ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7237/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 20 noiembrie 2002 pe rolul Tribunalului Bacău reclamanta D.E. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Bacău, anularea art. 3 din

Dispoziția acestuia nr. 2820 din 25 octombrie 2002, prin care, admițându-i-se

cererea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și restituindu-i-se

suprafața de 179 mp teren situat în Bacău, i s-a impus obligația de a prelua

contractele de concesiune încheiate cu terțe persoane; reclamanta a mai cerut

să se modifice schița terenului restituit, a cărui lățime nu corespunde

situației reale.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că în conformitate cu prevederile art. 9 și art. 10 din Legea nr.

10/2001, terenul trebuia să-i fie restituit liber de orice sarcină iar garajele

aflate pe el trebuiau demontate întrucât contractele de concesiune încheiate de

Primărie cu alte persoane nu îi sunt opozabile.

Pe de altă parte, la data de 25

noiembrie 2002 s-a înregistrat pe rolul aceleiași instanțe contestația

formulată de F.D. și F.N. împotriva Dispoziției menționate a Primarului

municipiului Bacău, despre care au arătat că încalcă prevederile contractului

lor de concesiune.

Prin încheierea din 18 decembrie

2002, Tribunalul Bacău a dispus conexarea celor două cauze, conform art. 164 C.

proc. civ., sub nr. 12372/2002.

Pe parcursul soluționării procesului

au fost introduși în cauză numiții C.C. și U.A., alți concesionari ai unor

suprafețe de teren din cadrul celui restituit reclamantei și pe care aceștia au

montat garaje.

Examinând probatoriile administrate,

Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 253 din 14 mai 2003, a admis ambele

contestații, a anulat dispoziția atacată și a obligat pârâtul Primarul municipiului

Bacău să facă reclamantei D.E. o ofertă de restituire prin echivalent pentru

teren.

Instanța a reținut în fapt, ca

împrejurări relevante pentru soluționarea cauzei:

- că terenul în litigiu a aparținut

contestatoarei și a fost expropriat, ea fiind „persoană îndreptățită” în sensul

Legii nr. 10/2001;

- că prin dispoziția atacată

contestatoarea a fost obligată să restituie suma de 693.479 lei, reprezentând

actualizarea despăgubirii primite la momentul exproprierii;

- că terenul este ocupat de garaje,

deținute în baza unor contracte de concesiune, ai căror titulari sunt F.D., F.N.,

C.C. și D.S.(în ale cărui drepturi s-a subrogat U.A.), aceștia din urmă fiind

și ei introduși în cauză.

- că reclamantei îi revine conform

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 obligația de a prelua contractele de

concesiune, subrogându-se în drepturile concedentului.

Or, tribunalul a apreciat că

reclamanta nu a optat în mod expres și neechivoc pentru una din cele două

variante prevăzute de art. 14 din Legea nr. 10/2001 și anume restituirea

terenului în natură, cu preluarea contractelor de concesiune ori măsuri

reparatorii în echivalent. Pe de altă parte, concesionarii nu au fost informați

în scris cu privire la transmiterea drepturilor și obligațiilor ce rezultă din

contracte către noua concedentă.

În aceste condiții s-a arătat că

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu restituirea în natură,

reprezintă soluția legală a rezolvării notificării formulate de reclamantă,

dispunându-se schimbarea sentinței în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apeluri reclamanta D.E. și pârâtul Primarul municipiului Bacău,

susținând în esență că:

- instanța de fond a încălcat

prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate

abuziv se restituie în natură libere de orice sarcină;

- contractelor de concesiune

încheiate în cauză nu li se aplică prevederile art. 14 din aceeași lege,

nefiind vorba despre locuințe, ci despre garaje;

- obligând pârâtul la o restituire

prin echivalent, instanța de fond a depășit limitele investirii sale, acordând

altceva decât s-a cerut.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

civilă nr. 61 din 19 septembrie 2003 a admis apelurile și a schimbat în parte

sentința în sensul că a anulat pct. 3 din dispoziția Primarului municipiului

Bacău și a înlăturat obligarea acestuia de a face o ofertă de restituire prin

echivalent.

Curtea de apel a reținut în primul

rând că terenul în litigiu nu face parte din categoria de imobile la care se

referă art. 13 și art. 14 din Legea nr. 10/2001 combinat cu prevederile OUG nr.

40/1999, nefiind un spațiu cu destinație de locuință. Așa fiind, au fost

încălcate prevederile de principiu ale art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora bunul se restituie în natură liber de orice sarcini.

Împotriva acestei decizii au

declarat recursuri pârâtul U.A. și reclamanții F.N. și F.D., criticând-o în

sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea ei în

sensul respingerii apelurilor și păstrării sentinței instanței de fond.

Recurenții au susținut în esență că:

- art. 14 din Legea nr. 10/2001 se

aplică și în cazul altor imobile decât cele ce au destinația de locuință;

- contractele de concesiune s-au

încheiat în mod legal și trebuie respectate;

- nu este reală afirmația

reclamantei în sensul că garajele sunt alcătuite din elemente ușoare și

demontabile.

Intimata reclamantă a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Examinând întregul material probator

administrat în cauză pe parcursul soluționării litigiului, Înalta Curte reține

următoarele:

Dispoziția Primarului municipiului

Bacău și sentința pronunțată în fond încalcă principiul instituit prin art. 9

din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele se restituie libere de orice

sarcini. Dispozițiile de excepție ale art. 14 din același act normativ, care

constituie o derogare de la regula

res inter alios acta

… , nu au

aplicabilitate în speță, așa cum corect a statuat Curtea de apel, întrucât nu

este vorba despre un imobil care să intre sub incidența O.U.G. nr. 40/1999. Așa

fiind, restituirea în natură a imobilului către reclamantă nu poate fi

condiționată de subrogarea ei în drepturile și obligațiile concedentului și

aceasta indiferent de natura construcțiilor de a fi sau nu demontabile.

În consecință, se constată că

decizia pronunțată în apel este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel

încât recursurile vor fi respinse ca nefondate conform art. 312 alin. (1) teza

a II – a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

pârâtul U.A. și reclamanții F.N. și F.D. împotriva deciziei nr. 61 din 19

septembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.