Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2004
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6077/2004

HOTĂRÂRE
04.11.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6077/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 620 din 17 iunie 2003 a Tribunalului Cluj s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul R.F. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să-i restituie taxa judiciară de timbru în sumă de 12.024.200 lei, achitată cu chitanța nr. 0986053, eliberată de Agenția C.E.C. 12/01 Cluj la data de 7 mai 2002. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat să-i plătească suma de 80.000.000 lei, întemeindu-și cererea pe art. 504 și urm. C. proc.

civ. Dreptul la acțiunea este însă prescris, deoarece acesta a fost arestat la 7 decembrie 1987, iar măsura arestării a fost urmată prin ordonanța Direcției Procuraturilor Militare, la data de 3 martie 1988. De aceea, după introducerea alin. (2) al art. 504 prin Legea nr. 32/1990, reclamantul avea posibilitatea să formuleze acțiunea în termenul de prescripție de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. civ, dar acțiunea a fost formulată la 8 ianuarie 2002. S-a mai reținut de către instanța de fond că taxa judiciară de timbru nu era datorată de reclamant, deoarece acțiunea este scutită de plata taxei, conform art. 15 lit. g) din Legea nr. 146/1997. Apelurile formulate de ambele părți împotriva acestei hotărâri au fost respinse prin decizia civilă nr. 175 din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj.

Instanța de apel a reținut că în mod corect s-a respins acțiunea ca prescrisă, deoarece reclamantul, cum a fost pus în libertate la data de 3 martie 1988 putea să formuleze acțiunea în termen de 1 an de la rămânerea definitivă a ordonanței de scoatere de sub urmărire. Referitor la apelul declarat de pârât, se reține că chiar dacă potrivit art. 8 din Legea nr. 109/1998 taxele judiciare de timbru erau cuprinse în bugetul Ministerului Justiției, în prezent, conform art. 75 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 36/2002, aceste taxe constituie venituri proprii ale bugetelor locale. De aceea, în baza atribuțiilor conferite de art. 19 din Legea nr. 500/2002, pârâtul este obligat la restituirea taxelor judiciare de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți. Reclamantul susține că în dosar a fost ascultat martorul P.N. și nu N.P. și arată care este conținutul declarației dată de acest martor. Mai precizează că plata taxelor de timbru s-a făcut la data de 7 mai 2002 și nu în anul 2003, cum se reține în hotărârea recurată și că totalul sumei încasate pe nedrept, care trebuie restituită, cu aplicarea coeficientului de inflație este de 12.074.200 lei. În declarația de recurs reclamantul mai susține că a fost dizident și nu om politic și că trebuie să i se acorde despăgubiri în sumă de 80.000.000 lei, deoarece a fost traumatizat fizic și psihic. Pârâtul critică hotărârea recurată, susținând că în mod greșit a fost obligat să restituie suma plătită cu titlu de taxe judiciare de timbru, deși se recunoaște că, potrivit art. 8 din Legea nr. 109/1998, taxele judiciare de timbru intrau în bugetul Ministerului Justiției.

Arată recurentul că instanța de apel în mod greșit a reținut că obligația de plată a Ministerului Finanțelor Publice este instituiră prin art. 19 din Legea nr. 500/2002, deoarece acest text nu stabilește în sarcina sa atribuții privind restituirea taxelor judiciare de timbru. Prin decizia civilă nr. 242 F din 4 martie 2004 s-a anulat recursul declarat de reclamantul R.F. și s-a admis în principiu recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român și s-a fixat termen pentru judecată în ședință publică. S-a avut în vedere că potrivit art. 302 1 pct.3 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de legalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc.

civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului. Prin art. 308 C. proc. civ., în redactarea dată prin O.U.G. nr. 58/2003 a fost stabilită procedura admiterii în principiu a recursului, iar pct. 4 arată că „în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă sau că motivele de recurs invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele precizate de art. 304, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă nici unei căi de atac. În privința recursului reclamantului s-a reținut că acesta nu a invocat nici un motiv de recurs și că nici nu a formulat critici pentru a se putea face încadrarea în art. 304 C. proc.

civ. Reclamantul nu și-a întemeiat recursul pe nici unul din motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., deoarece susținerile că numele martorului este Ps. și nu Pș. și că are dreptul să primească suma de 80.000.000 lei daune materiale și morale, arătarea faptelor relatate de martor, cererea de a-i fi restituite integral taxele de timbru și precizarea că a fost dizident și nu politician, nu sunt critici privitoare la soluția respingerii acțiunii a prescrisă. Nici referirile la cuantumul taxelor de timbru și la data plății lor nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. Referitor la recursul declarat de pârât s-a reținut că îndeplinește cerințele de formă, prevăzute de art. 302 1 C. proc.

civ., text introdus prin O.U.G. nr. 58/2003 și în dezvoltarea motivelor pe care se întemeiază face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., ceea ce a impus admiterea în principiu și stabilirea unui termen pentru judecată în ședință publică. Față de cele expuse anterior, urmează a fi examinat numai recursul pârâtului reținându-se următoarele: Recursul este nefondat. Este adevărat că potrivit Legii nr. 109/1998, art. 8 taxele judiciare de timbru erau cuprinse în bugetul Ministerului Justiției, dar o parte se aloca bugetului de stat. Prin art. 75 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 36/2002, taxele judiciare de timbru constituie venituri proprii ale bugetelor locale. În aceste condiții, Ministerul Justiției ca organ central de specialitate nu mai încasează sumele reprezentând taxe judiciare de timbru.

Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în baza atribuțiilor sale Ministerul Finanțelor Publice este abilitat să restituie persoanelor îndreptățite taxele judiciare de timbru achitate și nedatorate. Chiar dacă taxele ar trebui să fie restituite de Ministerul Justiției, ele fiind vărsate la bugetul de stat, tot Ministerul Finanțelor Publice ar trebui să aloce aceste sume în vederea restituirii taxelor judiciare achitate și nedatorate. Față de aceste considerente, reținându-se că hotărârea recurată este în afara criticii formulată de pârât, recursul acestuia urmează să fie respins.

DECIDE: Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei civile nr. 175 din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2444/2004
A.V. împotriva menționatei încheieri, a fost anulat ca netimbrat, prin decizia civilă nr. 1285 din 10 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, reținându-se că apelantul, căruia i s-a comunicat prin citație cuantumul ta
ÎCCJ 2004-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2809/2004
asemenea hotărâri judecătorești irevocabile care să fi dispus punerea lor în libertate, pentru a putea fi astfel incidente în speță dispozițiile art. 504 C. proc. pen. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe, a fost admis d
ÎCCJ 2004-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8100/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 19 decembrie 2001, reclamanții G.A., G.M., G.E. și V.E. au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând
ÎCCJ 2004-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5570/2004
este întemeiată. Partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Cluj declarând recurs a susținut că instanțele au pronunțat hotărâri nelegale, deoarece între pretențiile bănești ce nu au fost acordate și infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, există
ÎCCJ 2010-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3209/2010
neînceperea urmăririi penale. Împotriva acestei soluții, a formulat plângere ce a fost rezolvată definitiv prin decizia penală nr. 1597 din 22 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, constatându-se interven
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă