ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6793/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 83 din 11 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 20, cu referire la art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen., în art. 20, cu referire la art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și f), cu art. 13 C. pen. și condamnarea inculpatului M.V. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui sac din rafie. S-a luat act că partea vătămată S.V.

nu s-a constituit parte civilă. A fost obligat inculpatul la 1.000.000 lei daune morale către partea civilă M.G. S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales. În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, în data de 4 noiembrie 1999, în jurul orei 22,00, în timp ce se afla la locuința sa, partea vătămată M.G. a auzit zgomote în afara locuinței și însoțit de ruda acesteia, partea vătămată S.V. a ieșit pentru a vedea ce se întâmplă în curtea imobilului. În apropierea anexelor gospodărești din spatele casei lângă poarta pentru păsări, partea vătămată l-a observat pe inculpat și mai înainte ca aceasta să strige după ajutor a fost lovită cu o scândură în zona capului și a piciorului drept.

Imediat după aplicarea loviturilor inculpatul s-a apropiat de partea vătămată S.V. și cu aceiași scândură a lovit-o în zona capului, după care a încercat să-și asigure scăparea. Observând intenția inculpatului, cele două părți vătămate au alergat după acesta pentru a-l imobiliza, strigând totodată după ajutor. În apropierea porții inculpatul s-a împiedicat, a căzut la pământ, moment în care a fost imobilizat. La strigătele de ajutor ale părților vătămate la fața locului au sosit vecinii, ulterior anunțându-se și organele de poliție. Asupra inculpatului s-a găsit un sac de rafie. Împotriva hotărârii pronunțată, inculpatul M.V., a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de violare de domiciliu și lovire și achitarea sa, iar în subsidiar reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 138 din 4 mai 2004, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. Împotriva deciziei penale sus-menționată inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele formulate în cererea introductivă. Recursul declarat este nefondat. Din examinarea hotărârii pronunțată în cauză și a lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului și de asemenea, au dat o încadrare juridică corespunzătoare infracțiunii comise. În conformitate cu dispozițiile art. 211 C. pen., tâlhăria este furtul comis prin întrebuințare de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Prin urmare, tâlhăria este o infracțiune complexă, o modalitate de sustragere a unui bun mobil din posesia sau detenția altei persoane, în scopul însușirii pe nedrept, prin exercitarea de acțiuni violente. Tâlhăria, la fel ca și infracțiunea de furt, se săvârșește numai cu intenție directă, determinată de scopul însușirii fără drept a unui bun. În speță, din probe, rezultă că inculpatul a fost surprins în incinta locuinței părții vătămate M.G., în apropierea anexelor gospodărești, unde se aflau păsările, încercând să le sustragă, iar pentru a-și asigura scăparea, a reacționat violent, lovind cu o scândură părțile vătămate, cauzându-se lovituri, necesitând pentru vindecare 6-7 zile, împrejurare confirmată de declarațiile, atât ale părților vătămate cât și ale martorilor audiați în cauză.

În atare situație, existând legătura subiectivă cerută de lege între acțiunea de lovire și acea de furt, aceste 2 fapte ale inculpatului nu pot fi încadrate ca infracțiuni distincte, cum s-a solicitat de inculpat. Prin Legea nr. 140/1996 a fost completat și modificat art. 211 C. pen., stabilindu-se în alin. (2) lit. f), că tâlhăria este agravată dacă s-a săvârșit într-o locuință sau în dependințele acesteia, instanțele în mod corect, nereținând infracțiunea de violare de domiciliu în concurs cu cea de tâlhărie. Nu se impune reducerea pedepsei, avându-se în vedere gradul de pericol social al infracțiunii comise și poziția de nesinceritate manifestată pe parcursul procesului penal de către inculpat.

Dimpotrivă, se impune a se menține decizia atacată în cuantumul fixat pentru reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii unor astfel de infracțiuni grave. Neconstatându-se nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Totodată, urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 138 din 4 mai 2004 a Curții de Apel Bacău. Obligă pe recurent să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2004.