ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Mehedinți și C.O.P.S.N.A.J. pentru a-i fi recunoscut dreptul privind gratuitatea a două proteze (aparate auditive) prin decontarea valorii acestora, în temeiul art. 79 alin. (5) din Legea nr. 304/2004. Inițial, prin sentința nr. 236 din 25 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului S.I.

Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care prin Decizia nr. 1605 din 20 septembrie 2009 a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivarea că soluția instanței de fond este bazată pe nerespectarea Ordinului nr. 1789/558/2006 fără să fie analizată nelegalitatea acestui act, deși reclamantul s-a referit în mod constant la faptul că dispozițiile acestui act administrativ contravin dispozițiilor Legii nr. 303/2004 și s-a casat sentința pentru ca la rejudecarea instanței să analizeze excepția de nelegalitate a ordinului, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar și celelalte susțineri ale recurentului.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1737/59/2009, iar reclamantul a depus o precizare a acțiunii în care a motivat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1781/558/2006 pentru că a fost emis cu încălcarea normelor de competență materială pentru că art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 prevede că trebuie emisă hotărâre de Guvern și nu un ordin comun, cu încălcarea art. 79 din Legea nr. 303/2004 și art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 care impun doar condiția plății la asigurările sociale de sănătate. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 504 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 1781/558/2006 și a respins acțiunea reclamantului S.I.

Analizând cu prioritate excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 1781/558/2006 emis de Ministerul Sănătății și C.N.A.S., instanța de fond a reținut că în baza O.U.G. nr. 27/2006 a fost emisă H.G. nr. 409/1998 și în aceasta se prevede că magistrații au dreptul de a beneficia gratuit de serviciile medicale, medicamente și proteze în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate și a normelor comune ce se vor emite pentru aplicarea acestui act normativ. Pentru anul 2007 a fost emisă H.G. nr. 1842/2006 pentru aprobarea Contractului-cadru pe anul 2007, iar Normele Metodologice de aplicare a Contractului-cadru pe anul 2007 au fost aprobate prin Ordinul comun nr. 1781/558/2006, așa cum prevede și art. 217 din Legea nr. 95/2006.

Faptul că prin ordin au fost impuse condiții suplimentare pentru acordarea gratuității nu este în măsură să conducă la concluzia că acesta este în contradicție cu dispozițiile legii, întrucât prin însăși aceste prevederi a fost reglementată necesitatea stabilirii prin ordin comun a condițiilor în care se poate acorda gratuitatea medicală și, de aceea, excepția de nelegalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a respectat procedura instituită de dispozițiile art. 1-3 din Ordinul nr. 1781/558/2006 pentru că nu a făcut dovada că achiziționarea protezelor s-a realizat în baza unei prescripții medicale eliberată de medicul specialist ORL care să conțină denumirea și tipul dispozitivului medical și că anterior achiziționării acestora nu a formulat cerere la casa de asigurări de sănătate, însoțită de prescripția medicală și de alte acte prevăzute de art. 2 din Ordinul comun, iar asupra cererii, casa de asigurări de sănătate să se pronunțe printr-o hotărâre, iar dacă va fi aprobată, să fie emisă și o decizie. 3. Calea de atac exercitată.

Împotriva sentinței instanței de fond, atât sub aspectul rezolvării excepției de nelegalitate cât și al fondului cauzei, a fost declarat recurs de către reclamantul S.I., considerând-o nelegală. I. Se critică soluția instanței de fond pentru că au fost încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ. pentru că nu au fost respectate dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare. În decizia de casare s-a prevăzut în mod expres să se analizeze legalitatea actului normativ și analizarea susținerilor reclamantului, iar instanța de fond a analizat legalitatea dar nu și celelalte susțineri ale reclamantului. II. Hotărârea ar fi nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea art. 261 pct. 7 C. proc. civ.

pentru că a prevăzut două căi de atac diferite împotriva aceleiași hotărâri, care pot fi exercitate la termene diferite. Mai mult, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății deoarece instanța de fond consideră că a invocat nelegalitatea acestui ordin pe cale de excepție, lucru care nu este adevărat, pentru că în cauză ne aflăm în prezența situației în care chiar instanța de contencios administrativ este sesizată să se pronunțe asupra nelegalității, cât și în care sunt incidente dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, calea de atac fiind cea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 554/2004, adică recursul în termen de 15 zile de la comunicare. Cu alte cuvinte, nu se aplică dispozițiile speciale prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 decât atunci când se trece cauza spre judecare de la o anumită instanță la instanța de contencios administrativ pentru asigurarea celerității judecării cauzei.

Dacă s-ar admite opinia instanței de fond, care prevede căi și termene diferite de atac în ceea ce privește excepția de nelegalitate și fondul cauzei, ar fi trebuit ca, mai întâi, instanța să se fi pronunțat asupra excepției, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ. iar apoi pe fondul cauzei și evident alta ar fi fost soluția, în sensul că s-ar fi considerat că este vorba de o excepție de procedură sau de fond care face inutilă cercetarea fondului, iar aceste referiri s-au făcut pentru a preîntâmpina o eventuală critică cu privire la tardivitatea declarării recursului împotriva excepției de nelegalitate. Referitor la fondul excepției de nelegalitate este criticată soluția instanței de fond deoarece nu a ținut seama de faptul că ordinul respectiv impune condiții suplimentare față de cele prevăzute de legea specială.

Față de dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006, care cer numai respectarea obligației de plată a contribuțiilor de asigurări sociale, ordinul atacat stabilește condiții noi. Se critică soluția instanței de fond pentru că nu s-a pronunțat asupra susținerilor reclamantului care a arătat că, chiar și în condițiile nelegalității Ordinului nr. 1781/558/2006, a respectat prevederile acestuia, respectiv a depus: - decizia de pensionare din 2000 din care rezultă că a fost pensionat din funcția de Președinte al Judecătoriei Vânju-Mare; - ultimul cupon de pensie; - biletul de trimitere de la mediul specialist ORL cu indicare de protezare auditivă; - carnet de asigurare C.O.P.S.N.A.J.; - copia cărții de identitate; - audiograme tonale și vocale; - copia rețelei medicale din 2005; - facturile prin care a achiziționat cele două proteze în valoare de 960,70 Euro și 614,98 Euro.

S-a solicitat admiterea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 1781/ 558/2006, anularea adreselor nr. 10578 din 31 ianuarie 2008 și nr. 56435 din 15 mai 2008 emise de Serviciul de Asistență Medicală din cadrul Ministerului Justiției și obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.575,68 Euro. Ministerul Justiției a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Și Casa de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Din oficiu, s-a pus în discuția părților excepția tardivității recursului în ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul S.I.

Recursul declarat împotriva soluției pronunțate de instanța de fond în ceea ce privește soluționarea excepției de nelegalitate invocată va fi respins ca tardiv formulat. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluția instanței de contencios administrativ prin care a fost soluționată excepția de nelegalitate este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare. În speță, excepția de nelegalitate a fost invocată în fața instanței de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nu a mai fost necesară suspendarea cauzei pe fond, iar soluționarea excepției de nelegalitate s-a făcut odată cu soluționarea cauzei pe fond.

Pentru că textul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu face distincție între termenul de recurs în cazul în care soluționarea excepției de nelegalitate se face de o altă instanță de contencios administrativ decât cea care a soluționat fondul cauzei și cazul în care excepția de nelegalitate este soluționată de aceeași instanță ce a soluționat fondul cauzei, nu se poate considera că în acest ultim caz, termenul de recurs ar fi cel prevăzut pentru cauza pe fond (15 zile de la comunicare) și nu cel special prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru că nu se poate adăuga la lege, nu se poate face o distincție pe care legea nu o prevede.

Dacă legiuitorul a reglementat situația în care excepția de nelegalitate este soluționată de instanța de contencios care soluționează și fondul cauzei, dar termenul de recurs indicat, indiferent de situație, este de 5 zile de la comunicare se presupune că nu poate exista decât un sigur termen pentru exercitarea recursului în cazul soluționării excepției de nelegalitate, iar susținerile recurentului cu privire la acest aspect sunt nefondate. Pentru că recursul a fost respins ca tardiv, nu mai pot fi analizate criticile privind excepția de nelegalitate. Recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva soluției instanței de fond cu privire la fondul cauzei este nefondat. Reclamantul s-a adresat instanței de fond și a solicitat decontarea contravalorii a două proteze (aparate auditive), în temeiul art. 79 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.

Chiar dacă temeiul indicat nu este în prezent în vigoare, se poate constata că prin O.U.G. nr. 27/2006, art. 25 alin. (1), se prevede că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, iar alin. (2) prevede că se vor stabili prin hotărâre a Guvernului condițiile de acordare gratuită a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor.

Hotărârea de Guvern emisă în baza acestui text este cea cu nr. 1842/2006 care a aprobat modelul contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale din cadrul sistemului de asigurări sociale pentru anul 2007, iar în baza acesteia s-a elaborat Ordinul comun al Ministrului Sănătății și Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1781/558/2006 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru pe anul 2007. Instanța de fond a reținut, în mod corect, că reclamantul nu a respectat întreaga procedură prevăzută de acest ultim act (Ordinul nr. 1781/558/2006).

Este adevărat că reclamantul a depus o serie de documente care dovedesc faptul că ar putea beneficia de gratuitate, dar nu a fost respectată întocmai metodologia pentru acordarea acesteia pentru cele două proteze auditive, respectiv Anexa 33 din Ordinul nr. 1781/558/2006 care reglementează modalitatea de prescriere, promovare și decontare a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu. Astfel, reclamantul a achiziționat în luna ianuarie 2008 cele două proteze auditive iar recomandarea medicală a obținut-o în luna aprilie 2008, deși în Anexa 33 se prevede că se obține, mai întâi, prescripție medicală care trebuie să cuprindă denumirea și tipul dispozitivului medical din Lista dispozitivelor medicale, iar apoi se formulează cerere la casele de asigurări de sănătate.

Cum reclamantul a adresat cererea numai după procurarea protezelor auditive și deși la procurare nu există nici recomandare medicală, nu a fost respectată Anexa 33 din Ordinul nr. 1781/558/2006, acțiunea reclamantului nu putea fi admisă. Nu au fost încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ., pentru că instanța de fond s-a conformat deciziei de casare, a analizat legalitatea ordinului dar și susținerile părților. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat pentru soluționarea pe fond a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinței nr. 504 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluționarea excepției de nelegalitate, ca tardiv formulat. Respinge recursul declarat de S.I. împotriva aceleași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.