ÎCCJ, Decizia nr. 190/2004

Asupra recursului în anulare de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 395 din 8 octombrie 2002, Tribunalul Satu Mare a condamnat, între alții, pe inculpatul B.I. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 279 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 și 34 C. pen., s-a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a reținut că, în noaptea de 20 - 21 noiembrie 1998, înarmat cu un pistol calibru 6 mm, marca Keseru, inculpatul B.I. s-a deplasat împreună cu alți doi inculpați, cu un autoturism, până în apropierea stației de benzină A. din localitatea Botiz, unde au oprit. Coborând din autoturismul cu care au venit, cei trei inculpați s-au îndreptat spre un autoturism marca Volkswagen parcat în apropiere și, folosindu-se de șurubelnițe, au forțat sistemul de închidere, după care și-au însușit din acesta o geantă tip diplomat în care presupuneau că s-ar afla bani. Constatând, după forțarea genții diplomat, că în aceasta nu erau decât 50.000-60.000 lei, inculpații și-au însușit banii respectivi și au aruncat geanta în care se aflau mai multe acte aparținând proprietarului autoturismului (L.S.N.C.).

După abandonarea genții sustrase, inculpatul B.I. s-a înapoiat cu ceilalți doi inculpați la stația de benzină A., încercând să intre în incinta acesteia, pentru a sustrage bani.

Alertate de personalul stației, au intervenit organele de poliție, care au reușit, cu ajutorul mai multor taximetriști, să-i prindă și să-i imobilizeze pe cei trei inculpați. Pentru a nu fi prins, inculpatul B.I. s-a folosit de pistolul cu care era înarmat, pentru a amenința pe cei ce-l urmăreau.

Împotriva sentinței, inculpatul B.I. a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 237/A din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Recursul declarat de același inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 3978 din 24 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, invocând temeiul de casare prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

C. proc. pen.

S-a susținut că s-a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece nu s-a revocat dispoziția de suspendare condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 491 din 13 noiembrie 1996 a Judecătoriei Deta, rămasă definitivă la 2 decembrie 1996, ca urmare a neatacării cu apel și nici nu s-a revocat grațierea constatată, în baza Legii nr. 137/1997, pentru cele 3 pedepse componente stabilite prin acea sentință, deși inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în cauza de față înainte de a se împlini termenul de încercare prevăzut de lege.

Recursul în anulare este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul B.I. a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr. 491 din 13 noiembrie 1996 a Judecătoriei Deta, rămasă definitivă la data de 2 decembrie 1996, ca urmare a neatacării acestei sentințe cu apel, la 1 an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., precum și la câte 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunile de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, de un an și 6 luni închisoare, iar în baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea acestei pedepse.

Ulterior, ca urmare a adoptării Legii nr. 137/1997, publicată în Monitorul Oficial din 25 iulie 1997, s-a mai constatat că toate cele trei pedepse menționate au fost grațiate în întregime, condiționat, în conformitate cu art. 1 lit. a) din această lege.

Dar, săvârșind, în noaptea de 20 - 21 noiembrie 1998, infracțiunile pentru care a fost condamnat ulterior, prin sentința penală nr. 395 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Satu Mare, inculpatul B.I. nu a respectat dispozițiile art. 83 C. pen., referitoare la termenul de încercare stabilit pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei și nici pe dispozițiile art. 10 din Legea nr. 137/1997.

În adevăr, prin art. 82 alin. (1) C. pen., se prevede că „durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani”, iar, în conformitate cu art. 83 alin. (1) din același cod, în cazul când, „în cursul termenului de încercare, cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune”.

Or, cât timp inculpatul a săvârșit noile infracțiuni în noaptea de 20 - 21 noiembrie 1998, deci, înainte de expirarea termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, calculat potrivit art. 82 alin. (1) C. pen., se impunea să se revoce suspendarea condiționată a executării dispusă prin sentința penală nr. 491 din 13 noiembrie 1996 a Judecătoriei Deta.

Nerevocând dispoziția de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate prin această sentință, instanța, care l-a judecat pe inculpat pentru infracțiunile săvârșite ulterior, nu s-a conformat prevederilor art. 83 alin. (1) C. pen. și a făcut, astfel, „o greșită aplicare a legii”, astfel că hotărârea ce a pronunțat-o, ca și hotărârile instanțelor de control judiciar, care au confirmat acea hotărâre, sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.

Pe de altă parte, față de prevederile art. 10 din Legea nr. 137/1997, potrivit cărora „cei grațiați care, în decurs de 3 ani, săvârșesc o infracțiune intenționată vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune, și pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat, ca urmare a aplicării prezentei legi”, se mai impunea ca aceeași instanță să constate că inculpatul, săvârșind noile infracțiuni înainte de expirarea termenului la care se referă acest text de lege, să revoce și grațierea de care inculpatul a beneficiat pentru cele 3 pedepse stabilite prin sentința anterioară.

Cum Tribunalul Satu Mare nu s-a conformat dispoziției imperative din textul menționat, iar instanțele de control judiciar, în lipsa apelului și, respectiv, a recursului procurorului, au confirmat sentința, se constată că, prin hotărârile pronunțate în cauză, „s-a făcut o greșită aplicare a legii” și sub acest aspect.

În consecință, rezultând că, sub ambele aspecte menționate, hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

din același cod, urmează ca, în baza art. 414

1

alin. (1), cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul în anulare, să se caseze hotărârile atacate cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. și ale art. 10 din Legea nr. 137/1997 și, rejudecându-se cauza, să fie aplicate aceste articole de lege în sensul dispozitivului.

Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 395 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Satu Mare, deciziei penale nr. 237/A din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea și deciziei nr. 3978 din 24 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Casează hotărârile atacate numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. și ale art. 10 din Legea nr. 137/1997, față de inculpatul B.I.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., revocă dispoziția de suspendare condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.I., prin sentința penală nr. 491 din 13 noiembrie 1996 a Judecătoriei Deta.

În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 137/1997, revocă aplicarea dispozițiilor de grațiere ale art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare și la cele două pedepse, de câte un an și 6 luni închisoare, stabilite prin sentința menționată și, recontopindu-le în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, în baza art. 83 alin. (1) C. pen. și a art. 10 din Legea nr. 137/1997, dispune ca inculpatul B.I. să execute și această pedeapsă, alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauză pentru infracțiunile săvârșite ulterior, în total, 4 ani și 6 luni închisoare.

Deduce din pedeapsă perioada de timp executată.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 7 iunie 2004.