ÎCCJ, Decizia nr. 332/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 983 din 8 iunie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul R.A. împotriva Rezoluției nr. 662/P/2008 din 23

septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și s-a

menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

Rezoluția nr. 662/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

magistrații L.C., M.T. și G.D.G. - judecători la Tribunalul Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 289

C. pen. și art. 267 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Craiova, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 1979/II/2/2008

din 20 octombrie 2008.

Procurorii au

stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit

atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând

o vătămare intereselor legale ale petentului .

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva Rezoluției nr. 662/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Craiova, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin

sentința nr. 983 din 8 iunie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au

îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au

comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, petentul R.A. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați L.C.,

M.T. și G.D.G. - judecători la Tribunalul Dolj,

ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art.

215 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 267 C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de

magistrați, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceștia le-au

apreciat în urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la

concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimații

magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit

o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că

și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu

,

soluțiile pronunțate

de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor

de atac.

După epuizarea căilor

de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât instanța

penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu se poate

substitui instanțelor de control judiciar, și în consecință, nu se poate

pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate de o altă

instanță.

Împrejurarea că, pe

parcursul judecării cauzei, petentul a fost menținut încătușat, nu conduce la

concluzia că judecătorii l-au supus la rele tratamente, câtă vreme președintele

completului poate să dispună o asemenea măsură ținând seama de recomandările

scrise ale Penitenciarului cu regim de maximă siguranță Craiova referitoare la

gradul sporit de risc al deținutului, manifestat anterior prin tentativa de

evadare, comisă împreună cu alt deținut.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, ar fi

săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de art. 215 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 267 C. pen., în mod

corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință, soluția

primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției nr. 662/P/2008

din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova este

legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul R.A. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul R.A. împotriva sentinței nr. 983 din 8

iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 2270/54/2008.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.