ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.V. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să se dispună anularea hotărârii nr. 9873/9207 din 13 ianuarie 2004, în sensul de a i se stabili corect perioada refugiului, cât și drepturile corespunzătoare pentru această perioadă.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 433 din 3 martie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea nr. 9873/9207 din 13 ianuarie 2004, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 18 octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2003. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, că din actele depuse de reclamant, rezultă că acesta împreună cu familia s-au refugiat la 18 octombrie 1940, din Cluj, la Sibiu, fiind întrunite condițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând ca motiv de casare, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În acest scop a arătat că Legea nr. 189/2000, cât și H.G. nr. 127/2002 prevăd în mod expres și limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi, cât și perioada de început și sfârșit a refugiului, dovedite cu acte depuse odată cu cererea solicitantului, la Casa de Pensii a municipiului București. Or, reclamantul nu a făcut, prin actele depuse, la acel moment, pe deplin dovada celor solicitate. Recursul este nefondat. Conform dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit din motive etnice, găsindu-se în una din situațiile prevăzute limitativ de lege.

În cazul reclamantului se aplică prevederea de la lit. c), care stipulează beneficiază de drepturile prevăzute de lege, persoana care a fost refugiată, expulzată sau strămutată din motive etnice. Instanța de fond a reținut întemeiat, faptul că reclamantul s-a născut în localitatea Cluj, de unde a fost obligat să se refugieze, din motive etnice, împreună cu părinții săi (el fiind elev), dobândind, astfel, statutul de refugiat al acestora. Finalitatea Legii nr. 189/2000 este tocmai acordarea de reparații, persoanelor care au suferit persecuții din motive etnice.

Cum reclamantul a făcut pe deplin dovada strămutării sale din motive etnice și a depus la Comisie, certificatul nr. C/3740 din 29 noiembrie 2002, eliberat de Ministerul de Interne - Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, din care reiese că data refugiului a fost 18 octombrie 1940, și nu 15 iunie 1941, cum greșit s-a reținut în decizie, act de natură a dovedi temeinicia susținerilor sale, motivele invocate în recurs nu pot fi reținute. De altfel, există la dosar, așa cum întemeiat a reținut instanța de fond, dovezi concludente în susținerea cererii reclamantului, și anume, declarațiile martorilor L.L. și D.L., probă testimonială admisă de lege, care, coroborate cu certificatul nr. C/3740 din 29 noiembrie 2002, dovedesc că reclamantul, în vârstă de 9 ani, elev fiind, s-a refugiat împreună cu familia, la data 18 octombrie 1940, din localitatea Cluj, la Sibiu, din motive etnice.

Astfel fiind, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 433 din 3 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.