ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1164/2010

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 129 din 09 octombrie

2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală, s-a respins plângerea petentei

B.M., împotriva rezoluției nr. 2173/II/2/2008 din 17 noiembrie 2008, a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimații D.V. și T.I.,

ca nefondată, fiind menținută rezoluția atacată ca legală și temeinică.

A fost obligată

petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 717/P/2008

din 13 octombrie 2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a

dispus neînceperea urmăriri penale față de magistrații D.V. și T.I., pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., reținându-se existența cazului prevăzut de art.

10 lit. a) C. proc. pen.

În fapt, s-a reținut

că petenta B.M.A., a sesizat că la 15 august 2008 a studiat la sediul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal Dosarul nr. 298/P/2007 și a

constatat că în acest dosar se află în original plângerea ce a format obiectul

Dosarului nr. 1940/P/206, cu privire la intimatul făptuitor F.M.; ambele dosare

au fost soluționate cu soluția de neîncepere a urmăririi penale, iar petenta a

luat cunoștință de faptul că Dosarul nr. 123/P/2007 a fost atașat la Dosarul

nr. 1940/P/2006, care face obiectul unui alt Dosar nr. 321/P/2008 și a

solicitat ca plângerea originală, scrisă cu cerneală de culoare verde, aflată

în Dosarul nr. 298/P/2007, să constituie obiectul unui alt dosar față de

avocatul F.M.

Examinându-se Dosarul

nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, văzând și

soluțiile pronunțate în celelalte trei cauze penale la care a făcut referire

petenta, procurorul a constatat că dosarul menționat mai sus, s-a format la 30

octombrie 2007 ca urmare a adresei din 4 ianuarie 2007 a Judecătoriei Caracal -

Biroul de Informare și Relații Publice, prin care au fost înaintate parchetului

două plângeri (una în original și copie din data de 12 februarie 2006 adresată

președintelui instanței, referitoare la un abuz în serviciu, comis de trei

ofițeri de poliție și alta în copie, formulată la 14 septembrie 2006, în care

petenta a sesizat că fratele său, B.M., ar fi sustras o anumită cantitate de

porumb). Într-un plic timbrat, fără ștampilă și data poștei, deoarece conform

susținerilor acesteia intenționa să depună personal la Judecătoria Caracal

cererea trimisă prin poștă la 7 decembrie 2006, petenta a anexat alte două

cereri la aceasta din urmă, menționând că este "cerere de punere în

mișcare a acțiunii penale împotriva apărătorului, d-nul F.M., pentru semnarea

în fals a actelor de procedură".

S-a reținut că se

confirmă susținerea că această cerere a fost atașată la Dosarul nr. 298/P/2007,

dar a fost restituită petentei de către Judecătoria Caracal, sub nr. BRP -

302/2006, cu mențiunea de a se adresa organelor competente, însă nu se confirmă

susținerea că această plângere originală scrisă cu cerneală verde ar forma

obiectul Dosarului nr. 1940/P/2006, deoarece a fost formulată la data de 6

decembrie 2006, dată ulterioară rezoluției comunicată la 18 octombrie 2006,

când s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de avocatul

F.M., cu motivarea că nu s-a comis fapta de fals în înscrisuri sub semnătură

privată prevăzută de art. 290 C. pen. Împrejurarea că această plângere

formulată la 6 decembrie 2006 era atașată la Dosar nr. 298/P/2007, deși petenta

a calificat-o eronat "acțiune de punere în mișcare împotriva rezoluției

nr. 1940/P/2006 și plângere împotriva rezoluției nr. 377/II/2/2006", nu

poate duce la concluzia că s-a comis un abuz în serviciu deoarece la acea dată

era soluționată atât cauza respectivă, cât și plângerea împotriva rezoluției,

astfel încât aceasta din urmă era lipsită de obiect.

În Dosarul nr.

298/P/2007, după audierea petentei de către procurorul T.I. la 6 februarie

2007, aceasta a depus și alte plângeri în original sau fotocopie, o parte din

acestea formând obiectul altor cauze penale, ce aveau ca obiect fapte sesizate

ca fiind comise de fratele său, B.M. și angajații Primăriei Orașului Drăgănești

Olt.

De asemenea, din

actele premergătoare s-a constatat că Dosarul nr. 1940/P/2006 a fost soluționat

la 18 octombrie 2006 de procurorul T.I., confirmându-se prin rezoluție

propunerea organelor de poliție, de neîncepere a urmăririi penale față de

avocatul F.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 190 C. pen., întrucât fapta

nu există.

La 3 iulie 2007,

dosarul a fost înaintat Judecătoriei Caracal pentru soluționarea plângerii

formulate conform art. 278

1

C. proc. pen., iar la 8 aprilie 2008,

același dosar a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

formându-se Dosarul nr. 321/P/2008, deoarece prin Legea nr. 79/2007 a fost

modificat art. 28

1

C. proc. pen., iar făptuitorul avea calitatea de

avocat.

Față de același

făptuitor, în Dosarul nr. 123/P/2007, Serviciul Teritorial Craiova al Direcției

Naționale Anticorupție, prin ordonanța din 10 decembrie 2007, a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru trafic de influență și s-a disjuns cauza

pentru infracțiunea de evaziune fiscală, fiind declinată competența de

soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

S-a format astfel,

Dosarul nr. 321/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind

preluat Dosarul nr. 1940/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal,

fiind soluționat la 24 iulie 2008 de către procurorul O.C., prin rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale față de avocatul F.M., pentru infracțiunea de

evaziune fiscală, cu motivarea că fapta nu există.

S-a constatat de

asemenea că cele trei dosare menționate mai sus, nr. 1940/P/2006, nr.

123/P/2007 și nr. 321/P/2008, s-au format ca urmare a plângerilor penale

formulate la date diferite de către petenta B.M..

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petenta la procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluția nr. 2173/II/2/2008 din 17

noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a respins-o ca

neîntemeiată.

S-a reținut că din

actele premergătoare efectuate nu a rezultat existența vreunui temei de fapt și

de drept care să justifice tragerea la răspundere penală a persoanelor

menționate sub aspectul infracțiunii sesizate, astfel încât soluția dispusă

este legală și temeinică, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate,

din care a rezultat inexistența infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor personale prevăzută de art. 246 C. pen., în sarcina magistratului

T.I. cu ocazia soluționării cauzelor penale amintite de petiționară.

Împotriva acestei

rezoluții petenta a formulat plângere în condițiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., criticând-o ca nelegală și netemeinică, atât cu privire la

magistratul T.I., cât și cu privire la D.V., solicitând cercetarea acestora

pentru infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece nu își explică de ce

plângerea acesteia, formulată împotriva avocatului F.M., a ajuns într-un alt

dosar care privește o altă persoană, apreciind că plângerea a fost ascunsă cu

intenție; aceasta nu a fost audiată ca parte vătămată în această cauză,

solicitând astfel admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea

cauzei la parchet pentru a se efectua cercetări.

Instanța de fond, din

analiza conținutului actelor premergătoare efectuate de procuror, a apreciat că

nu există indicii din care să rezulte că intimații magistrați ar fi săvârșit

vreo faptă de natură penală, care să antreneze răspunderea penală a acestora.

Magistrații intimați

și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, eventualele nemulțumiri ale petentei

față de hotărârile acestora putând fi valorificate în cadrul căilor de atac.

Împotriva acestei

rezoluții, în termen legal, a declarat recurs petenta B.M., fără a indica

motivele de recurs.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând din oficiu recursul, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente.

În mod corect s-a

stabilit că cei doi magistrați D.V. și T.I. au acționat în cadrul și cu

respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală.

Împrejurarea că

petenta este nemulțumită de soluțiile celor doi magistrați nu poate conduce în

niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva soluțiilor

adoptate de către magistrați, atât dispozițiile constituționale cât și cele

procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau

extraordinare de atac.

A admite altfel, ar

însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și

extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit

dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea

formulării unor plângeri împotriva reprezentanților Ministerului Public care au

instrumentat cauze penale ori împotriva membrilor completelor de judecată ce

s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petentei,

însă nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și

temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află

în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele

legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori

hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile

prevăzute de lege.

Soluțiile dispuse de

procurori pot fi infirmate numai urmare a controlului ierarhic și

jurisdicțional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a

procurorului, câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credință a magistratului în

adoptarea soluției dispuse.

În mod corect a

reținut instanța de fond că neaudierea petentei în faza actelor premergătoare

nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluției pronunțate, deoarece

în faza actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază asupra

oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și

suficiente.

În concluzie,

nepropunând și, ca atare, neadministrându-se probe care să releve o altă

situație de fapt și vinovăția intimaților, instanța de fond a respins legal

plângerea cu care a fost sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc.

pen.

Nici în această etapă procesuală nu au apărut

elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală și instanța de

fond, care să ducă la concluzia săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu de

către intimați, astfel încât simplele afirmații ale acesteia, în sensul

întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen., nesusținute de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a

duce la casarea sentinței atacate și pronunțarea altei soluții.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază legală și temeinică

hotărârea instanței de fond, motiv pentru care, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petentei.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta B.M. împotriva Sentinței penale nr. 129

din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 martie 2010.