicul specialist ORL care să

conțină denumirea și tipul dispozitivului medical și

că anterior achiziționării acestora nu a formulat cerere la casa

de asigurări de sănătate, însoțită de prescripția

medicală și de alte acte prevăzute de art. 2 din Ordinul comun,

iar asupra cererii, casa de asigurări de sănătate să se

pronunțe printr-o hotărâre, iar dacă va fi aprobată,

să fie emisă și o decizie.

Împotriva sentinței

instanței de fond, atât sub aspectul rezolvării excepției de

nelegalitate cât și al fondului cauzei, a fost declarat recurs de

către reclamantul S.I., considerând-o nelegală.

I. Se critică soluția

instanței de fond pentru că au fost încălcate dispozițiile

art. 315 C. proc. civ. pentru că nu au fost respectate dispozițiile

obligatorii ale deciziei de casare.

În decizia de casare s-a

prevăzut în mod expres să se analizeze legalitatea actului normativ

și analizarea susținerilor reclamantului, iar instanța de fond a

analizat legalitatea dar nu și celelalte susțineri ale reclamantului.

II. Hotărârea ar fi

nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea art. 261 pct. 7

C. proc. civ. pentru că a prevăzut două căi de atac

diferite împotriva aceleiași hotărâri, care pot fi exercitate la

termene diferite.

Mai mult, instanța de fond a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății deoarece

instanța de fond consideră că a invocat nelegalitatea acestui

ordin pe cale de excepție, lucru care nu este adevărat, pentru

că în cauză ne aflăm în prezența situației în care

chiar instanța de contencios administrativ este sesizată să se

pronunțe asupra nelegalității, cât și în care sunt incidente

dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, calea de atac fiind

cea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 554/2004, adică recursul

în termen de 15 zile de la comunicare.

Cu alte cuvinte, nu se aplică

dispozițiile speciale prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004

decât atunci când se trece cauza spre judecare de la o anumită

instanță la instanța de contencios administrativ pentru

asigurarea celerității judecării cauzei.

Dacă s-ar admite opinia

instanței de fond, care prevede căi și termene diferite de atac

în ceea ce privește excepția de nelegalitate și fondul cauzei,

ar fi trebuit ca, mai întâi, instanța să se fi pronunțat asupra

excepției, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ. iar apoi

pe fondul cauzei și evident alta ar fi fost soluția, în sensul

că s-ar fi considerat că este vorba de o excepție de

procedură sau de fond care face inutilă cercetarea fondului, iar

aceste referiri s-au făcut pentru a preîntâmpina o eventuală

critică cu privire la tardivitatea declarării recursului împotriva

excepției de nelegalitate.

Referitor la fondul excepției de

nelegalitate este criticată soluția instanței de fond deoarece

nu a ținut seama de faptul că ordinul respectiv impune condiții

suplimentare față de cele prevăzute de legea specială.

Față de dispozițiile

art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006, care cer numai respectarea obligației de

plată a contribuțiilor de asigurări sociale, ordinul atacat

stabilește condiții noi.

Se critică soluția

instanței de fond pentru că nu s-a pronunțat asupra

susținerilor reclamantului care a arătat că, chiar și în

condițiile nelegalității Ordinului nr. 1781/558/2006, a

respectat prevederile acestuia, respectiv a depus:

- decizia de pensionare din 2000 din

care rezultă că a fost pensionat din funcția de Președinte

al Judecătoriei Vânju-Mare;

- ultimul cupon de pensie;

- biletul de trimitere de la mediul

specialist ORL cu indicare de protezare auditivă;

- carnet de asigurare C.O.P.S.N.A.J.;

- copia cărții de

identitate;

- audiograme tonale și vocale;

- copia rețelei medicale din

2005;

- facturile prin care a

achiziționat cele două proteze în valoare de 960,70 Euro și

614,98 Euro.

S-a solicitat admiterea

excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 1781/ 558/2006, anularea

adreselor nr. 10578 din 31 ianuarie 2008 și nr. 56435 din 15 mai 2008

emise de Serviciul de Asistență Medicală din cadrul Ministerului

Justiției și obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.575,68 Euro.

Ministerul Justiției a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Și Casa de Asigurări de

Sănătate a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Din oficiu, s-a pus în discuția

părților excepția tardivității recursului în ceea ce

privește excepția de nelegalitate invocată.

recurs.

După examinarea motivelor de

recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamantul S.I.

Recursul declarat împotriva

soluției pronunțate de instanța de fond în ceea ce privește

soluționarea excepției de nelegalitate invocată va fi respins ca

tardiv formulat.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, soluția instanței de contencios administrativ prin care

a fost soluționată excepția de nelegalitate este supusă

recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.

În speță, excepția de

nelegalitate a fost invocată în fața instanței de contencios

administrativ competentă să o soluționeze și nu a mai fost

necesară suspendarea cauzei pe fond, iar soluționarea excepției

de nelegalitate s-a făcut odată cu soluționarea cauzei pe fond.

Pentru că textul art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 nu face distincție între termenul de recurs în

cazul în care soluționarea excepției de nelegalitate se face de o

altă instanță de contencios administrativ decât cea care a

soluționat fondul cauzei și cazul în care excepția de

nelegalitate este soluționată de aceeași instanță ce a

soluționat fondul cauzei, nu se poate considera că în acest ultim

caz, termenul de recurs ar fi cel prevăzut pentru cauza pe fond (15 zile

de la comunicare) și nu cel special prevăzut de art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 pentru că nu se poate adăuga la lege, nu se poate

face o distincție pe care legea nu o prevede.

Dacă legiuitorul a reglementat

situația în care excepția de nelegalitate este soluționată

de instanța de contencios care soluționează și fondul

cauzei, dar termenul de recurs indicat, indiferent de situație, este de 5

zile de la comunicare se presupune că nu poate exista decât un sigur

termen pentru exercitarea recursului în cazul soluționării

excepției de nelegalitate, iar susținerile recurentului cu privire la

acest aspect sunt nefondate.

Pentru că recursul a fost

respins ca tardiv, nu mai pot fi analizate criticile privind excepția de

nelegalitate.

Recursul declarat de reclamantul S.I.

împotriva soluției instanței de fond cu privire la fondul cauzei este

nefondat.

Reclamantul s-a adresat

instanței de fond și a solicitat decontarea contravalorii a două

proteze (aparate auditive), în temeiul art. 79 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.

Chiar dacă temeiul indicat nu

este în prezent în vigoare, se poate constata că prin O.U.G. nr. 27/2006,

art. 25 alin. (1), se prevede că judecătorii, procurorii, personalul

asimilat acestora, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în

condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata

contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, iar alin.

(2) prevede că se vor stabili prin hotărâre a Guvernului

condițiile de acordare gratuită a asistenței medicale,

medicamentelor și protezelor.

Hotărârea de Guvern emisă

în baza acestui text este cea cu nr. 1842/2006 care a aprobat modelul

contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței

medicale din cadrul sistemului de asigurări sociale pentru anul 2007, iar

în baza acesteia s-a elaborat Ordinul comun al Ministrului

Sănătății și Președintelui Casei Naționale

de Asigurări de Sănătate nr. 1781/558/2006 prin care au fost

aprobate Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru pe anul 2007.

Instanța de fond a

reținut, în mod corect, că reclamantul nu a respectat întreaga

procedură prevăzută de acest ultim act (Ordinul nr. 1781/558/2006).

Este adevărat că

reclamantul a depus o serie de documente care dovedesc faptul că ar putea

beneficia de gratuitate, dar nu a fost respectată întocmai metodologia

pentru acordarea acesteia pentru cele două proteze auditive, respectiv

Anexa 33 din Ordinul nr. 1781/558/2006 care reglementează modalitatea de

prescriere, promovare și decontare a dispozitivelor medicale destinate

recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în

ambulatoriu.

Astfel, reclamantul a

achiziționat în luna ianuarie 2008 cele două proteze auditive iar

recomandarea medicală a obținut-o în luna aprilie 2008, deși în

Anexa 33 se prevede că se obține, mai întâi, prescripție

medicală care trebuie să cuprindă denumirea și tipul

dispozitivului medical din Lista dispozitivelor medicale, iar apoi se

formulează cerere la casele de asigurări de sănătate.

Cum reclamantul a adresat cererea

numai după procurarea protezelor auditive și deși la procurare

nu există nici recomandare medicală, nu a fost respectată Anexa

33 din Ordinul nr. 1781/558/2006, acțiunea reclamantului nu putea fi

admisă.

Nu au fost încălcate

prevederile art. 315 C. proc. civ., pentru că instanța de fond s-a

conformat deciziei de casare, a analizat legalitatea ordinului dar și

susținerile părților.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312

C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi

respins recursul ca nefondat pentru soluționarea pe fond a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.I.

împotriva sentinței nr. 504 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce

privește soluționarea excepției de nelegalitate, ca tardiv

formulat.

Respinge recursul declarat de S.I.

împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.