ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 224/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

20 mai 2003 și precizată ulterior, la 17 iunie 2003, reclamanta S.G., prin

mandatar, S.N., a chemat în judecată Ministerul Industriei și Resurselor,

solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate,

seria M.03 nr. 3066 din 5 august 1996, emis în favoarea S.N.P. P. SA, sucursala

P. Sălaj; anularea operațiunilor tehnico-materiale care nu corespund realității

și recunoașterea calității sale de proprietară tabulară asupra parcelelor

identificate prin 12 acte administrative și 6 hărți; obligarea pârâtei S.N.P. P.

SA, la plata unei chirii de 506.260.500 lei și a dobânzii aferente, precum și

la plata de daune morale, în sumă de 100.000 Euro.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a arătat că este proprietara terenurilor înscrise în CF 3409 Șimleu nr.

top 1652/C/1/2 și CF 3451 nr. top 1652/C/1/5/2, terenuri înscrise abuziv în

certificatul de atestare, emis în favoarea S.N.P. P. SA, prin atribuirea altor

numere cadastrale.

Prin sentința civilă nr. 316

din 23 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins capătul de cerere

privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, precum

și cel referitor la plata de daune morale și a trimis, spre competentă

soluționare, prin disjungerea acțiunii, Judecătoriei Zalău, celelalte capete de

cerere.

S-a reținut pentru aceasta,

că în ce privește acțiunea în anulare a certificatului de atestare, nu s-a

făcut dovada că terenul invocat de reclamantă, se identifică cu cel atribuit

pârâtei.

Referitor la celelalte capete

de acțiune, s-a apreciat că acestea exced competența instanței de contencios,

putând fi soluționate pe calea acțiunii de drept comun.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta, care a susținut că:

- în mod greșit, curtea de

apel nu a avut în vedere actele oficiale depuse și prin care s-a dovedit

incontestabil calitatea sa de proprietar tabular;

- greșit nu s-a ținut cont

că terenul în litigiu nu a fost nici un moment, proprietate de stat;

- printr-o simplificare

nejustificată a acțiunii, instanța a apreciat greșit, în lipsa oricăror altor

probe, că terenurile pretinse de reclamantă, nu se identifică cu cele ce fac

obiectul certificatului de atestare.

În fine, s-a mai susținut de

către recurentă, că prin disjungerea acțiunii, s-a îngreunat în fapt

posibilitatea reală de recuperare a pagubelor pretinse.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Prin certificatul seria M.03

nr. 3066/1996, s-au atribuit în proprietatea pârâtei, 5609 mp teren înscris în

CF 4138 la nr. top 1652/b/2 și nr. top1652/c/2/b, parcele pretinse de

reclamantă, ca fiind în realitate în proprietatea sa, dar cărora prin fals li

s-au atribuit alte numere cadastrale.

În susținerea afirmațiilor

sale, reclamanta a depus printre altele, decizia Consiliului Popular Județean

Sălaj nr. 376/1971, singurul act prin care s-a atribuit pârâtei suprafața, de

6830 mp, înscrisă în CF 2989 nr. top 1653/a/2 și care nu numai că nu se

identifică cu suprafața atribuită prin certificatul a cărui anulare se cere,

dar care și în prezent este liberă de orice construcție.

Susținând nelegalitatea

atribuirii celor două parcele identificate prin certificatul de atestare, în

cauză s-au produs documente în conformitate cu care a rezultat că parcela top

1652/b/2, pretinsă de pârâtă a fi fost dobândită din 1971, în realitate a

aparținut până în 1981, unei persoane fizice, după care prin încheierea nr. 338

din 24 aprilie 1981, a trecut în proprietatea statului.

Fără a fi preocupată de

inadvertențele rezultate din analiza actelor depuse, Curtea de Apel Timișoara a

stabilit că între terenurile pretinse de reclamantă și cele atribuite pârâtei,

nu există identitate, motivat exclusiv pe numărul top atribuit acestora.

O astfel de modalitate de

soluționare a pricinii se află în contradicție evidentă cu normele procedurale

care obligă instanța de judecată să administreze probe complete pe baza cărora

să-și poată forma o convingere certă și să poată argumenta motivat în drept și

fapt hotărârea luată.

Astfel fiind și față de împrejurarea

că în cauză s-au depus numeroase acte oficiale privind mișcarea acestor

terenuri în timp, cât și regimul lor juridic, se impune cu necesitate pentru o

justă soluționare, administrarea unei expertize topo-cadastrale care să

identifice terenurile pretinse de reclamantă.

În acest sens, în temeiul

dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de

reclamantă, a se casa sentința Curții de Apel Timișoara și a se trimite cauza,

spre rejudecare, la aceeași instanță.

În rejudecare, instanța

urmează să aibă în vedere și cererile noi formulate de reclamantă cu privire la

chemarea în judecată a altor persoane.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.G.

împotriva sentinței civile nr. 316 din 23 septembrie 2003, pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2005.