ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 279/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din 9

martie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara P.M., împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, față de intimatul M.A.V.E.

În motivarea sentinței se reține că,

prin rezoluția din 12 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București (în dosarul nr. 1204/P/2003), în mod corect, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimatul M.A.V.E. pentru infracțiunile prevăzute de art.

292, 291 și 293 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a

răspunderii penale potrivit art. 121-122 lit. d) C. pen.

În motivare se mai arată că, de

asemenea justificat organul de urmărire penală, s-a rezumat doar la

soluționarea laturii penale, deoarece în raport de prevederile art. 228 alin.

(4) C. proc. pen., legea nu obligă și la rezolvarea laturii civile.

Nemulțumită de această hotărâre, în

termenul legal, petiționara a declarat recurs, reluând motivele invocate prin

plângere și stăruie a se vedea că în realitate nu s-au efectuat nici un fel de

cercetări.

Recursul este fondat.

Verificându-se dosarul parchetului,

respectiv dosarul nr. 1204/P/2003, Curtea constată că în cauză, într-adevăr nu

s-au întreprins nici un fel de cercetări penale cu privire la faptele penale ce

au fost reclamate de petentă.

Astfel, petenta solicită a fi

efectuate toate cercetările, privitoare la datele reale și exacte de stare

civilă, ale intimatului M.A.V.E., în raport cu cele pe care acesta le-a

prezentat în instanța civilă. Numai în acest mod se susține în plângerea

penală, se va putea observa că, intimatul, folosind acte false, asupra

identității sale, a ajuns să obțină dreptul de proprietate asupra imobilului

din str. Barbu Văcărescu (a se vedea sentința civilă nr. 10502 din 28 noiembrie

1994 a Judecătoriei sector 2 București).

Acesta fiind conținutul plângerii

penale, se impuneau a se întreprinde cercetări de lămurire, asupra celor ce se

reclamă respectiv infracțiunile prevăzute de art. 292, 291 și 293 C. pen., de

către intimatul M.A.V.E.

Cum urmărirea penală în cauză, s-a

mulțumit doar a primi acte depuse de părțile implicate în litigiu, fără

verificarea oficială a acestora, fără analiza efectivă și stabilirea datei

comiterii infracțiunilor și fără ascultarea intimatului M.A.V.E., nu se poate verifica

dacă, la concluzia „prescrierii răspunderii penale” s-a ajuns în mod corect sau

nu.

Astfel, motivarea rezoluției, de

fapt nu există și se mulțumește a indica strict doar că, „pentru faptele penale

reclamate s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, conform

dispozițiilor art. 121-122 lit. d) C. pen., motiv pentru care se va dispune

neînceperea urmăririi penale”.

Altfel spus, urmărirea penală nu s-a

efectuat.

Pe lângă omisiunile de mai sus,

urmărirea penală, se mai constată că, a ignorat și dispozițiile art. 122 alin.

(2) C. pen. și care prevăd expres că: „termenele arătate în prezentul articol

se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii, iar în cazul infracțiunilor

continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, iar în

cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau

inacțiuni”.

Așa fiind, nu numai că rezoluția

parchetului din 12 iunie 2003 nu analizează nici una din cerințele legale

enunțate, dar ignoră caracterul continuat al faptelor penale reclamate și

împrejurarea de fapt esențială pentru lămurirea acestora și anume: situația

mișcării imobilului din str. Barbu Văcărescu.

Din actele dosarului parchetului

rezultă, fără nici un dubiu că, după ce a fost restituit, redobândit de M.I.,

mama intimatului M.A.V.E., în noiembrie 1994, la scurt timp, în august 1995

acest imobil este vândut numitului I.V. de către intimat, ca mandatar al mamei

sale.

Mișcarea (înstrăinarea) acestui

imobil, nu se oprește la această vânzare, ci ulterior intervine „Convenția”

dintre intimatul M.A.V.E. de data aceasta, în nume propriu și I.V. și prin care

„cele două părți convin de comun acord a desface (rezoluția) contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 20791 din 15 august 1995 de către

Notariatul de Stat Local al sectorului 2 și ca urmare a rezoluțiunii voluntare

vânzătorul din contractul nr. 20791 din 15 august 1995, adică intimatul M.A.V.E.

„redevine proprietarul imobilelor: teren în suprafață de 425 mp și construcția

existentă pe acesta situate în București, str. Barbu Văcărescu, sector 2” deși

în realitate, nu el vânduse, ci mama sa, ca unică proprietară pe toată perioada

dintre anii 1994 până în 2001 când a decedat.

Se mai constată că și acest act

autentic denumit „convenție” este incomplet, neavând partea ce cuprinde

„încheierea de autentificare” și în plus cuprinde și inexactitatea de-a fi atribuit

calitatea de vânzător, intimatului M.A.V., fără a fi trecut și prenumele de E.

și deși în realitate, el, era doar mandatar, al mamei sale M.I.

Pentru aceste considerente, faptele

reclamate, repetându-se de către intimatul M.A.V.E. în nume propriu, de la data

acestor acte și până în prezent, urmărirea penală trebuie să cerceteze toate

aceste probleme de drept, ca de altfel și infracțiunea de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 C. pen., reclamată de asemenea de petentă. Desigur

cercetarea penală, după cum s-a arătat, se impune a fi efectuată și în raport

de dispozițiile art. 122 alin. (2) C. pen.

În consecință, pentru considerentele

examinate, recursul urmează a fi admis, casată sentința și rejudecând: se va

admite plângerea petiționarei, se va desființa rezoluția parchetului din 12

iunie 2003 și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

pentru efectuarea cercetărilor penale față de intimatul M.A.V.E. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215, 292, 293 și 291 C. pen., toate

și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

petiționara P.M., împotriva sentinței penale nr. 22 din 9 martie 2004 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Casează sentința penală atacată și

rejudecând:

Admite plângerea formulată de

petiționara P.M. și desființează rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București din data de 12 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1204/P/2003.

Trimite cauza la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, pentru efectuarea cercetărilor penale față de

numitul M.A.V.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215,

292, 293 și 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 ianuarie 2005.