ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1164/2010

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 129 din 09 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală, s-a respins plângerea petentei B.M., împotriva rezoluției nr. 2173/II/2/2008 din 17 noiembrie 2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimații D.V. și T.I., ca nefondată, fiind menținută rezoluția atacată ca legală și temeinică. A fost obligată petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 717/P/2008 din 13 octombrie 2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de magistrații D.V.

și T.I., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., reținându-se existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. În fapt, s-a reținut că petenta B.M.A., a sesizat că la 15 august 2008 a studiat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal Dosarul nr. 298/P/2007 și a constatat că în acest dosar se află în original plângerea ce a format obiectul Dosarului nr. 1940/P/206, cu privire la intimatul făptuitor F.M.; ambele dosare au fost soluționate cu soluția de neîncepere a urmăririi penale, iar petenta a luat cunoștință de faptul că Dosarul nr. 123/P/2007 a fost atașat la Dosarul nr. 1940/P/2006, care face obiectul unui alt Dosar nr. 321/P/2008 și a solicitat ca plângerea originală, scrisă cu cerneală de culoare verde, aflată în Dosarul nr. 298/P/2007, să constituie obiectul unui alt dosar față de avocatul F.M.

Examinându-se Dosarul nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, văzând și soluțiile pronunțate în celelalte trei cauze penale la care a făcut referire petenta, procurorul a constatat că dosarul menționat mai sus, s-a format la 30 octombrie 2007 ca urmare a adresei din 4 ianuarie 2007 a Judecătoriei Caracal - Biroul de Informare și Relații Publice, prin care au fost înaintate parchetului două plângeri (una în original și copie din data de 12 februarie 2006 adresată președintelui instanței, referitoare la un abuz în serviciu, comis de trei ofițeri de poliție și alta în copie, formulată la 14 septembrie 2006, în care petenta a sesizat că fratele său, B.M., ar fi sustras o anumită cantitate de porumb).

Într-un plic timbrat, fără ștampilă și data poștei, deoarece conform susținerilor acesteia intenționa să depună personal la Judecătoria Caracal cererea trimisă prin poștă la 7 decembrie 2006, petenta a anexat alte două cereri la aceasta din urmă, menționând că este "cerere de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva apărătorului, d-nul F.M., pentru semnarea în fals a actelor de procedură". S-a reținut că se confirmă susținerea că această cerere a fost atașată la Dosarul nr. 298/P/2007, dar a fost restituită petentei de către Judecătoria Caracal, sub nr. BRP - 302/2006, cu mențiunea de a se adresa organelor competente, însă nu se confirmă susținerea că această plângere originală scrisă cu cerneală verde ar forma obiectul Dosarului nr. 1940/P/2006, deoarece a fost formulată la data de 6 decembrie 2006, dată ulterioară rezoluției comunicată la 18 octombrie 2006, când s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de avocatul F.M., cu motivarea că nu s-a comis fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

Împrejurarea că această plângere formulată la 6 decembrie 2006 era atașată la Dosar nr. 298/P/2007, deși petenta a calificat-o eronat "acțiune de punere în mișcare împotriva rezoluției nr. 1940/P/2006 și plângere împotriva rezoluției nr. 377/II/2/2006", nu poate duce la concluzia că s-a comis un abuz în serviciu deoarece la acea dată era soluționată atât cauza respectivă, cât și plângerea împotriva rezoluției, astfel încât aceasta din urmă era lipsită de obiect. În Dosarul nr. 298/P/2007, după audierea petentei de către procurorul T.I. la 6 februarie 2007, aceasta a depus și alte plângeri în original sau fotocopie, o parte din acestea formând obiectul altor cauze penale, ce aveau ca obiect fapte sesizate ca fiind comise de fratele său, B.M.

și angajații Primăriei Orașului Drăgănești Olt. De asemenea, din actele premergătoare s-a constatat că Dosarul nr. 1940/P/2006 a fost soluționat la 18 octombrie 2006 de procurorul T.I., confirmându-se prin rezoluție propunerea organelor de poliție, de neîncepere a urmăririi penale față de avocatul F.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 190 C. pen., întrucât fapta nu există. La 3 iulie 2007, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Caracal pentru soluționarea plângerii formulate conform art. 278 1 C. proc. pen., iar la 8 aprilie 2008, același dosar a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, formându-se Dosarul nr. 321/P/2008, deoarece prin Legea nr. 79/2007 a fost modificat art. 28 1 C. proc.

pen., iar făptuitorul avea calitatea de avocat. Față de același făptuitor, în Dosarul nr. 123/P/2007, Serviciul Teritorial Craiova al Direcției Naționale Anticorupție, prin ordonanța din 10 decembrie 2007, a dispus neînceperea urmăririi penale pentru trafic de influență și s-a disjuns cauza pentru infracțiunea de evaziune fiscală, fiind declinată competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. S-a format astfel, Dosarul nr. 321/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind preluat Dosarul nr. 1940/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, fiind soluționat la 24 iulie 2008 de către procurorul O.C., prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de avocatul F.M., pentru infracțiunea de evaziune fiscală, cu motivarea că fapta nu există.

S-a constatat de asemenea că cele trei dosare menționate mai sus, nr. 1940/P/2006, nr. 123/P/2007 și nr. 321/P/2008, s-au format ca urmare a plângerilor penale formulate la date diferite de către petenta B.M.. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluția nr. 2173/II/2/2008 din 17 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a respins-o ca neîntemeiată. S-a reținut că din actele premergătoare efectuate nu a rezultat existența vreunui temei de fapt și de drept care să justifice tragerea la răspundere penală a persoanelor menționate sub aspectul infracțiunii sesizate, astfel încât soluția dispusă este legală și temeinică, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate, din care a rezultat inexistența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale prevăzută de art. 246 C. pen., în sarcina magistratului T.I.

cu ocazia soluționării cauzelor penale amintite de petiționară. Împotriva acestei rezoluții petenta a formulat plângere în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., criticând-o ca nelegală și netemeinică, atât cu privire la magistratul T.I., cât și cu privire la D.V., solicitând cercetarea acestora pentru infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece nu își explică de ce plângerea acesteia, formulată împotriva avocatului F.M., a ajuns într-un alt dosar care privește o altă persoană, apreciind că plângerea a fost ascunsă cu intenție; aceasta nu a fost audiată ca parte vătămată în această cauză, solicitând astfel admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la parchet pentru a se efectua cercetări.

Instanța de fond, din analiza conținutului actelor premergătoare efectuate de procuror, a apreciat că nu există indicii din care să rezulte că intimații magistrați ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, care să antreneze răspunderea penală a acestora. Magistrații intimați și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, eventualele nemulțumiri ale petentei față de hotărârile acestora putând fi valorificate în cadrul căilor de atac. Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, a declarat recurs petenta B.M., fără a indica motivele de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând din oficiu recursul, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente.

În mod corect s-a stabilit că cei doi magistrați D.V. și T.I. au acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală. Împrejurarea că petenta este nemulțumită de soluțiile celor doi magistrați nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Împotriva soluțiilor adoptate de către magistrați, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac. A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanților Ministerului Public care au instrumentat cauze penale ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petentei, însă nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. Soluțiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare a controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului, câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credință a magistratului în adoptarea soluției dispuse.

În mod corect a reținut instanța de fond că neaudierea petentei în faza actelor premergătoare nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluției pronunțate, deoarece în faza actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente. În concluzie, nepropunând și, ca atare, neadministrându-se probe care să releve o altă situație de fapt și vinovăția intimaților, instanța de fond a respins legal plângerea cu care a fost sesizată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen.

Nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală și instanța de fond, care să ducă la concluzia săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu de către intimați, astfel încât simplele afirmații ale acesteia, în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., nesusținute de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinței atacate și pronunțarea altei soluții. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază legală și temeinică hotărârea instanței de fond, motiv pentru care, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petentei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta B.M. împotriva Sentinței penale nr. 129 din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2010.