ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 479/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 mai

2004, reclamantul V.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Mehedinți, anularea hotărârii nr. 306 din 10 martie 2004, emisă de

pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, cu motivarea că este persoană refugiată din motive etnice,

precizând, totodată, că s-a refugiat din Basarabia, împreună cu familia sa, în

februarie 1945.

Prin sentința civilă nr. 279 din 29

aprilie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că acesta nu a dovedit cu

probele administrate în cauză, faptul că a fost obligat să se refugieze ca

urmare a persecuțiilor etnice la care a fost supus.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul, criticând-o în sensul că, în mod cu totul

neîntemeiat nu i-a fost recunoscută calitatea de refugiat din motive etnice,

atâta vreme, cât din actele depuse rezultă că familia lui a locuit în comuna

Zahaicana, județul Orhei, aflată pe teritoriul fostei U.R.S.S., unde el s-a și

născut. De asemenea, a mai arătat că s-a refugiat cu familia din Basarabia, în

România, în luna martie 1945, când tatăl său a putut părăsi postul de jandarmi

unde lucra.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000,

beneficiază de drepturile acordate de lege, cetățenii români care, în perioada

6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din motive

etnice, fiind refugiați, expulzați sau strămutați în altă localitate, decât cea

de domiciliu.

Potrivit art. 4 din Normele de

aplicare a Legii nr. 189/2000, dovada încadrării în prevederile legii se face

cu acte oficiale, iar în lipsa acestora, cu declarații de martori care s-au

aflat în aceeași situație.

În speță, recurentul-reclamant a

dovedit numai faptul că s-a născut pe teritoriul Basarabiei, respectiv comuna

Zahaicana, județul Orhei, în anul 1943, neexistând, însă, nici o probă (înscrisuri

autentice sau declarații de martori), din care să rezulte data și motivul

stabilirii familiei V. în România.

Față de aceste considerente, și

constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există

motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.N. împotriva

sentinței civile nr. 279 din 29 aprilie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2005.