ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2732/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 1734 din 10 iulie 2003,

reclamantul L.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 1435 din 26 iunie 2003, emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamantul

a depus acte de stare civilă și declarațiile notariale date de doi martori,

arătând că în anul 1942 a fost deportat, împreună cu familia, din comuna

Urzicuța, județul Dolj, într-o localitate din Transnistria, unde a avut

domiciliul forțat până în anul 1945.

Pârâta, prin întâmpinare, a

cerut respingerea contestației, arătând că reclamantul, fiind născut în 15

iunie 1944, nu putea fi deportat în anul 1942.

Prin sentința civilă nr. 59

din 6 februarie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ,

a respins contestația, reținând, în esență, că reclamantul, fiind născut în

data de 15 iunie 1944, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la

dosar, nu putea fi deportat în anul 1942.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul L.P., susținând că este netemeinică și nelegală,

față de împrejurarea că data nașterii sale a fost consemnată în mod arbitrar în

actele de stare civilă, cu ocazia întocmirii acestora la întoarcerea sa în

țară, în anul 1945.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate

cu art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 alin. (2) din Normele

pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

în lipsa actelor oficiale, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1

din ordonanță se poate face prin declarație cu martori.

În lipsa unor acte oficiale,

pentru dovedirea împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamantul a

depus la dosarul cauzei, declarațiile unor martori care arată că L.P. a fost

deportat în Transnistria, în anul 1942, acestea fiind, însă, contrazise de

mențiunile înregistrate în buletinul de identitate al recurentului, din care

rezultă că data nașterii sale este 15 iunie 1944.

Or, potrivit art.

1 din Legea nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă, acestea sunt

înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul

unei persoane, neputând fi combătute prin orice mijloace de probă, decât în mod

excepțional, pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, cum actele de stare

civilă a reclamantului atestă că data nașterii sale este 15 iunie 1944,

neputând fi deportat în anul 1942, în mod corect instanța de fond a respins

contestația reclamantului.

Drept urmare, pentru considerentele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul L.P. împotriva sentinței civile nr. 59 din 6 februarie 2004 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 aprilie 2005.