ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 945/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel Craiova, la data de 4 iulie 2005, reclamanta S.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 213 din 14 iunie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar acte de stare civilă, hotărârea contestată și Extrasul de pe „Tabel nominal de țiganii primiți de la Chestura Poliției Craiova și evacuați în ziua de 13 septembrie 1942, conform ord. I.G.J. nr. 40169/1942”, eliberat de Arhivele Naționale sub nr. 1672/2005, arătând că s-a născut în anul 1943, în Transnistria, unde părinții săi fuseseră deportați din 13 septembrie 1942, până în septembrie 1944, când au revenit în țară.

Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea contestației, arătând că reclamanta nu este născută în anul 1943, așa cum susține aceasta, ci în 22 septembrie 1944, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, pe de o parte, și nu a făcut dovada existenței vreunei legături de rudenie între ea și R.T., persoana menționată, ca fiind deportată, în actul eliberat de Arhivele Naționale, pe de altă parte. Prin sentința civilă nr. 423 din 14 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada susținerilor sale, din declarațiile martorilor C.S.

și B.Ș., audiați nemijlocit de instanță, rezultând că data nașterii reclamantei este 22 septembrie 1942, iar numitul R.T., persoana menționată, ca fiind deportată, în actul eliberat de Arhivele Naționale, este una și aceeași persoană cu R.A., tatăl reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, susținând că este netemeinică și nelegală, față de împrejurarea că, potrivit actelor de stare civilă, reclamanta s-a născut la 22 septembrie 1944, în România, neavând statut de deportat. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate . De asemenea, în conformitate cu art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 alin. (2) din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face prin declarație cu martori. Pentru dovedirea împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, înscrisul intitulat Extras de pe „Tabel nominal de țiganii primiți de la Chestura Poliției Craiova și evacuați în ziua de 13 septembrie 1942 conform ord. I.G.J. nr. 40169/1942”, eliberat de Arhivele Naționale sub nr. 1672/2005, care menționează, la poziția 612, pe numitul R.T., ca persoană deportată. Totodată, din declarațiile martorilor C.S. și B.Ș.,– audiați nemijlocit de instanța de fond, rezultă că reclamanta s-a născut în primăvara anului 1943, în Transnistria, unde părinții săi se aflau deportați și că numitul R.T., persoana menționată în actul eliberat de Arhivele Naționale, ca fiind deportată, este una și aceeași persoană cu R.A., tatăl reclamantei.

Declarațiile celor doi martori sunt, însă, contrazise de mențiunile înregistrate în actele de stare civilă ale intimatei-reclamante, care atestă ca dată a nașterii reclamantei, ziua de 22 septembrie 1944, iar ca tată al acesteia, pe R.A. Or, potrivit art. 1 din Legea nr. 119/1996, actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane, acestea neputând fi combătute prin orice mijloace de probă, decât în mod excepțional, pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, conform art. 13 din actul normativ sus menționat, starea civilă se dovedește cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum și cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.

Așa fiind, cum actele de stare civilă atestă că reclamanta este fiica lui R.A., iar data nașterii sale este 22 septembrie 1944, în mod greșit a procedat instanța de fond când, în baza declarațiilor martorilor și ignorând mențiunile din actele de stare civilă, a reținut alte date de stare civilă ale reclamantei, admițând contestația. Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în fond, întrucât reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale, va fi respinsă acțiunea acesteia, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 423 din 14 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința civilă atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta S.P., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.