ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2011

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 185 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 3043/54/2009 s-a luat act de retragerea plângerii formulate de petentul I.S.C. împotriva rezoluției nr. 618/P/2009 din 12 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe intimații I.M., T.V., G.M. și V.M. A fost obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin rezoluția nr. 618/P/2009 din 12 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații M.I., T.V.

și M.G., judecători la Tribunalul Dolj și M.V. – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. În motivarea rezoluției, s-au reținut următoarele: Prin plângerea formulată la 30 iunie 2009, persoana vătămată I.S.C. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de magistrații I.M., T.V., G.M. și V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

În fapt, în motivarea plângerii petentul a arătat că magistrații judecători sus amintiți în mod abuziv ar fi soluționat prin decizia penală nr. 574 din 23 octombrie 2008, recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 1556 din 19 iunie 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 24886/215/2007, întrucât li s-a adus la cunoștință că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află în curs de soluționare o cerere de strămutare a judecării recursului, iar, în altă ordine de idei, în motivarea deciziei, cei trei magistrați judecători, ar fi reținut în mod nelegal incidența dispozițiilor art. 121 și art. 122 C. pen., privind prescripția răspunderii penale, deși infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., este una continuă și nu continuată, cum a reținut instanța – Tribunalul Dolj.

Pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni a formulat plângere și împotriva magistratului procuror M.V., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj care, în mod abuziv, ar fi pus concluzii de respingere a recursului petiționarului formulat împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova, prin care i se respinsese plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată adoptată anterior de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în dosar nr. 1336/P/2003. Verificând lucrările dosarului nr. 618/P/2009, s-a apreciat că soluția adoptată în cauză răspunde cerințelor de legalitate, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate din care rezultă inexistența unor temeiuri de fapt ori de drept care să contureze infracțiunea sesizată în sarcina magistraților împotriva cărora petentul a formulat plângere penală.

Astfel, potrivit doctrinei de specialitate și a practicii în materie, magistratul este independent în raport cu soluția pe care o dispune în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Principiul independenței magistratului este statuat în Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, ceea ce înseamnă că numai dovedirea relei credințe a magistratului în exercitarea atribuțiilor de serviciu care ar cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, ar putea constitui fundamentul tragerii la răspundere penală a acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Interpretarea probelor este atributul exclusiv al magistratului la judecarea unei cauze, iar exprimarea unei opinii în motivarea unei soluții bazată pe interpretarea unor norme legale, chiar și greșită, nu poate constitui temei al tragerii la răspundere penală a magistratului, deoarece o hotărâre nelegală poate fi reformată prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. În mod corect procurorul de caz a reținut că existența unei cereri de strămutare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu împiedică soluționarea unei cauze decât în situația în care Înalta Curte de Casație și Justiție dispune suspendarea judecării acesteia. Cum în speță, nu s-a întâmplat acest lucru, decizia Tribunalului Dolj nr. 574 din 23 octombrie 2008 a fost desființată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.

În prezent, urmare deciziei penale nr. 445/2008 din 27 mai 2009 a Tribunalului Alba, soluția procurorului a fost desființată, urmând ca cercetările să fie definitivate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, conform dispozițiilor instanței. În cauza respectivă s-a început urmărirea penală la 7 septembrie 2009, dosar nr. 1336/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, dosarul aflându-se în curs de finalizare a urmăririi penale la I.P.J. Dolj. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, potrivit art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluția nr. 1861/II/2/2009 din 4 noiembrie 2009, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca neîntemeiată.

În continuare, petentul s-a adresat cu plângere la instanță, conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., reiterând motivele invocate în plângerea inițială. La data de 26 martie 2010 și respectiv, 8 octombrie 2010, petentul I.S.C. a depus la dosarul cauzei cereri, prin care a solicitat să se ia act de retragerea plângerii, arătând că nu se poate prezenta la instanță pentru a-și susține oral cererea de retragere. Curtea, având în vedere această împrejurare, precum și manifestarea de voință a petentului în sensul că își retrage plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 618/P/2009 de la 12 octombrie 2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a luat act de retragerea plângerii.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul, criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât deși și-a retras plângerea, a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, constată că acesta este inadmisibil. Prin Decizia nr. 27/2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte a stabilit că: „Instanța învestită cu soluționarea plângerii formulate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., în cazul retragerii acesteia de către persoana vătămată sau persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate, urmează să ia act de această manifestare de voință. Hotărârea astfel pronunțată nu este supusă niciunei căi de atac”.

Întrucât prin hotărârea primei instanțe s-a luat act de renunțarea la plângerea formulată, aceasta nu este supusă niciunei căi de atac, motiv pentru care, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca inadmisibil, iar petentul va fi obligat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul I.S.C. împotriva sentinței penale nr. 185 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2011.