ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1628/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1628/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului

în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

martie 2002 pe rolul Judecătoriei Sinaia, ulterior completată, C.F. și A.T.I.

au chemat în judecată pe K.B.A., C.P.C., C.M.A. și K.A.E. pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la

corpurile de clădire B și C ale imobilului situat în Sinaia, precum și

obligarea pârâților la plata sumei de 2.702 dolari SUA, reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a spațiilor comerciale aflate la parterul

acestor corpuri de clădire.

În motivare reclamantele au arătat

că sunt moștenitoarele lui K.D., având o cotă de ⅓, iar pârâții sunt

moștenitorii lui C.P. și, respectiv, K.B., având de asemenea, câte o cotă de ⅓,

și tulpini, din aceste imobile, iar starea de indiviziune asupra imobilelor,

rezultă din decizia civilă nr. 1221 din 26 aprilie 2001 a Curții de Apel

Ploiești, prin care Primăria orașului Sinaia a fost obligată să lase, în

deplină proprietate și posesie cota de ⅓ din aceste imobile, excluse de

la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995.

Prin cererea conexă, ulterior

precizată și completată, K.B.A., K.A.E., C.P.C. și C.M.A. au chemat în judecată

Consiliul Local Sinaia, Primăria orașului Sinaia, pe A.T.I. și pe C.F.,

solicitând instanței să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la întregul

imobil situat în Sinaia.

În motivarea au arătat că sunt

moștenitori, împreună cu pârâtele, persoane fizice, ai defunctei C.A., decedată

la 25 aprilie 1962, iar, din masa succesorală rămasă de pe urma acesteia fac parte

bunurile cuprinse în actul de partaj voluntar încheiat între C.A. și fiii

acesteia, B., P. și D., în calitate de moștenitori ai lui C.P., și anume corpul

C, parterul corpului B, iar din corpul A, etajul 1, 3, camerele de la etajul

II, etajul III compus din nouă camere și mansardă.

Ulterior, reclamanții au arătat că

înțeleg să mențină starea de indiviziune dintre ei, cu privire la cota de 2/3,

ce le revine în calitate de moștenitori ai lui C.B. și C.P., precum și cu

privire la terenul în suprafață de 798 mp, aferent construcțiilor.

Totodată, au solicitat ca,

reclamantele-pârâte, C.F. și A.T.I. să fie obligate la plata sumei de 1.680

dolari SUA, reprezentând cota de 2/3, din chiria aferentă spațiului comercial

de la parterul corpului C, magazin Hera, deținut de SC R. SRL, chirie care a

fost încasată de aceștia, în mod unilateral, în perioada 1 iunie 2001 – 1 iunie

2002.

În cauză a formulat cerere de

intervenție accesorie în favoarea orașului Sinaia, prin primar și a Consiliului

Local Sinaia, D.L., solicitând instanței ca, la formarea și atribuirea

loturilor să i se păstreze dreptul de folosință asupra unității locative pe

care o deține, în baza contractului de închiriere nr. 5668 din 8 aprilie 1999,

prin atribuirea acestui spațiu, pârâtului Consiliul Local Sinaia.

Judecătoria Sinaia, prin sentința

civilă nr. 1029 din 11 octombrie 2002 a admis, în parte, cererea principală

completată, formulată de C.F. și A.T.I. și, în tot, cererea conexă, precizată

și completată, a luat act de renunțarea pârâților-reclamanți la judecarea

cererii de ieșire din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 798 mp,

aferent construcțiilor, a constatat deschisă succesiunea defunctei C.A.,

decedată la 15 aprilie 1962, a constatat că moștenitorii legali ai acesteia

sunt D.C., fiu postdecedat cu o cotă de 1/3, moștenit de reclamantele F.C.,

soție supraviețuitoare și A.T.I., fiică; B.C., fiu postdecedat, cu o cotă de ⅓,

moștenit de A.E.C., soție supraviețuitoare și B.A.C., fiu, precum și P.C., fiu

postdecedat, cu o cotă de ⅓ moștenit prin reprezentare de C.P.C., nepot

de fiu predecedat.

S-a constatat că masa succesorală

este compusă din etajul I, 3 camere de la etajul II, etajul III și mansarda

corpului A, parterul și etajul I ale corpului de clădire C, precum și corpul de

clădire B, situate în orașul Sinaia.

S-a constatat că, prin efectul

acordării despăgubirilor, conform Legii nr. 112/1995, către reclamanți,

moștenitori ai defunctului C.D., Primăria orașului Sinaia este coproprietară cu

pârâții-reclamanți, având o cotă de ⅓ din etajul I, etajul III și

mansarda corpului A, precum și din etajul corpului C, iar reclamantele-pârâte

și pârâții-reclamanți sunt coproprietari în cote de ⅓ și, respectiv, 2/3

asupra apartamentului compus din 3 camere, de la etajul II al corpului A,

precum și asupra parterelor corpurilor B și C.

S-a dispus sistarea stării de

indiviziune, conform variantei a V- a a raportului de expertiză efectuat de

ing. G.N., prin atribuirea, către reclamantele-pârâte C.F. și A.T.I. a celor

trei camere de la etajul II al corpului A și parterul corpului B (spațiu F.) în

valoare de 181.184.000 lei, urmând ca acestea să plătească pârâților-reclamanți

suma de 20.673.000 lei, cu titlu de sultă.

Pârâților-reclamanți, C.B.A., C.A.E.

și C.P.C. le-a fost atribuit parterul corpului B (spațiul A.) și parterul

corpului C, etajul III și mansarda corpului A, primind cu titlu de sultă, de la

reclamante, suma de 20.673.000 lei, iar de la Primăria orașului Sinaia, suma de

59.156.000 lei.

Orașul Sinaia a primit etajele I ale

corpurilor de clădire A și C, precum și sulta corespunzătoare de la lotul

pârâților-reclamanți.

Reclamantele-pârâte au fost obligate

să plătească pârâților-reclamanți suma de 1.680 dolari SUA sau echivalentul în

lei, la data executării, reprezentând lipsa de folosință a spațiului comercial

– magazin H., pentru perioada 1 iunie 2001 – 1 iunie 2002.

Cererea reclamanților-pârâți,

privind obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a

spațiilor comerciale de la parterul corpurilor B și C, precum și cererea de

intervenție accesorie formulată de D.L., au fost respinse.

Pentru a pronunța aceste hotărâri

instanța a reținut, în esență, că la moștenirea defunctei C.A., vine pe linia P.C.,

numai P.C.C., nepot de fiu predecedat, fiind exclusă C.M.A., soție

supraviețuitoare a lui C.R.P.

Dat fiind că, prin Hotărârea nr.

34/1998 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamantelor A.T.I.

și C.F., moștenitoare ale lui D.C., le-au fost acordate despăgubiri, cota de ⅓

moștenită, de acestea, pe tulpină, din averea defunctei C.A., a revenit

orașului Sinaia, iar masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C.A., este

formată din bunurile dobândite de aceasta prin actul de partaj voluntar din 26

mai 1947, prin care și-a împărțit cu fiii săi, P., D. și B., avere rămasă de pe

urma soțului, C.P.

Conform acestui act, soției

supraviețuitoare i-a revenit corpul C, parterul corpului B, etajul I,

apartamentul din 3 camere de la etajul II, etajul III și mansarda corpului A.

A apreciat prima instanță că

Hotărârea nr. 34/1998 a Comisiei județului de aplicare a Legii nr. 112/1995,

constituie un act sub condiție rezolutorie, iar atribuirea acestui bun în lotul

reclamantelor-pârâte este de natură a consolida, cu efect retroactiv,

valabilitatea acestei hotărâri.

La formarea și atribuirea loturilor,

conform variantei a V – a din raportul de expertiză, instanța a avut în vedere

respectarea regulii atribuirii bunurilor, în natură, către toți coindivizarii.

Tribunalul Prahova, prin decizia

civilă nr. 124 din 31 ianuarie 2003, a respins apelul declarat de

reclamantele-pârâte A.T.I. și C.F., a admis apelul declarat de C.B.A., C.A.E., C.P.C.

și C.M.A. și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe în sensul că a

dispus ieșirea din indiviziune a pârâților conform variantei I din raportul de

expertiză astfel: lotul nr. 1, compus din clădire corp A, precum și etajul I al

corpului de clădire C, în valoare totală de 1.338.024.000 lei, a fost atribuit

pârâților-reclamanți, fiind obligați la plata sultei în cuantum de 446.008.000

lei, către Primăria orașului Sinaia.

Lotul nr. 2, compus din sultă, mai

sus arătată, a fost atribuit Primăriei orașului Sinaia.

Prin aceeași hotărâre, s-a dispus

ieșirea din indiviziune a apelanților-pârâți, față de apelanta-reclamantă A.T.I.,

conform variantei a II – a din raportul de expertiză, atribuindu-se, clădirea

corp B F. și clădirea corp C, magazin H. în valoare totală de 176.767.000 lei,

urmând ca aceasta să plătească o sultă în cuantum de 5.946.000 lei,

pârâților-reclamanți apelanți.

Lotul nr. 3, format din apartamentul

compus din 3 camere de la etajul II al corpului A, clădirea corp B și clădirea

corp C, parter, în valoare totală de 335.695.000 lei, a fost atribuit

pârâților-reclamanți, urmând ca aceștia să primească o sultă în cuantum de

5.946.000 lei, de la A.T.I.

Instanța a reținut că, varianta de

lotizare avută în vedere de prima instanță îi dezavantajează pe

apelanții-pârâți, întrucât față de cota acestora, de 2/3, majoritară în raport

cu cota îi aparține orașului Sinaia, se impune ca imobilele să le fie restituite

în natură.

Recursurile declarate de reclamanta A.T.I.,

de pârâții C.B.A., C.A.E., C.P.C. și C.M.A., precum și de pârâții Primăria

orașului Sinaia și Consiliul Local Sinaia, au fost respinse ca nefondate, prin

decizia civilă nr. 1139 din 10 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești.

Împotriva acestor hotărâri,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

(text în vigoare la data pronunțării hotărârilor atacate).

S-au formulat următoarele critici:

- hotărârea pronunțată de instanța

de fond, ulterior menținută, de instanța de control judiciar, este nelegală sub

aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 673

6

C. proc. civ.,

potrivit cărora, dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operații de

măsurătoare, evaluare și alte asemenea, pentru care instanța nu are date

suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili limitele arătate la art.

673

5

alin. (1), respectiv bunurile supuse împărțirii, calitatea de

coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea

de proprietate comună, prin care coproprietarii le au unii față de alții,

întocmind, în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258;

- hotărârile pronunțate de

instanțele de apel și recurs sunt vădit netemeinice și esențial nelegale și sub

aspectul modalității de atribuire a loturilor formate, încălcându-se astfel,

principiile stabilite prin dispozițiile art. 741 C. civ., potrivit cărora, la

formarea și atribuirea loturilor trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât este

posibil, aceeași cantitate de bunuri mobile și imobile de drepturi sau de

creanțe, de aceeași valoare și natură, evitându-se îmbucătățirea peste măsură a

imobilelor.

În cauza dedusă judecății, instanța

de apel, în mod greșit, a schimbat, în parte, hotărârea primei instanțe, sub

aspectul modalității de atribuire a loturilor formate, incluzând cele trei

camere, situate la etajul II al corpului A din imobilul în litigiu, în lotul

nr. 3, și a fost atribuit pârâților-reclamanți C.B.A., C.A.E., C.P.C. și C.M.A.,

reținând că aceștia dețin, în proprietate exclusivă, un alt apartament de la

același etaj, iar, din raportul de expertiză tehnică rezultă că întregul etaj

II, din construcție, formează o singură unitate locativă.

S-a învederat că această modalitate

de partajare este vădit netemeinică, nesocotind atât voința părților, exprimată

anterior, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 2462/5234 din 26

mai 1947, încheiat între C.A. și fiii acesteia, C.P., C.D. și C.B.A. (filele 61

– 62 dosar nr. 410/2002 al Judecătoriei Sinaia), precum și drepturile

constituite în favoarea reclamantelor C.F. și A.T.I., prin Hotărârea nr. 34 din

13 februarie 1998 emisă de Comisia județeană Prahova pentru Aplicarea Legii nr.

112/1995.

Astfel, prin actul de partaj

încheiat la 26 mai 1947, C.A. și fiii săi au împărțit, prin bună învoială,

averea imobiliară rămasă de pe urma defunctului C.P., formată din întregul

imobil situat în Sinaia, dobândit de acesta, în timpul căsătoriei cu A.C.

Din cuprinsul acestui act rezultă că

etajul II al corpului A din imobilul în litigiu, a fost apartamentat și folosit

de-a lungul timpului astfel: A.C. i-au revenit cele trei camere cu intrarea

dinspre str. S.N.C., iar fiului acestuia, B.C., i s-a atribuit, în deplină

proprietate apartamentul cu intrare din str. S.N.C., aflat la același etaj.

Totodată, cele trei camere au fost

ocupate, de C.F., în calitate de chiriașă, în baza contractului nr. 996 din 26

decembrie 1973 astfel încât prin hotărârea nr. 34 din 13 februarie 1998, a

Comisiei județene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamantelor C.F.

și A.T.I., le-a fost restituit, în natură, apartamentul respectiv, format din

două camere, bucătărie, cămară și încăperea de pe casa scării, deținute în

exclusivitate, hol, baie cu WC și vestibul, în comun, cu cel de-al doilea

apartament de la etaj.

- hotărârile pronunțate de instanța

de apel și recurs sunt nelegale și vădit netemeinice și sub aspectul

modalității de atribuire a lotului care i-a fost atribuit orașului Sinaia.

Sub acest aspect, s-a susținut că

acest lot a fost format, exclusiv, din sultă, în cuantum de 446.008.000 lei,

încălcându-se astfel principiile prevăzute de art. 741 alin. (1) C. civ.

Recursul în anulare este fondat și

urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:

Din actul de partaj voluntar

încheiat la data de 26 mai 1947, A.C. și fiii săi P.K., D.K. și B.A.K., au

împărțit, prin bună învoială, averea imobiliară rămasă de pe urma defunctului P.K.,

formată din întregul imobil situat în Sinaia, str. S.N.C., dobândit de acesta,

în timpul căsătoriei cu A.K.

Din cuprinsul acestui act rezultă că

etajul II al corpului A din imobilul în litigiu, a fost folosit de-a lungul

timpului astfel: A.K. i-au revenit cele trei camere cu intrarea dinspre str. S.N.C.,

iar fiului acesteia B.A.K., i s-a atribuit, în deplină proprietate apartamentul

cu intrare din str. S.N.C., aflat la același etaj.

Succesorii defunctului K.D.,

potrivit actelor de stare civilă aflate la dosar sunt K.F. în calitate de soție

supraviețuitoare și fiica A.T.I..

Prin Hotărârea nr. 34 din 13

februarie 1998 emisă de Comisia județeană Prahova pentru aplicarea Legii nr.

112/1995, rămasă definitivă, reclamantelor K.F. și A.T.I., le-a fost restituit

în natură apartamentul situat la etajul II al corpului A cu intrarea din str. O.G.

format din două camere, bucătărie, cămară și încăperea de pe casa scării,

deținute în exclusivitate și hol, baie cu WC și vestibul în comun cu cel de-al

doilea apartament de la acest etaj, cota indiviză de 6,62% din holul și

centrala termică situată la parterul corpului A, cota indiviză de 6,70% din

restul părților comune ale aceluiași corp de clădire și cota indiviză de 6,55%,

respectiv 21,48 mp din suprafața de 328 mp teren aferent corpului A.

Din înscrisurile aflate la filele

nr. 43 – 46 dosar nr. 410/2002 al Judecătoriei Sinaia, rezultă că dreptul de

proprietate al reclamanților asupra apartamentului ce le-a fost restituit, a

fost intabulat în C.F. 313 N/1 Sinaia.

Or, prin includerea acestui

apartament în lotul celorlalți coindivizari instanța de apel a încălcat dreptul

de proprietate al reclamantelor care, potrivit dispozițiilor art. 22 alin.

final din Legea nr. 112/1995, constituie titlu de proprietate.

Totodată modalitatea de partajare

adoptată de instanța de apel și însușită de instanța de recurs, încalcă în

privința reclamantelor, criteriile prevăzute de art. 741 C. civ., fiindu-le

atribuit un lot format în exclusivitate din spații comerciale, prejudiciabilă

pentru moștenitorii defunctului K.D.

Reglementarea din cuprinsul art. 741

alin. (2) C. civ. (conform căreia trebuie evitată pe cât va sta în putință,

fărâmițarea peste măsură a imobilelor) urmărește realizarea echității în

efectuarea împărțelii și în raport cu criteriul consecințelor utilizării

ulterioare a bunurilor succesorale partajate.

Fiind o recomandare legală,

instanțele ar fi trebuit să aibă în vedere întinderea drepturilor fiecărui

comoștenitor, folosința îndelungată a imobilelor, eventualele îmbunătățiri

aduse de către unul sau mai mulți coindivizari și nu în ultimul rând

satisfacerea nevoii de locuință.

Este nefondată critica referitoare

la obligativitatea instanței de a pronunța în cauză o încheiere de admitere în

principiu, lipsa acesteia constituind o nelegalitate care potrivit art. 105

alin. (2) C. proc. civ., atrage anularea hotărârii.

Faza admiterii în principiu are

rolul de a asigura o mai bună organizare a judecății, instanța fiind suverană a

aprecia dacă să urmeze sau nu procedura descrisă în prevederile art. 673

1

– 673

14

C. proc. civ.

Este adevărat că, în cauzele de

partaj judiciar succesoral care prezintă un înalt grad de complexitate,

folosirea primei faze a judecății, faza admiterii în principiu a acțiunii de

partaj, este recomandabilă.

În consecință, constatându-se că

hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind și vădit

netemeinice, sunt susceptibile de casare în temeiul art. 330 pct. 2 teza I C.

proc. civ., text în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit

irevocabile.

Așa fiind, se impune admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor, cauza urmând să fie trimisă la

instanța de fond în vederea rejudecării, ocazie cu care se va stabili regimul

juridic al imobilului ce a fost restituit reclamantelor prin Hotărârea nr. 34

din 13 februarie 1998 emisă de Comisia județeană Prahova pentru aplicarea Legii

nr. 112/1995.

Se va ține seama de voința părților

exprimată prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 2462/5234 din 26

mai 1947.

În egală măsură, instanța de

trimitere va respecta dispozițiile art. 741 C. civ., potrivit cărora la

formarea și atribuirea loturilor trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât este posibil,

aceeași cantitate de bunuri imobile, de drepturi sau de creanțe, de aceeași

valoare, evitându-se fărâmițarea peste măsură.

Instanța va aprecia dacă deține

suficiente elemente, pe al căror fundament să poată trece direct la

soluționarea cauzei, să folosească faza admiterii în principiu, aceasta din

urmă fiind recomandabilă.

Referitor la excepția de ordine

publică invocată de intimații-pârâți prin apărător, în raport de dispozițiile art.

725 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că dispozițiile legii noi de

procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs

de judecată începute sub lege veche.

Analizând excepția invocată, Curtea

constată că este nefondată în raport cu dispozițiile art. 725 alin. (4) C.

proc. civ. potrivit cărora, hotărârile pronunțate înainte de intrarea în

vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de

legea sub care au fost pronunțate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepțiile de ordine

publică ridicate de intimații-pârâți persoane fizice.

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței civile nr. 1029 din 11 octombrie 2002 a

Judecătoriei Sinaia, deciziei civile nr. 124 din 31 ianuarie 2003 a

Tribunalului Prahova și deciziei civile nr. 1139 din 10 iunie 2003 a Curții de

Apel Ploiești.

Casează hotărârile atacate și

trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Sinaia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2005.