ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 739/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: La 10 noiembrie 2011 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia sub nr. 594/P/2011 plângerea penală formulată de către petentul D.R.M. împotriva intimatului T.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, fals și uz de fals, plângere în care petentul arată că intimatul, în calitate de apărător al numitului B.T.A. în dosarul nr. 1370/57/2008 al Curții de Apel Alba-Iulia, iar la data de 1 octombrie 2010, la solicitarea instanței, a făcut afirmații mincinoase cu privire la faptul că B.T. se află în viață, deși acesta nu mai trăia. Astfel, s-a arătat că B.A. a decedat la data de 13 februarie 2009, iar avocatul a afirmat în fata instanței afirmat că în vara lui 2009 acesta a fost împreună cu familia la țară și până în anul 2010 au vorbit la telefon.

Mai mult decât atât, la dosarul cauzei s-a depus o împuternicire avocațială datată din 15 ianuarie 2010 și semnată de decedat. Prin rezoluția procurorului nr. 594/P/2011 din 23 februarie 2011 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (3) ind.1 C. proc. pen., începerea urmăririi penale față de învinuitul T.E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 C. pen. Împotriva acestei rezoluții petentul D.R.M. a formulat plângere, iar prin Rezoluția Procurorului General nr. 517/11/2/2011 din 17 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată. Nemulțumit petentul s-a adresat cu plângere instanței de judecată. Prin sentința penală nr. 114 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petent a fost menținută rezoluția atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar în baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că petentul din prezenta cauză a reclamat faptul că intimatul T.E. a afirmat la termenul din 1 octombrie 2010 în fata instanței civile că s-ar fi întâlnit cu reclamantul B.T.A. într-o perioadă ulterioară decesului acestuia, afirmație care însă nu poate constitui o declarație necorespunzătoare adevărului care, potrivit legii ori împrejurărilor, servește pentru producerea unei consecințe juridice, întrucât decesul unei persoane nu poate fi dovedit, potrivit legii, decât printr-un certificat de deces.

Astfel, nu se poate reține că simpla afirmație a faptului că o persoană este în viață poate fi producătoare de consecințe juridice, în contextul în care nu are suportul probatoriu cerut de dispozițiile legale (art. 13 din Legea nr. 119/1996), iar, în fapt, nici nu a produs o asemenea consecință, în contextul în care instanța a dispus amânarea cauzei și a pus în vedere părții care a invocat că are cunoștință că reclamantul B.T. ar fi decedat, să facă dovada acestei afirmații, prin depunerea actului de deces. Pe de altă parte, după cum în mod corect a reținut procurorul în rezoluția atacată în cauză nu există probe din care să rezulte că învinuitul avea cunoștință despre decesul reclamantului B.T.A.

și că astfel ar fi făcut acele afirmații cu rea-credință, afirmații care au fost susținute și de către mandatarul reclamantului, numitul K.H., care susține de asemenea că nu a avut cunoștință despre decesul reclamantului. Împotriva aceste sentințe petentul a declarat recursul de față . Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată , precum și orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării. Așa fiind, înalta Curte , în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul D.R.M. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, potrivit dispozitivului. În baza art. 193 C. proc. pen. va obliga recurentul petent să plătească intimatului T.E.

suma de 151,65 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând cheltuielile ocazionate cu transportul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul D.R.M. împotriva sentinței penale nr. 114 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 151,65 lei cheltuieli judiciare către intimatul T.E. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2012.