- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 22 februarie 2005
Decizia nr. 1115/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, O.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând anularea hotărârii acestei autorități, nr. 1664/2003 și constatarea calității de persoană strămutată din motive etnice, în perioada ianuarie 1941 - septembrie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a născut la 18 februarie 1944, în timpul refugiului părinților săi, din Ardealul de Nord, ce a avut loc la 1 ianuarie 1941. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1180 din 12 decembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei O.A., a constatat că reclamanta are calitate de persoană strămutată, din motive etnice, în perioada ianuarie 1941 - septembrie 1945. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada strămutării din motive etnice, prin probele administrate, respectiv livretul militar al tatălui și cu declarațiile martorilor G.I. și O.M. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurenta a susținut, în esență, că reclamanta nu beneficiază de drepturile instituite prin Legea nr. 189/2000, întrucât s-a născut după strămutarea părinților, respectiv peste timpul legal al concepțiunii, așa cum este prevăzut de art. 654 C. civ. Curtea, analizând sentința, potrivit dispozițiilor art. 304 și 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice. Criticile formulate de Casa Județeană de Pensii Dolj nu sunt întemeiate cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Având în vedere scopul reparator al legii, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice; din motive de echitate nejustificându-se aplicarea unui tratament discriminatoriu, minorilor refugiați. Însă, hotărârea este greșită, referitor la durata acordării drepturilor. Reclamanta fiind născută la 18 februarie 1944, urmează a i se recunoaște calitatea de refugiat, din motive etnice, pentru perioada 18 februarie 1944 - 6 martie 1945. În acest sens, urmează a fi casată sentința, prin admiterea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 1180 din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, urmează să fie acordate reclamantei O.A., pentru perioada 18 februarie 1944 - 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.