- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 14 octombrie 2004
Decizia nr. 3696/2004 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 119/2004 a Curții de Apel Bacău
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 119 din 5 martie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea de suspendare provizorie a executării sentinței nr. 3132 din 19 decembrie 2003 a Tribunalului Bacău, formulată de petenta SCA A.C. Bacău și a dispus suspendarea provizorie a hotărârii menționate, până la soluționarea cererii de suspendare a hotărârii primei instanțe de către instanța de apel, reținând că sunt întrunite cerințele art. 280 alin. (5) C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.M.M. A. Bacău, susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive: - încălcarea dispozițiile art. 280 alin. (4) C. proc.
civ., privind obligativitatea depunerii cauțiunii; - neîndeplinirea condițiilor art. 581 din același cod. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este adevărat că petenta nu a depus o cauțiune. Însă, cum art. 280 alin. (3) C. proc. civ., face trimitere la art. 403 alin. (3) din același cod și nu la dispozițiile alin. al acestui din urmă articol, iar instanța nu a fixat o cauțiune și a soluționat cererea în limitele sesizării, în condițiile art. 280 alin. (5) C. proc. civ., nedepunerea unei cauțiuni nu poate fi apreciată în lipsa temeiului legal ca un fine de nesoluționare a cererii. Ca atare, prima critică se constată a fi neîntemeiată. Pe de altă parte, examinând cererea în raport de cerințele art. 581 C. proc.
civ., corespunzător probatoriului administrat, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii. Or, afirmațiile recurentei, nesusținute de probe, nu sunt în măsură a duce la altă concluzie, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei din urmă critici. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de C.M.M. A. Bacău, împotriva sentinței civile nr. 119 din 5 martie 2004 a Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2004.