ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2105/2005

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚI ȘI JUSTIȚIE

Prin încheierea din 17 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului G.I. reținându-se că temeiurile care au determinat starea de arest a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și judecarea în stare de libertate a inculpatului. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Se reține că inculpatul G.I. a fost condamnat prin sentința penală nr. 266 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Hunedoara la 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G nr. 109/2003 (M. Of.

nr. 748/2003), în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b C. proc. pen. În conformitate cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin aceeași ordonanță de urgență, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Instanța de apel, procedând la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, menținută față de inculpat la data de 17 martie 2005, în baza art. 148 lit. h) C. proc.

pen., a constatat, potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate. Așadar, astfel cum a reținut și instanța de apel, temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat, din dosarul cauei rezultând că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, și condamnat într-o primă fază, infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat în raport de gravitatea faptei comise și persoana inculpatului. În consecință, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de inculpatul G.I. urmează să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva încheierii din 17 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosar nr. 8210/2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2005.