ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal

de față;

Prin sentința penală

nr. 185 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul

nr. 3043/54/2009 s-a luat act de retragerea plângerii formulate de petentul I.S.C.

împotriva rezoluției nr. 618/P/2009 din 12 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe intimații I.M., T.V., G.M. și V.M.

A fost obligat

petentul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că prin rezoluția nr. 618/P/2009 din 12

octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin.

(6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistrații M.I., T.V. și M.G., judecători la Tribunalul Dolj și M.V. – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

În motivarea

rezoluției, s-au reținut următoarele:

Prin plângerea

formulată la 30 iunie 2009, persoana vătămată I.S.C. a solicitat efectuarea de

cercetări penale față de magistrații I.M., T.V., G.M. și V.M., pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută

de art. 246 C. pen.

În fapt, în motivarea

plângerii petentul a arătat că magistrații judecători sus amintiți în mod

abuziv ar fi soluționat prin decizia penală nr. 574 din 23 octombrie 2008, recursul

declarat împotriva sentinței penale nr. 1556 din 19 iunie 2009, pronunțată de

Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 24886/215/2007, întrucât li s-a adus la

cunoștință că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află în curs de

soluționare o cerere de strămutare a judecării recursului, iar, în altă ordine

de idei, în motivarea deciziei, cei trei magistrați judecători, ar fi reținut

în mod nelegal incidența dispozițiilor art. 121 și art. 122 C. pen., privind

prescripția răspunderii penale, deși infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., este una

continuă și nu continuată, cum a reținut instanța – Tribunalul Dolj.

Pentru săvârșirea

aceleiași infracțiuni a formulat plângere și împotriva magistratului procuror M.V.,

de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj care, în mod abuziv, ar fi pus

concluzii de respingere a recursului petiționarului formulat împotriva

hotărârii Judecătoriei Craiova, prin care i se respinsese plângerea formulată împotriva

soluției de netrimitere în judecată adoptată anterior de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Craiova, în dosar nr. 1336/P/2003.

Verificând lucrările

dosarului nr. 618/P/2009, s-a apreciat că soluția adoptată în cauză răspunde

cerințelor de legalitate, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate

din care rezultă inexistența unor temeiuri de fapt ori de drept care să

contureze infracțiunea sesizată în sarcina magistraților împotriva cărora

petentul a formulat plângere penală.

Astfel, potrivit doctrinei

de specialitate și a practicii în materie, magistratul este independent în

raport cu soluția pe care o dispune în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Principiul

independenței magistratului este statuat în Legea nr. 304/2004, republicată,

privind organizarea judiciară, ceea ce înseamnă că numai dovedirea relei

credințe a magistratului în exercitarea atribuțiilor de serviciu care ar cauza

o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, ar putea constitui

fundamentul tragerii la răspundere penală a acestuia sub aspectul comiterii

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Interpretarea

probelor este atributul exclusiv al magistratului la judecarea unei cauze, iar

exprimarea unei opinii în motivarea unei soluții bazată pe interpretarea unor

norme legale, chiar și greșită, nu poate constitui temei al tragerii la

răspundere penală a magistratului, deoarece o hotărâre nelegală poate fi

reformată prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

În mod corect procurorul

de caz a reținut că existența unei cereri de strămutare pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, nu împiedică soluționarea unei cauze decât în situația

în care Înalta Curte de Casație și Justiție dispune suspendarea judecării

acesteia.

Cum în speță, nu s-a

întâmplat acest lucru, decizia Tribunalului Dolj nr. 574 din 23 octombrie 2008 a fost desființată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.

În prezent, urmare

deciziei penale nr. 445/2008 din 27 mai 2009 a Tribunalului Alba, soluția procurorului a fost desființată, urmând ca cercetările să fie definitivate de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, conform dispozițiilor instanței.

În cauza respectivă

s-a început urmărirea penală la 7 septembrie 2009, dosar nr. 1336/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, dosarul aflându-se în curs de

finalizare a urmăririi penale la I.P.J. Dolj.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petentul, potrivit art. 278 C. proc. pen., iar

prin rezoluția nr. 1861/II/2/2009 din 4 noiembrie 2009, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca

neîntemeiată.

În continuare,

petentul s-a adresat cu plângere la instanță, conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., reiterând motivele invocate în plângerea inițială.

La data de 26 martie

2010 și respectiv, 8 octombrie 2010, petentul I.S.C. a depus la dosarul cauzei

cereri, prin care a solicitat să se ia act de retragerea plângerii, arătând că

nu se poate prezenta la instanță pentru a-și susține oral cererea de retragere.

Curtea, având în

vedere această împrejurare, precum și manifestarea de voință a petentului în

sensul că își retrage plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 618/P/2009

de la 12 octombrie 2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a

luat act de retragerea plângerii.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs petentul, criticând-o ca netemeinică și nelegală,

întrucât deși și-a retras plângerea, a fost obligat la cheltuieli judiciare

către stat.

Înalta Curte, analizând

recursul prin prisma criticilor formulate, constată că acesta este inadmisibil.

Prin Decizia nr. 27/2008,

pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte a stabilit că:

„Instanța învestită cu soluționarea plângerii formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., în cazul retragerii acesteia de către persoana vătămată sau persoana

ale cărei interese legitime au fost vătămate, urmează să ia act de această

manifestare de voință.

Hotărârea astfel

pronunțată nu este supusă niciunei căi de atac”.

Întrucât prin

hotărârea primei instanțe s-a luat act de renunțarea la plângerea formulată,

aceasta nu este supusă niciunei căi de atac, motiv pentru care, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca inadmisibil, iar

petentul va fi obligat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petiționarul I.S.C. împotriva sentinței penale nr. 185 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 26 ianuarie 2011.