ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.08.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4119/2004

HOTĂRÂRE
11.08.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4119/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84/2004, pronunțată la data de 7 aprilie 2004, în dosarul nr. 846/2004, Tribunalul Alba, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T.A. din omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen.

A fost condamnat inculpatul la:

- 20 de ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

I s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 8 ani.

I s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 5 noiembrie 2003 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus prelungirea arestării inculpatului începând cu data de 12 aprilie 2004.

În baza art. 113 C. pen., s-a aplicat cu privire la inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, în condiții de ambulatoriu, prin rețeaua sanitară a D.G.P.

S-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța procurorului din 11 noiembrie 2003, cu privire la imobilul proprietatea inculpatului, situat în Alba Iulia, str. Margaretelor, până la concurența sumei de 515.000.000 lei.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească lunar minorilor M.A.R. și M.A.D. o sumă echivalentă cu 1/3 din venitul minim pe economie, începând cu luna noiembrie 2003 și până la majoratul minorilor, cu titlu de despăgubiri civile, daune materiale eșalonate.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească câte 200.000.000 lei minorilor M.A.R. și M.A.D., fiii victimei M.D., cu titlu de daune morale, minorii fiind reprezentați de mama lor, G.A.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile M.I., M.C., M.R. și T.A., ultimii trei reprezentați de M.I., suma de 10.000.000 lei cu titlu de daune materiale, câte 2.500.000 lei fiecăruia.

S-a respins cererea de acordare a daunelor morale formulate de aceste părți civile.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, în faza de urmărire penală, ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească minorilor M.A.R. și M.A.D., reprezentați legal de G.A., suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocatului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul T.A. locuiește în Alba Iulia și este divorțat de fosta soție. Obișnuia să-și viziteze părinții în satul Vidolm, județul Alba. Are antecedente penale, fiind condamnat la pedeapsa cu amendă penală și fiind sancționat administrativ pentru comiterea unor fapte de lovire, amenințare și insultă. A fost sancționat și cu închisoare contravențională, în condițiile Legii nr. 61/1991. În cadrul comunității din satul Vidolm, inculpatul este cunoscut ca o persoană periculoasă, care provoacă scandal, inspirând o stare de teamă în rândul cetățenilor.

În dimineața zilei de 4 noiembrie 2003, la cimitirul din satul Vidolm, se pregătea o înmormântare și câțiva cetățeni, printre care se afla și victima D.M. (văr primar al inculpatului) și numiții C.V. și M.A., săpau groapa în care urma să fie îngropat defunctul.

Inculpatul era nemulțumit că groapa respectivă era săpată într-un loc unde fusese îngropat un strămoș de al lui și a rostit amenințări la adresa celor de față, invocând un blestem care ar urma să aducă moartea celor ce sapă acolo.

Starea de spirit, de nemulțumire și de agitație care pusese stăpânire pe el, avea să-l domine întreaga zi și să-l determine să aibă o izbucnire extrem de violentă, cu consecințe ireversibile.

După slujba de înmormântare, inculpatul a participat la masa de pomană, organizată de familia defunctului în incinta școlii din Vidolm.

La masă a fost prezent și victima, iar din declarația martorilor T.A. și T.Șt.A., rezultă că după ce au plecat de la masă, au mers până la poarta casei părinților inculpatului, unde și-au strâns mâinile.

Odată întors acasă, inculpatul și-a ajutat părinții la anumite treburi gospodărești și, în jurul orelor 16,00, a plecat spre magazinul mixt din sat, denumit de localnici B., care funcționa și ca un bar, clienții fiind serviți cu băuturi alcoolice pe care le consumau acolo.

La magazin se afla și victima, sub influența băuturilor alcoolice. Între inculpat și victimă s-a iscat o ceartă, legat de o datorie bănească pe care victima ar fi trebuit să o achite inculpatului.

La un moment dat, victima s-a dus până acasă, i-a relatat mamei sale M.V., că se certase cu inculpatul și că acesta îi blestemase pe el și pe ea (mama lui), după care s-a întors cu intenția de a cere socoteală inculpatului pentru blesteme.

Cearta celor doi a continuat după întoarcerea victimei. La un moment dat, martorul T.S., patronul magazinului și unchiul inculpatului, le-a cerut să nu se mai certe și să iasă afară. Martorul H.I. care se afla în magazin l-a auzit pe inculpat provocându-l pe victimă: „Dacă ești bun, hai cu mine afară”.

Cei doi au ieșit afară, unde inculpatul a aplicat lovituri repetate victimei chiar și după ce acesta era prăbușit la pământ.

În timp ce lovea, inculpatul era cuprins de un acces de furie, loviturile sale având o forță deosebită, aspect ce rezultă din leziunile extrem de grave produse victimei. În timp ce lovea inculpatul îi spunea victimei prăbușite la pământ: „Mai vrei, mai na”.

După ce a încetat să lovească, inculpatul a abandonat victima, după care a intrat imediat în magazin și-a luat haina în grabă și a plecat fără să vorbească cu nimeni, nimic. Cei din local au ieșit după plecarea inculpatului și l-au găsit pe victimă aflat într-o stare gravă, prăbușit la pământ, plin de sânge, lângă peretele exterior al magazinului, având o respirație grea. Acesta a fost mutat de lângă perete, pe iarbă.

La scurt timp, martorul C., prieten al victimei, chemat ulterior la fața locului, a constatat decesul acestuia.

Inculpatul a plecat acasă la părinții lui de unde, în aceeași seară a fost ridicat de organele de poliție și ulterior arestat.

S-a mai reținut că pe tot cursul procesului, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, nu a recunoscut comiterea infracțiunii nici în faza de urmărire penală și nici în faza de judecată. Inițial a susținut că victima trăiește și totul este o înscenare.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul arată că sentința este nelegală sub aspectul încadrării juridice a faptei și netemeinică sub aspectul aplicării pedepsei complementare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea acesteia și în urma rejudecării, să se procedeze la achitarea sa de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de omor.

În expunerea motivelor de apel, inculpatul arată că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, arătând că victima era un tip violent, avea mulți dușmani în localitate și probabil a fost posibil ca unul dintre aceștia să-l fi omorât.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, instanța de apel constată că apelul parchetului este fondat, deoarece inculpatul și victima sunt veri primari și în această situație se impune a se schimba încadrarea juridică a faptei din art. 175 lit. i) C. pen., în art. 175 lit. i) și c) C. pen. și că pedeapsa complementară este prea aspră urmând a se proceda la stabilirea acesteia la 5 ani.

S-a mai reținut că instanța a stabilit o corectă stare de fapt, vinovăția inculpatului fiind dovedită prin probele administrate.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 222/A/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de parchet, în sensul arătat mai sus și a respins apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, criticând individualizarea pedepsei care este, după aprecierea sa prea aspră.

Examinând cauza în raport de motivul invocat analizat prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, se constată că recursul este nefondat.

Individualizarea pedepsei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., instanțele dând eficiență tuturor criteriilor de individualizare, nefiind temeiuri care să justifice reducerea pedepsei, sub cuantumul aplicat.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva deciziei penale nr. 222/ A din 22 iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 5 noiembrie 2003, la 11 august 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 august 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5665/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 148 din 11 iunie 2004 a Tribunalului Sibiu, au fost condamnați inculpații: - S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de
ÎCCJ 2004-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3383/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39 din 16 februarie 2004 a Tribunalului Alba, a fost condamnat inculpatul S.G. la pedeapsa de: - 20 ani închisoare și 7 ani interzicerea
ÎCCJ 2004-09-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4367/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 76/I/A/2004 din 24 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 1246/P/2004 al Curții de Apel Oradea, a fost menținută starea de arest, printre alț
ÎCCJ 2004-08-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4151/2004
ă nr. 126/1998 a Tribunalului Alba, rest care a fost contopit cu pedeapsa stabilită în cauză, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare. A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor, prevăzută d
ÎCCJ 2003-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5438/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brăila, prin sentința penală nr. 207 din 6 iunie 2003, în baza art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 și art. 7
Sursă