ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6077/2004

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 620 din 17

iunie 2003 a Tribunalului Cluj s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de

reclamantul R.F. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să-i restituie taxa

judiciară de timbru în sumă de 12.024.200 lei, achitată cu chitanța nr. 0986053,

eliberată de Agenția C.E.C. 12/01 Cluj la data de 7 mai 2002.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat

să-i plătească suma de 80.000.000 lei, întemeindu-și cererea pe art. 504 și urm.

C. proc. civ. Dreptul la acțiunea este însă prescris, deoarece acesta a fost

arestat la 7 decembrie 1987, iar măsura arestării a fost urmată prin ordonanța

Direcției Procuraturilor Militare, la data de 3 martie 1988. De aceea, după

introducerea alin. (2) al art. 504 prin Legea nr. 32/1990, reclamantul avea

posibilitatea să formuleze acțiunea în termenul de prescripție de 1 an prevăzut

de art. 505 alin. (2) C. proc. civ, dar acțiunea a fost formulată la 8 ianuarie

2002.

S-a mai reținut de către instanța de

fond că taxa judiciară de timbru nu era datorată de reclamant, deoarece

acțiunea este scutită de plata taxei, conform art. 15 lit. g) din Legea nr. 146/1997.

Apelurile formulate de ambele părți

împotriva acestei hotărâri au fost respinse prin decizia civilă nr. 175 din 29

octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj.

Instanța de apel a reținut că în mod

corect s-a respins acțiunea ca prescrisă, deoarece reclamantul, cum a fost pus

în libertate la data de 3 martie 1988 putea să formuleze acțiunea în termen de

1 an de la rămânerea definitivă a ordonanței de scoatere de sub urmărire.

Referitor la apelul declarat de

pârât, se reține că chiar dacă potrivit art. 8 din Legea nr. 109/1998 taxele

judiciare de timbru erau cuprinse în bugetul Ministerului Justiției, în

prezent, conform art. 75 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 36/2002, aceste taxe

constituie venituri proprii ale bugetelor locale. De aceea, în baza

atribuțiilor conferite de art. 19 din Legea nr. 500/2002, pârâtul este obligat

la restituirea taxelor judiciare de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs ambele părți.

Reclamantul susține că în dosar a

fost ascultat martorul P.N. și nu N.P. și arată care este conținutul

declarației dată de acest martor. Mai precizează că plata taxelor de timbru s-a

făcut la data de 7 mai 2002 și nu în anul 2003, cum se reține în hotărârea

recurată și că totalul sumei încasate pe nedrept, care trebuie restituită, cu

aplicarea coeficientului de inflație este de 12.074.200 lei.

În declarația de recurs reclamantul

mai susține că a fost dizident și nu om politic și că trebuie să i se acorde

despăgubiri în sumă de 80.000.000 lei, deoarece a fost traumatizat fizic și

psihic.

Pârâtul critică hotărârea recurată,

susținând că în mod greșit a fost obligat să restituie suma plătită cu titlu de

taxe judiciare de timbru, deși se recunoaște că, potrivit art. 8 din Legea nr. 109/1998,

taxele judiciare de timbru intrau în bugetul Ministerului Justiției.

Arată recurentul că instanța de apel

în mod greșit a reținut că obligația de plată a Ministerului Finanțelor Publice

este instituiră prin art. 19 din Legea nr. 500/2002, deoarece acest text nu

stabilește în sarcina sa atribuții privind restituirea taxelor judiciare de

timbru.

Prin decizia civilă nr. 242 F din 4

martie 2004 s-a anulat recursul declarat de reclamantul R.F. și s-a admis în

principiu recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român

și s-a fixat termen pentru judecată în ședință publică.

S-a avut în vedere că potrivit art. 302

1

pct.3 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

legalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1)

C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului.

Prin art. 308 C. proc. civ., în

redactarea dată prin O.U.G. nr. 58/2003 a fost stabilită procedura admiterii în

principiu a recursului, iar pct. 4 arată că „în cazul în care completul este în

unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă sau că

motivele de recurs invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele

precizate de art. 304, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o

decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă nici

unei căi de atac.

În privința recursului reclamantului

s-a reținut că acesta nu a invocat nici un motiv de recurs și că nici nu a

formulat critici pentru a se putea face încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

Reclamantul nu și-a întemeiat

recursul pe nici unul din motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ., deoarece susținerile că numele martorului este Ps. și nu Pș. și că are

dreptul să primească suma de 80.000.000 lei daune materiale și morale, arătarea

faptelor relatate de martor, cererea de a-i fi restituite integral taxele de

timbru și precizarea că a fost dizident și nu politician, nu sunt critici

privitoare la soluția respingerii acțiunii a prescrisă.

Nici referirile la cuantumul taxelor

de timbru și la data plății lor nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc.

civ.

Referitor la recursul declarat de

pârât s-a reținut că îndeplinește cerințele de formă, prevăzute de art. 302

1

C. proc. civ., text introdus prin O.U.G. nr. 58/2003 și în dezvoltarea

motivelor pe care se întemeiază face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc.

civ., ceea ce a impus admiterea în principiu și stabilirea unui termen pentru

judecată în ședință publică.

Față de cele expuse anterior,

urmează a fi examinat numai recursul pârâtului reținându-se următoarele:

Recursul este nefondat.

Este adevărat că potrivit Legii nr. 109/1998,

art. 8 taxele judiciare de timbru erau cuprinse în bugetul Ministerului

Justiției, dar o parte se aloca bugetului de stat.

Prin art. 75 alin. (1) lit. b) din

O.U.G. nr. 36/2002, taxele judiciare de timbru constituie venituri proprii ale

bugetelor locale. În aceste condiții, Ministerul Justiției ca organ central de

specialitate nu mai încasează sumele reprezentând taxe judiciare de timbru.

Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în baza

atribuțiilor sale Ministerul Finanțelor Publice este abilitat să restituie

persoanelor îndreptățite taxele judiciare de timbru achitate și nedatorate.

Chiar dacă taxele ar trebui să fie restituite de Ministerul Justiției, ele

fiind vărsate la bugetul de stat, tot Ministerul Finanțelor Publice ar trebui

să aloce aceste sume în vederea restituirii taxelor judiciare achitate și

nedatorate.

Față de aceste considerente,

reținându-se că hotărârea recurată este în afara criticii formulată de pârât,

recursul acestuia urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei civile nr. 175

din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie

2004.