ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2732/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 1734 din 10 iulie 2003, reclamantul L.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 1435 din 26 iunie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus acte de stare civilă și declarațiile notariale date de doi martori, arătând că în anul 1942 a fost deportat, împreună cu familia, din comuna Urzicuța, județul Dolj, într-o localitate din Transnistria, unde a avut domiciliul forțat până în anul 1945. Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea contestației, arătând că reclamantul, fiind născut în 15 iunie 1944, nu putea fi deportat în anul 1942. Prin sentința civilă nr. 59 din 6 februarie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a respins contestația, reținând, în esență, că reclamantul, fiind născut în data de 15 iunie 1944, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, nu putea fi deportat în anul 1942. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul L.P., susținând că este netemeinică și nelegală, față de împrejurarea că data nașterii sale a fost consemnată în mod arbitrar în actele de stare civilă, cu ocazia întocmirii acestora la întoarcerea sa în țară, în anul 1945. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, în conformitate cu art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 alin. (2) din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face prin declarație cu martori. În lipsa unor acte oficiale, pentru dovedirea împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, declarațiile unor martori care arată că L.P. a fost deportat în Transnistria, în anul 1942, acestea fiind, însă, contrazise de mențiunile înregistrate în buletinul de identitate al recurentului, din care rezultă că data nașterii sale este 15 iunie 1944. Or, potrivit art. 1 din Legea nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă, acestea sunt înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane, neputând fi combătute prin orice mijloace de probă, decât în mod excepțional, pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, cum actele de stare civilă a reclamantului atestă că data nașterii sale este 15 iunie 1944, neputând fi deportat în anul 1942, în mod corect instanța de fond a respins contestația reclamantului. Drept urmare, pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul L.P. împotriva sentinței civile nr. 59 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.