ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 41/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 41/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 septembrie 2004, P.M. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1760/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații R.A., H.M. și M.G. Prin plângere, petentul a sesizat faptul că intimații, au întreținut relații extraconjugale cu soția sa, afectându-i căsnicia. A mai precizat petentul că, intimații au profitat de calitatea lor de polițiști, având totodată și o atitudine abuzivă față de el, cerând anchetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.
Analizând plângerea, procurorul, urmare probelor administrate în cauză a constatat că, nu sunt date și indicii temeinice care să ateste săvârșirea faptelor sesizate, dispunând neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților. Prin sentința penală nr. 103 din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului P.M. Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat recurs, socotind că intimații se face vinovați de săvârșirea infracțiunii de adulter, prevăzută de art. 304 C. pen. Recursul este nefondat. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că nu există indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 304 și art. 246 C. pen., de către intimați, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția parchetului de neîncepere a urmăririi penale a acestora.
Pe cale de consecință, Curtea, în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.M. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.M. împotriva sentinței penale nr. 103 din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă petentul la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 ianuarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.