ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5838/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 521 din 15 aprilie 2004, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, dată prin rechizitoriu și a dispus următoarele: 1. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul B.M. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

2. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul F.C. la două pedepse de câte 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (pentru două fapte). În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe același inculpat la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) și a art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe care a sporit-o cu un an, inculpatul având de executat, în final, 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod.

3. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpata N.V. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și ale art. 64 C. pen. A dedus din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 7 aprilie 2003 până la 15 aprilie 2004, pentru fiecare inculpat, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a acestora. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență că, inculpații B.M. și N.V. au vândut heroină colaboratorului R. S-a reținut, de asemenea, că inculpatul B.M. a deținut droguri, în mod repetat, în vederea consumului propriu, iar inculpatul F.C., în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a intermediat colaboratorului R. cumpărarea de heroină.

Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și cei trei inculpați. În apelul parchetului, sentința a fost criticată sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul F.C., prin înlăturarea caracterului continuat al infracțiunii, reținându-se în mod neîntemeiat că este vorba de trei infracțiuni distincte aflate în concurs real; greșita aplicare a dispozițiilor art. 33, art. 34 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., în cazul aceluiași inculpat și omisiunea aplicării măsurii de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen., față de inculpata N.V. În apelurile inculpaților, deși prin concluziile apărătorilor lor desemnați din oficiu, au criticat sentința exclusiv sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, în ultimul cuvânt, aceștia au contestat însăși vinovăția stabilită de prima instanță.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 508/ A din 6 iulie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința atacată și în baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatei N.V. să se afle în municipiul București pe o durată de 5 ani. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondate, recursurile declarate de cei trei inculpați. În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut cu privire la apelurile declarate de inculpați că, deși, aceștia au avut o atitudine constant nesinceră, negând faptul că ar fi traficanți de droguri, vinovăția lor în legătură cu aceste fapte este confirmată de probele administrate în cauză.

Critica formulată de parchet cu privire la greșita încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpatul F.C. a fost înlăturată de instanța de apel cu motivarea că „În speță, chiar dacă inculpatul F.C. se ocupa generic cu traficul de droguri, această împrejurare nu este suficientă pentru a contura o rezoluție infracțională unică și prin aceasta un caracter continuat al infracțiunii, cu atât mai mult cu cât inculpatul a acționat de fiecare dată la cererea colaboratorului R., realizând o pluralitate de acțiuni distincte constând fie în îndrumarea colaboratorului la ceilalți inculpați pentru procurarea heroinei, fie prin procurarea la cererea acestuia, chiar de către el însuși a unei cantități de heroină de la o altă persoană.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că în cauză, chiar dacă faptele au fost comise la intervale scurte de timp, acestea își păstrează autonomia și reprezintă un concurs de infracțiuni, iar nu acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni continuate”. De asemenea, instanța de control judiciar a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de parchet și de inculpați sub aspectul individualizării pedepselor, reținând că pedepsele aplicate inculpaților sunt egale cu minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise, și în condițiile în care în favoarea acestora, nu pot fi reținute circumstanțele atenuante, nu există temei pentru a coborî pedepsele sub minimul special.

A mai apreciat, în ce privește pe inculpatul F.C., că instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile legale referitoare la concursul de infracțiuni, atât în ce privește pedeapsa principală, cât și pedeapsa complementară, iar sporul de pedeapsă de un an închisoare, aplicat inculpatului se justifică, ținând seama de activitatea infracțională de ansamblu desfășurată de acesta. Fondată, a fost apreciată de către instanța de apel, solicitarea parchetului de a se aplica în cauză dispozițiile art. 116 C. pen., cu privire la inculpata N.V., reținând în acest sens că, față de amploarea pe care a luat-o fenomenul de trafic de droguri, în special în București, prezența inculpatei în această localitate constituie un pericol pentru societate și a dispus măsura interzicerii acesteia de a se afla în municipiul București pe o durată de 5 ani.

Împotriva deciziei penale, în termenul legal, au declarat recurs inculpații B.M., F.C. și N.V., solicitând reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate. Examinând hotărârea atacată, în raport de cazul de casare invocat, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, din oficiu, în baza art. 385 9 alin. (3) din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse. Art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, înscrie că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 din același cod, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Or, în speță, instanțele, în procesul individualizării pedepselor, raportându-se la dispozițiile legale amintite, au considerat pericolul social deosebit al faptelor comise, determinat de amploarea fenomenului de trafic și consum de droguri și pericolul creat pentru sănătatea publică, modalitatea și împrejurările în care au fost comise, dar și datele ce caracterizează persoana inculpaților, lipsa antecedentelor penale și atitudinea oscilantă a acestora, de nerecunoaștere a faptelor comise, adoptată pe parcursul procesului penal.

În atare condiții, se constată că, pedepsele rezultante de câte 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe care inculpații B.M. și F.C. le au de executat, pentru acesta din urmă, sporită cu un an închisoare, urmând să execute, în final, 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., sunt corespunzătoare și scopului, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. și nu se justifică reducerea lor. De asemenea, se constată că pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpatei N.V. își găsește rațiunea și ea trebuie considerată ca fiind corespunzătoare și pe măsura faptelor comise și nu se impune a fi redusă.

În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpații B.M., F.C. și N.V., ca nefondate, va deduce din pedepsele aplicate acestora, timpul arestării preventive de la 7 aprilie 2003, la zi și îi va obliga pe recurenți la plata sumei de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.M., F.C. și N.V. împotriva deciziei penale nr. 508/ A din 6 iulie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 7 aprilie 2003, la 9 noiembrie 2004. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2004.