ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7237/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 noiembrie 2002 pe rolul Tribunalului Bacău reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Bacău, anularea art. 3 din Dispoziția acestuia nr. 2820 din 25 octombrie 2002, prin care, admițându-i-se cererea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și restituindu-i-se suprafața de 179 mp teren situat în Bacău, i s-a impus obligația de a prelua contractele de concesiune încheiate cu terțe persoane; reclamanta a mai cerut să se modifice schița terenului restituit, a cărui lățime nu corespunde situației reale.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, terenul trebuia să-i fie restituit liber de orice sarcină iar garajele aflate pe el trebuiau demontate întrucât contractele de concesiune încheiate de Primărie cu alte persoane nu îi sunt opozabile. Pe de altă parte, la data de 25 noiembrie 2002 s-a înregistrat pe rolul aceleiași instanțe contestația formulată de F.D. și F.N. împotriva Dispoziției menționate a Primarului municipiului Bacău, despre care au arătat că încalcă prevederile contractului lor de concesiune. Prin încheierea din 18 decembrie 2002, Tribunalul Bacău a dispus conexarea celor două cauze, conform art. 164 C. proc.

civ., sub nr. 12372/2002. Pe parcursul soluționării procesului au fost introduși în cauză numiții C.C. și U.A., alți concesionari ai unor suprafețe de teren din cadrul celui restituit reclamantei și pe care aceștia au montat garaje. Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 253 din 14 mai 2003, a admis ambele contestații, a anulat dispoziția atacată și a obligat pârâtul Primarul municipiului Bacău să facă reclamantei D.E. o ofertă de restituire prin echivalent pentru teren.

Instanța a reținut în fapt, ca împrejurări relevante pentru soluționarea cauzei: - că terenul în litigiu a aparținut contestatoarei și a fost expropriat, ea fiind „persoană îndreptățită” în sensul Legii nr. 10/2001; - că prin dispoziția atacată contestatoarea a fost obligată să restituie suma de 693.479 lei, reprezentând actualizarea despăgubirii primite la momentul exproprierii; - că terenul este ocupat de garaje, deținute în baza unor contracte de concesiune, ai căror titulari sunt F.D., F.N., C.C. și D.S.(în ale cărui drepturi s-a subrogat U.A.), aceștia din urmă fiind și ei introduși în cauză. - că reclamantei îi revine conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 obligația de a prelua contractele de concesiune, subrogându-se în drepturile concedentului.

Or, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a optat în mod expres și neechivoc pentru una din cele două variante prevăzute de art. 14 din Legea nr. 10/2001 și anume restituirea terenului în natură, cu preluarea contractelor de concesiune ori măsuri reparatorii în echivalent. Pe de altă parte, concesionarii nu au fost informați în scris cu privire la transmiterea drepturilor și obligațiilor ce rezultă din contracte către noua concedentă. În aceste condiții s-a arătat că acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu restituirea în natură, reprezintă soluția legală a rezolvării notificării formulate de reclamantă, dispunându-se schimbarea sentinței în acest sens. Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri reclamanta D.E.

și pârâtul Primarul municipiului Bacău, susținând în esență că: - instanța de fond a încălcat prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate abuziv se restituie în natură libere de orice sarcină; - contractelor de concesiune încheiate în cauză nu li se aplică prevederile art. 14 din aceeași lege, nefiind vorba despre locuințe, ci despre garaje; - obligând pârâtul la o restituire prin echivalent, instanța de fond a depășit limitele investirii sale, acordând altceva decât s-a cerut. Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 61 din 19 septembrie 2003 a admis apelurile și a schimbat în parte sentința în sensul că a anulat pct. 3 din dispoziția Primarului municipiului Bacău și a înlăturat obligarea acestuia de a face o ofertă de restituire prin echivalent.

Curtea de apel a reținut în primul rând că terenul în litigiu nu face parte din categoria de imobile la care se referă art. 13 și art. 14 din Legea nr. 10/2001 combinat cu prevederile OUG nr. 40/1999, nefiind un spațiu cu destinație de locuință. Așa fiind, au fost încălcate prevederile de principiu ale art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora bunul se restituie în natură liber de orice sarcini. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtul U.A. și reclamanții F.N. și F.D., criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelurilor și păstrării sentinței instanței de fond.

Recurenții au susținut în esență că: - art. 14 din Legea nr. 10/2001 se aplică și în cazul altor imobile decât cele ce au destinația de locuință; - contractele de concesiune s-au încheiat în mod legal și trebuie respectate; - nu este reală afirmația reclamantei în sensul că garajele sunt alcătuite din elemente ușoare și demontabile. Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate. Examinând întregul material probator administrat în cauză pe parcursul soluționării litigiului, Înalta Curte reține următoarele: Dispoziția Primarului municipiului Bacău și sentința pronunțată în fond încalcă principiul instituit prin art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele se restituie libere de orice sarcini.

Dispozițiile de excepție ale art. 14 din același act normativ, care constituie o derogare de la regula res inter alios acta … , nu au aplicabilitate în speță, așa cum corect a statuat Curtea de apel, întrucât nu este vorba despre un imobil care să intre sub incidența O.U.G. nr. 40/1999. Așa fiind, restituirea în natură a imobilului către reclamantă nu poate fi condiționată de subrogarea ei în drepturile și obligațiile concedentului și aceasta indiferent de natura construcțiilor de a fi sau nu demontabile. În consecință, se constată că decizia pronunțată în apel este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel încât recursurile vor fi respinse ca nefondate conform art. 312 alin. (1) teza a II – a C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâtul U.A. și reclamanții F.N. și F.D. împotriva deciziei nr. 61 din 19 septembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.