ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5271/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 februarie 2005, reclamantul B.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 121 din 24 ianuarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivare, reclamantul a arătat că părinții săi au fost deportați în Transnistria, în perioada 1940 - 1945, că a fost născut acolo, dar a fost declarat mai târziu, când părinții s-au întors în țară, deoarece celor decedați sau născuți în acea zonă nu li se eliberau acte de deces sau de naștere Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 231 din 26 mai 2005, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin probele administrate, reclamantul nu a făcut dovada strămutării sau deportării părinților săi și nici că s-a născut la o altă dată și într-o altă localitate, decât cele consemnate în certificatul său de naștere. Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul B.P., solicitând modificarea hotărârii judecătorești atacate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul a susținut că soluția primei instanțe de fond este greșită, întrucât: - prin actele depuse la autoritatea pârâtă, a dovedit că părinții săi au fost deportați în Transnistria; - depozițiile martorilor au fost eronat înlăturate, pe motiv că aceștia ar fi avut 6 și 7 ani, când, în realitate, aveau 12 și 13 ani, iar evenimentele relatate, fiind îndepărtate în timp, nu există alți martori supraviețuitori; - pe actul de naștere este menționată localitatea înregistrării nașterii, și nu cea unde s-a produs acest fapt, respectiv în Transnistria. Criticile formulate sunt neîntemeiate. Deși recurentul susține că prin actele depuse la Comisie, a dovedit că părinții săi au fost deportați în Transnistria, la dosarul cauzei nu se regăsește nici un astfel de înscris, care să probeze realitatea faptului.

Dimpotrivă, din adresa nr. 4232 din 28 decembrie 2004, emisă de Direcția Județeană Dolj a Arhivelor Naționale, rezultă că părinții reclamantului nu figurează în tabelele cu țiganii deportați în Transnistria. În ceea ce privește vârsta martorilor, aceasta nu a fost apreciată în mod eronat de către prima instanță, după cum arată recurentul, martorii S.C. și Ș.G. declarând ei înșiși, în fața instanței de fond, că au avut, la momentul producerii evenimentului relatat, 8 sau 10 și, respectiv, 7 ani. De altfel, din relatările martorilor menționați, audiați în mod nemijlocit de către instanța de fond, nu rezultă explicit și cu certitudine împrejurările de fapt expuse de către recurentul-reclamant. Astfel, martorii nu cunosc cu exactitate nici anul, nici locul nașterii reclamantului, iar în cazul lui S.C., nici măcar propria vârstă avută în acea vreme.

Nu se poate reține teza recurentului, potrivit căreia instanța fondului ar fi considerat în mod eronat că localitatea Băilești, județul Dolj, menționată în certificatul de naștere, ca loc al înregistrării, ar fi de fapt locul nașterii. Așa cum reiese din certificatul depus la dosar, recurentul-reclamant s-a născut la data de 20 aprilie 1943, în localitatea Urzicuța, județul Dolj, nașterea fiind înregistrată în localitatea Băilești, județul Dolj. Este drept că această înregistrare s-a făcut în anul 1956, dar fiind un act oficial, certificatul de naștere în discuție reprezintă, potrivit art. 1171 C. civ., un înscris autentic care se bucură de prezumția de validitate și legalitate.

Întrucât potrivit art. 1173 alin. (1) C. civ., „actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată”, pe bună dreptate, instanța de fond și-a însușit mențiunile privind data și locul nașterii consemnate în certificatul de naștere și buletinul de identitate al recurentului-reclamant, acte autentice. Având în vedere că în raport cu probele administrate în cauză, situația de fapt invocată de către recurent nu se confirmă, rezultând, astfel, că acestuia nu-i sunt aplicabile revederile Legii nr. 189/2000, soluția de respingere a acțiunii este legală și temeinică. Față de cele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva sentinței civile nr. 231 din 26 mai 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2005.