ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 739/2012

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

La 10

noiembrie 2011 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba-Iulia sub nr. 594/P/2011 plângerea penală formulată de către petentul

D.R.M. împotriva intimatului T.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în

declarații, fals și uz de fals, plângere în care petentul arată că intimatul,

în calitate de apărător al numitului B.T.A. în dosarul nr. 1370/57/2008 al

Curții de Apel Alba-Iulia, iar la data de 1 octombrie 2010, la solicitarea

instanței, a făcut afirmații mincinoase cu privire la faptul că B.T. se află în

viață, deși acesta nu mai trăia.

Astfel, s-a

arătat că B.A. a decedat la data de 13 februarie 2009, iar avocatul a afirmat

în fata instanței afirmat că în vara lui 2009 acesta a fost împreună cu familia

la țară și până în anul 2010 au vorbit la telefon. Mai mult decât atât, la

dosarul cauzei s-a depus o împuternicire avocațială datată din 15 ianuarie 2010

și semnată de decedat.

Prin rezoluția

procurorului nr. 594/P/2011 din 23 februarie 2011 s-a dispus, în baza art. 228

alin. (3) ind.1 C. proc. pen., începerea urmăririi penale față de învinuitul

T.E. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de

art.

292 C. pen.

Împotriva

acestei rezoluții petentul D.R.M. a formulat plângere, iar prin Rezoluția

Procurorului General nr. 517/11/2/2011 din 17 iunie 2011 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nemulțumit

petentul s-a adresat cu plângere instanței de judecată.

Prin sentința

penală nr. 114 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția

penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petent a fost menținută

rezoluția atacată.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat să plătească suma de 100

lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar în baza art. 193 C.

proc. pen. a fost obligat să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a

hotărî astfel instanța a reținut că petentul din prezenta cauză a reclamat

faptul că intimatul T.E. a afirmat la termenul din 1 octombrie 2010 în fata

instanței civile că s-ar fi întâlnit cu reclamantul B.T.A. într-o perioadă

ulterioară decesului acestuia, afirmație care însă nu poate constitui o

declarație necorespunzătoare adevărului care, potrivit legii ori

împrejurărilor, servește pentru producerea unei consecințe juridice, întrucât

decesul unei persoane nu poate fi dovedit, potrivit legii, decât printr-un

certificat de deces.

Astfel, nu se

poate reține că simpla afirmație a faptului că o persoană este în viață poate

fi producătoare de consecințe juridice, în contextul în care nu are suportul

probatoriu cerut de dispozițiile

legale

(art. 13 din Legea nr. 119/1996), iar, în fapt, nici nu a produs o

asemenea

consecință, în contextul în care instanța a dispus amânarea cauzei și a pus în

vedere părții care a invocat că are

cunoștință

că reclamantul B.T. ar fi decedat, să facă dovada

acestei afirmații,

prin depunerea actului de deces.

Pe de altă parte, după cum în mod corect a

reținut procurorul în

rezoluția atacată în cauză nu există probe din

care să rezulte că

învinuitul avea

cunoștință despre decesul reclamantului B.T.A.

și că astfel ar fi făcut

acele afirmații cu rea-credință,

afirmații

care au fost susținute și de către mandatarul reclamantului,

numitul

K.H., care susține de asemenea că nu a avut cunoștință despre decesul

reclamantului.

Împotriva aceste sentințe petentul a declarat

recursul de față .

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței,

persoana

vătămată , precum și orice alte persoane pot face plângere

la

judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 278

1

alin. (8) C. proc.

pen., judecătorul,

soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată

prin sentință,

ca în speță, iar potrivit

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel

cum acesta a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător

potrivit

alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința

pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, înalta Curte ,

în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va

respinge ca inadmisibil

recursul

declarat de petiționarul D.R.M.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul

petiționar

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă

de 200

lei, potrivit dispozitivului.

În baza art. 193 C. proc. pen. va obliga recurentul petent să

plătească intimatului T.E. suma de 151,65 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând cheltuielile ocazionate cu

transportul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarul

D.R.M.

împotriva sentinței penale nr. 114 din 27

septembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia,

secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei

de 151,65 lei cheltuieli

judiciare către intimatul T.E.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2012.