ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5601/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin sentința penală nr. 746 din 27 mai 2004, a condamnat pe inculpatul

F.I. la:

-

3 ani închisoare, în baza art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- 10 ani închisoare, în baza art. 211

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare

și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

În ziua de 28 mai 2003, în jurul

orelor 11,00, inculpatul F.I. a deposedat prin violență, pe partea vătămată I.G.

de un lanț din aur pe care se aflau și alte podoabe din aur și argint, în timp

ce aceasta se deplasa pe Aleea Romancierilor din Capitală.

Inculpatul a venit în viteză din

spatele părții vătămate, a imobilizat-o și cu putere i-a smuls de la gât

podoabele arătate.

În acest timp, partea vătămată a început

să strige „hoții” și chiar a pornit în urmărirea inculpatului, care s-a

îndepărtat în fugă de la locul faptei, însă, realizând că nu-l poate ajunge din

cauza distanței la care se aflau, inculpatul a început să se deplaseze normal.

La strigătele părții vătămate,

martorul O.A., aflat într-o parcare din apropiere, l-a imobilizat pe inculpat,

ocazie cu care de el s-a apropiat și partea vătămată împreună cu martora T.C.,

iar cu toții l-au reținut până la prezentarea organelor de poliție cărora le-au

predat.

Cu ocazia identificării sale,

inculpatul s-a prezentat sub numele de C.F. și a indicat datele de naștere ale

acestei persoane în scopul declarat ulterior, de a nu fi descoperit, având

interdicție prin hotărâre judecătorească de a se afla pe raza Municipiului

București și totodată, pentru a face rău sus-numitului cu care se afla în

dușmănie, întrucât era concubinul soției sale.

Bunurile smulse de la gâtul părții

vătămate au fost găsite pe caldarâm la locul incidentului și recuperate de

aceasta, care nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 545 din 22 iulie 2004, a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpat; a

desființat, în parte, sentința, în sensul că a aplicat pedeapsa complementară

de 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

numai pe lângă pedeapsa închisorii de 10 ani; a înlăturat dispozițiile privind

anularea actelor falsificate.

Referitor la infracțiunea de

tâlhărie, contestată de inculpat, s-a reținut că, potrivit declarațiilor părții

vătămate I.G. și ale martorilor T.C. și O.A., acesta a deposedat-o prin

violență, pe partea vătămată de un lanț din aur, pe care se aflau și alte

podoabe din aur și argint.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul, susținând, întâi, că fapta sa constituie tentativă la infracțiunea

de tâlhărie, sens în care se impune schimbarea încadrării juridice; în al

doilea rând că, pedeapsa aplicată este prea mare.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului, la care atât

prima instanță, cât și instanța de apel, au făcut referire, respectiv, din

declarațiile părții vătămate și cele ale martorilor T.C. și O.A. rezultă,

neîndoielnic, că fapta inculpatului constituie infracțiunea consumată de

tâlhărie, iar nu tentativă, cum se susține.

În acest sens, din probele

sus-menționate, rezultă că furtul, care constituie principala componență a

infracțiunii de tâlhărie, s-a epuizat în momentul în care inculpatul a smuls

lănțișorul de la gâtul părții vătămate, fără consimțământul acesteia.

Împrejurarea

că, bunurile sustrase de la gâtul părții vătămate au fost găsite pe caldarâm la

locul incidentului, nu asupra inculpatului, nu are relevanță juridică în ce

privește încadrarea faptei în infracțiunea consumată de tâlhărie, întrucât

aruncarea bunurilor în acel loc este o activitate ulterioară furtului.

Deci, furtul nu a rămas în faza de

tentativă, ci s-a consumat, în momentul în care lanțul a fost smuls de la gâtul

părții vătămate.

Prin

smulgerea lanțului de la gâtul părții vătămate, smulgere care constituie un act

de violență, s-a realizat și componenta adiacentă a tâlhăriei, astfel că

încadrarea juridică a faptei este corectă.

În ce privește pedeapsa, se constată

că au fost respectate criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen.,

pedeapsa aplicată fiind corespunzătoare gradului de pericol social concret al

faptei, desprins din modul, împrejurările și locul în care a fost săvârșită,

cât și pericolului social al inculpatului, care este recidivist, fiind

condamnat anterior, potrivit fișei de cazier judiciar, pentru mai multe fapte

de furt și tâlhărie, la pedepse cuprinse între 3 și 4 ani închisoare, pe care

le-a executat.

În consecință, soluția adoptată în

cauză este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.I., împotriva deciziei penale nr. 545 din 22 iulie 2004

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 mai 2003 la 29 octombrie

2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 29

octombrie 2004.