ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 224/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 mai 2003 și precizată ulterior, la 17 iunie 2003, reclamanta S.G., prin mandatar, S.N., a chemat în judecată Ministerul Industriei și Resurselor, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr. 3066 din 5 august 1996, emis în favoarea S.N.P. P. SA, sucursala P. Sălaj; anularea operațiunilor tehnico-materiale care nu corespund realității și recunoașterea calității sale de proprietară tabulară asupra parcelelor identificate prin 12 acte administrative și 6 hărți; obligarea pârâtei S.N.P. P. SA, la plata unei chirii de 506.260.500 lei și a dobânzii aferente, precum și la plata de daune morale, în sumă de 100.000 Euro.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este proprietara terenurilor înscrise în CF 3409 Șimleu nr. top 1652/C/1/2 și CF 3451 nr. top 1652/C/1/5/2, terenuri înscrise abuziv în certificatul de atestare, emis în favoarea S.N.P. P. SA, prin atribuirea altor numere cadastrale. Prin sentința civilă nr. 316 din 23 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins capătul de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, precum și cel referitor la plata de daune morale și a trimis, spre competentă soluționare, prin disjungerea acțiunii, Judecătoriei Zalău, celelalte capete de cerere. S-a reținut pentru aceasta, că în ce privește acțiunea în anulare a certificatului de atestare, nu s-a făcut dovada că terenul invocat de reclamantă, se identifică cu cel atribuit pârâtei.

Referitor la celelalte capete de acțiune, s-a apreciat că acestea exced competența instanței de contencios, putând fi soluționate pe calea acțiunii de drept comun. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, care a susținut că: - în mod greșit, curtea de apel nu a avut în vedere actele oficiale depuse și prin care s-a dovedit incontestabil calitatea sa de proprietar tabular; - greșit nu s-a ținut cont că terenul în litigiu nu a fost nici un moment, proprietate de stat; - printr-o simplificare nejustificată a acțiunii, instanța a apreciat greșit, în lipsa oricăror altor probe, că terenurile pretinse de reclamantă, nu se identifică cu cele ce fac obiectul certificatului de atestare.

În fine, s-a mai susținut de către recurentă, că prin disjungerea acțiunii, s-a îngreunat în fapt posibilitatea reală de recuperare a pagubelor pretinse. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Prin certificatul seria M.03 nr. 3066/1996, s-au atribuit în proprietatea pârâtei, 5609 mp teren înscris în CF 4138 la nr. top 1652/b/2 și nr. top1652/c/2/b, parcele pretinse de reclamantă, ca fiind în realitate în proprietatea sa, dar cărora prin fals li s-au atribuit alte numere cadastrale. În susținerea afirmațiilor sale, reclamanta a depus printre altele, decizia Consiliului Popular Județean Sălaj nr. 376/1971, singurul act prin care s-a atribuit pârâtei suprafața, de 6830 mp, înscrisă în CF 2989 nr. top 1653/a/2 și care nu numai că nu se identifică cu suprafața atribuită prin certificatul a cărui anulare se cere, dar care și în prezent este liberă de orice construcție.

Susținând nelegalitatea atribuirii celor două parcele identificate prin certificatul de atestare, în cauză s-au produs documente în conformitate cu care a rezultat că parcela top 1652/b/2, pretinsă de pârâtă a fi fost dobândită din 1971, în realitate a aparținut până în 1981, unei persoane fizice, după care prin încheierea nr. 338 din 24 aprilie 1981, a trecut în proprietatea statului. Fără a fi preocupată de inadvertențele rezultate din analiza actelor depuse, Curtea de Apel Timișoara a stabilit că între terenurile pretinse de reclamantă și cele atribuite pârâtei, nu există identitate, motivat exclusiv pe numărul top atribuit acestora. O astfel de modalitate de soluționare a pricinii se află în contradicție evidentă cu normele procedurale care obligă instanța de judecată să administreze probe complete pe baza cărora să-și poată forma o convingere certă și să poată argumenta motivat în drept și fapt hotărârea luată.

Astfel fiind și față de împrejurarea că în cauză s-au depus numeroase acte oficiale privind mișcarea acestor terenuri în timp, cât și regimul lor juridic, se impune cu necesitate pentru o justă soluționare, administrarea unei expertize topo-cadastrale care să identifice terenurile pretinse de reclamantă. În acest sens, în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de reclamantă, a se casa sentința Curții de Apel Timișoara și a se trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. În rejudecare, instanța urmează să aibă în vedere și cererile noi formulate de reclamantă cu privire la chemarea în judecată a altor persoane.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.G. împotriva sentinței civile nr. 316 din 23 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2005.