ÎCCJ, Decizia nr. 332/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 983 din 8 iunie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.A. împotriva Rezoluției nr. 662/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 662/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații L.C., M.T. și G.D.G. - judecători la Tribunalul Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 267 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 1979/II/2/2008 din 20 octombrie 2008. Procurorii au stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentului . În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva Rezoluției nr. 662/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 983 din 8 iunie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală. Împotriva sentinței de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul R.A. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați L.C., M.T. și G.D.G. - judecători la Tribunalul Dolj, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 267 C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrați, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceștia le-au apreciat în urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală. În speță, intimații magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu , soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac. După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât instanța penală sesizată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., nu se poate substitui instanțelor de control judiciar, și în consecință, nu se poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate de o altă instanță. Împrejurarea că, pe parcursul judecării cauzei, petentul a fost menținut încătușat, nu conduce la concluzia că judecătorii l-au supus la rele tratamente, câtă vreme președintele completului poate să dispună o asemenea măsură ținând seama de recomandările scrise ale Penitenciarului cu regim de maximă siguranță Craiova referitoare la gradul sporit de risc al deținutului, manifestat anterior prin tentativa de evadare, comisă împreună cu alt deținut.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 267 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției nr. 662/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul R.A. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.A. împotriva sentinței nr. 983 din 8 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2270/54/2008. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.