ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5838/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 521 din 15

aprilie 2004, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, dată prin rechizitoriu și a

dispus următoarele:

Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul B.M. la 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 4 din Legea nr.

143/2000 a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), raportat la

art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul F.C. la

două pedepse de câte 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (pentru două fapte).

În baza art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 a condamnat pe același inculpat la 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. a) și a art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe care a sporit-o cu un an,

inculpatul având de executat, în final, 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod.

Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpata N.V. la 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 și ale art. 64 C. pen.

A dedus din pedepsele aplicate,

timpul arestării preventive de la 7 aprilie 2003 până la 15 aprilie 2004,

pentru fiecare inculpat, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a

menținut starea de arest a acestora.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în esență că, inculpații B.M. și N.V. au vândut heroină

colaboratorului R. S-a reținut, de asemenea, că inculpatul B.M. a deținut

droguri, în mod repetat, în vederea consumului propriu, iar inculpatul F.C., în

mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a intermediat

colaboratorului R. cumpărarea de heroină.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și cei trei inculpați.

În apelul parchetului, sentința a

fost criticată sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei

comise de inculpatul F.C., prin înlăturarea caracterului continuat al

infracțiunii, reținându-se în mod neîntemeiat că este vorba de trei infracțiuni

distincte aflate în concurs real; greșita aplicare a dispozițiilor art. 33,

art. 34 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., în cazul aceluiași inculpat și

omisiunea aplicării măsurii de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen., față de

inculpata N.V.

În apelurile inculpaților, deși prin

concluziile apărătorilor lor desemnați din oficiu, au criticat sentința

exclusiv sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, în ultimul cuvânt,

aceștia au contestat însăși vinovăția stabilită de prima instanță.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 508/ A din 6 iulie 2004, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte

sentința atacată și în baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatei N.V. să se

afle în municipiul București pe o durată de 5 ani.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

A respins, ca nefondate, recursurile

declarate de cei trei inculpați.

În motivarea acestei soluții,

instanța de control judiciar a reținut cu privire la apelurile declarate de

inculpați că, deși, aceștia au avut o atitudine constant nesinceră, negând

faptul că ar fi traficanți de droguri, vinovăția lor în legătură cu aceste

fapte este confirmată de probele administrate în cauză.

Critica formulată de parchet cu

privire la greșita încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpatul F.C. a

fost înlăturată de instanța de apel cu motivarea că „În speță, chiar dacă

inculpatul F.C. se ocupa generic cu traficul de droguri, această împrejurare nu

este suficientă pentru a contura o rezoluție infracțională unică și prin

aceasta un caracter continuat al infracțiunii, cu atât mai mult cu cât

inculpatul a acționat de fiecare dată la cererea colaboratorului R., realizând

o pluralitate de acțiuni distincte constând fie în îndrumarea colaboratorului

la ceilalți inculpați pentru procurarea heroinei, fie prin procurarea la

cererea acestuia, chiar de către el însuși a unei cantități de heroină de la o

altă persoană.

Prin urmare, în mod corect prima

instanță a reținut că în cauză, chiar dacă faptele au fost comise la intervale

scurte de timp, acestea își păstrează autonomia și reprezintă un concurs de

infracțiuni, iar nu acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni

continuate”.

De asemenea, instanța de control

judiciar a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de parchet și de

inculpați sub aspectul individualizării pedepselor, reținând că pedepsele

aplicate inculpaților sunt egale cu minimul special prevăzut de lege pentru

faptele comise, și în condițiile în care în favoarea acestora, nu pot fi

reținute circumstanțele atenuante, nu există temei pentru a coborî pedepsele

sub minimul special.

A mai apreciat, în ce privește pe

inculpatul F.C., că instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile legale

referitoare la concursul de infracțiuni, atât în ce privește pedeapsa

principală, cât și pedeapsa complementară, iar sporul de pedeapsă de un an

închisoare, aplicat inculpatului se justifică, ținând seama de activitatea

infracțională de ansamblu desfășurată de acesta.

Fondată, a fost apreciată de către

instanța de apel, solicitarea parchetului de a se aplica în cauză dispozițiile

art. 116 C. pen., cu privire la inculpata N.V., reținând în acest sens că, față

de amploarea pe care a luat-o fenomenul de trafic de droguri, în special în

București, prezența inculpatei în această localitate constituie un pericol

pentru societate și a dispus măsura interzicerii acesteia de a se afla în

municipiul București pe o durată de 5 ani.

Împotriva deciziei penale, în

termenul legal, au declarat recurs inculpații B.M., F.C. și N.V., solicitând

reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate.

Examinând hotărârea atacată, în

raport de cazul de casare invocat, prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen. și, din oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3)

din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse.

Art. 72 C. pen., text de lege care

prevede criteriile generale de individualizare, înscrie că la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 din

același cod, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Or, în speță, instanțele, în

procesul individualizării pedepselor, raportându-se la dispozițiile legale

amintite, au considerat pericolul social deosebit al faptelor comise,

determinat de amploarea fenomenului de trafic și consum de droguri și pericolul

creat pentru sănătatea publică, modalitatea și împrejurările în care au fost

comise, dar și datele ce caracterizează persoana inculpaților, lipsa

antecedentelor penale și atitudinea oscilantă a acestora, de nerecunoaștere a

faptelor comise, adoptată pe parcursul procesului penal.

În atare condiții, se constată că,

pedepsele rezultante de câte 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe care inculpații B.M.

și F.C. le au de executat, pentru acesta din urmă, sporită cu un an închisoare,

urmând să execute, în final, 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., sunt corespunzătoare și

scopului, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. și nu se justifică

reducerea lor.

De asemenea, se constată că pedeapsa

de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpatei N.V. își găsește rațiunea și

ea trebuie considerată ca fiind corespunzătoare și pe măsura faptelor comise și

nu se impune a fi redusă.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpații B.M., F.C. și

N.V., ca nefondate, va deduce din pedepsele aplicate acestora, timpul arestării

preventive de la 7 aprilie 2003, la zi și îi va obliga pe recurenți la plata

sumei de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care, suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.M., F.C. și N.V. împotriva deciziei penale nr. 508/ A

din 6 iulie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 7 aprilie 2003, la 9 noiembrie

2004.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

noiembrie 2004.