ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2247/2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Curtea de Apel Craiova, prin

sentința penală nr. 41 din 22 februarie 2010, în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul Z.C. împotriva ordonanței nr. 30/P/2008 din 16 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și a dispus menținerea ordonanței atacate.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că prin ordonanța nr. 30/P/2008 din 16 ianuarie 2008,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza dispozițiilor art. 228 alin.

(6) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și cu referire la art. 38 și la

art. 45 din același cod, a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.M., T.R.,

C.F., P.S., foști judecători, V.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și

infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 din același

cod, de O.A., colonel, I.I., colonel, S.S., locotenent colonel, R.I., maior, M.Z..

Maior, R.T., maior, S.T., maior, A.G., maior, M.F., locotenent major, G.M.,

locotenent colonel, P.L., maior, V.A., maior, R.G., colonel, aceștia sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Totodată, s-a dispus disjungerea

cauzei și declinarea competenței de soluționare a plângerii, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, pentru V.L., sub aspectul comiterii aceleiași

infracțiuni prevăzute de art. 246 C. pen., iar pentru G.M., B.E., A.N., S.A., V.C.,

M.L.M., P.E. și N.I., sub aspectul săvârșirii aceleiași infracțiuni, prevăzută

de art. 246 C. pen., la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

Plângerea petentului, datată 19

decembrie 2007 viza, în opinia acestuia, faptul că anterior anului 1989, în mod

abuziv a fost urmărit de personalul din cadrul fostei securități a statului,

acest lucru determinându-l pe intimatul A.N., director al Liceului

Agroindustrial din Drăgănești Olt, să-i desfacă contractul de muncă, el fiind,

atunci, profesor, judecătorul B.M., i-a respins contestația formulată împotriva

deciziei de încetare a raporturilor de muncă, procurorul V.D. a pus concluzii

în același sens, astfel ei favorizându-i pe restul făptuitorilor.

A mai adăugat petentul că

judecătorii T.R., C.F. și P.S. de la Tribunalul Olt, i-au respins recursul, până la apariția Legii nr. 187/1999 nu a avut acces la

dosarul întocmit de fosta securitate, iar când l-a consultat, a constatat că a

fost urmărit de 14 agenți și de 32 de informatori, până în anul 2003 nu a

cunoscut că persoana sa a fost vizată în 3 dosare de urmărire informatică, nu a

cunoscut numele celor care l-au urmărit, CNSAS-ul nu i-a deconspirat pe cei

care l-au urmărit informativ, agenții de securitate i-au violat corespondența,

l-au bătut, insultat, calomniat.

Analizând plângerea, instanța,

verificând actele și lucrările dosarului a reținut că în afară de infracțiunea

de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, clar indicată, Z.C. a

menționat și infracțiunea de poliție politică, alte infracțiuni, printre care

tortură, corupere de minori de a face poliție politică, acestea în sarcina

Securității județului Olt, chiar dacă organul judiciar nu este ținut de

încadrarea juridică dată de petent, analizând concret faptele imputate fiecărei

persoane, în acord cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.,

făcând aplicarea dispozițiilor art. 121 alin. (1) C. pen., în mod legal a

constatat că pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C.

pen., termenul de prescripție a răspunderii penale, calculat în conformitate cu

dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., este de 5 ani, iar pentru

infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 din același

cod, precum și pentru infracțiunea de tortură, prevăzută de art. 267 C. pen.,

în baza art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., este de 8 ani -, termenele, astfel

cum prevede art. 122 alin. (2) socotindu-se de la data comiterii faptelor.

Odată ce petentul a susținut că

faptele s-au comis anterior anului 1989, toate celelalte apărări, de genul

suspendării cursului prescripției pentru că nu ar fi avut posibilitatea de a-și

vedea dosarele de la CNSAS, nu sunt de reținut, în cauză nefiind aplicabile

dispozițiile art. 128 C. pen., acțiunea penală nefiind pusă în mișcare și

procesul penal nefiind suspendat, iar în ce-i privește pe unii dintre cei

despre care s-a plâns (I.I., B.E.), intervenind decesul lor, se aplică un caz

de împiedicare legal [art. 10 lit. g) C. proc. pen.) - acțiunea penală nu poate

fi pusă în mișcare.

Împotriva sentinței, petentul, în

termenul legal, a formulat recurs, prin memoriile adresate el susținând că

magistrații, în majoritate, se răzbună pe cei care au avut curajul să se

împotrivească regimului de groază, iar după 1989, pe cei care au curajul să-și

ceară drepturile încălcate atunci, prescripția răspunderii penale nu este

operantă în cauză, nu-l interesează verdictul pe care-l dau magistrații

judecători, unii din ei fiind pro-comuniști, pro-securiști, să nu fie obligat

la plata cheltuielilor judiciare, în recurs cere numai soluționarea laturii

civile.

Recursul nu este fondat.

În raport cu actele și lucrările

dosarului, instanța constată că ordonanța nr. 30/P/2008 din 16 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum și sentința penală nr. 41 din 22

februarie 2010 a Curții de Apel Craiova sunt legale și temeinice.

Infracțiunea de abuz în serviciu în

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constă în fapta

funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, iar

infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 din același

cod, constă în ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită

anterior sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici

urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura

infractorului, folosul sau produsul infracțiunii.

Infracțiunea de tortură, prevăzută

de art. 267

1

C. pen. constă în fapta prin care se provoacă unei

persoane, cu intenție, o durere sau suferințe puternice, fizice ori psihice,

îndeosebi cu scopul de a obține de la acea persoană sau de la o persoană terță

informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o

terță persoană l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei sau

asupra unei terțe persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de

discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de

suferințe sunt aplicate de câte un agent al autorității publice sau de orice

altă persoană care acționează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu

consimțământul expres sau tacit al unor asemenea persoane…

În materia plângerii contra actului

procurorului, astfel cum prevede art. 278

1

alin.

(1) C.

proc. pen., analizându-se legalitatea și temeinicia neînceperii urmăririi

penale, faza actelor premergătoare, efectuându-se conform art. 224 C. proc.

pen. pentru începerea urmăririi penale, acestea sunt limitate la scopul lor,

acela de a completa informațiile organului de urmărire penală pentru a le aduce

la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a

verifica informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora

cu realitățile faptice ale cauzei și, după caz, de a fundamenta convingerea

organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală,

potrivit art. 228 C. proc. pen.

În cauză, pentru începerea urmăririi

penale, erau necesare două condiții, prima fiind existența unui minim de date

care ar fi permis indicii că s-a comis o infracțiune, iar a doua, rezultă din

art. 228 C. proc. pen. - inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 din același cod, intervenția

derivând fie din actele cu care a fost sesizat procurorul, fie din actele

premergătoare.

În cauză, există cazul de

împiedicare prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen. - prescripția răspunderii

penale - decesul făptuitorilor (unora).

Petentul a formulat plângere penală

în 19 decembrie 2007, pretinsele fapte s-ar fi comis înainte de anul 1989,

susținerea că nu a cunoscut numele unor agenți sau persoane înainte de anul

2003, că nu a avut acces la dosarele securității neconstituind caz de

suspendare a cursului prescripției, art. 122 și urm. C. pen., astfel cum s-a

detaliat, fiind legal aplicate.

În ce privește latura civilă,

potrivit dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., instanța are

obligația ca, în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal,

să se pronunțe și asupra acțiunii civile. Dar, din dispozițiile art. 14 alin.

(1) și (2) din același cod, se reține să acțiunea civilă nu poate fi exercitată

și obligarea la despăgubiri nu se poate dispune, în cadrul procesului penal,

decât în legătură cu o faptă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În spiritul aceleiași susțineri ca

mai sus, sunt și dispozițiile art. 317 din același cod, care prevăd că judecata

se mărginește la fapta arătată într-un act de sesizare.

Ca atare, neîncepându-se urmărirea

penală datorită unui caz de împiedicare, intimații nu pot fi obligați să

plătească despăgubiri întrucât referitor la ei nu există acțiune penală căreia

să-i poată fi alăturată acțiunea civilă, conform art. 14 alin. (2) C. proc.

pen.

În ce privește obligarea petentului

la cheltuieli judiciare, prin decizia nr. LXXXII (82)/2007, publicată în M. Of.

nr. 780 din 21 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, într-un recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. în cazul

respingerii plângerii formulate în condițiile art. 278

1

din același

cod, împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului, de netrimitere în

judecată, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia, vor fi

suportate de persoana căreia i s-a respins plângerea.

Potrivit dispozițiilor art. 414

2

alin. (3) din același cod, dezlegarea problemelor de drept judecate într-un

recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de petent nefiind fondat, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins.

În baza dispozițiilor art. 192 alin.

(2), cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, recurentul petent va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petentul Z.C. împotriva sentinței penale nr.

41 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

iunie 2010.