ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1191/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul V.G. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Dolj - Comisia de aplicare a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu

pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 1054 din 10 februarie 2003 și să

constate că în perioada 10 septembrie 1940 - 6 martie 1945 beneficiază de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în perioada de mai sus, împreună cu părinții săi, a

fost obligat să se refugieze din calea armatelor sovietice care au ocupat

teritoriile în care au locuit.

Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ, prin sentința nr. 76 din 19 februarie 2004, a

admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 1054 din 10

februarie 2003 și constatând că acesta beneficiază de prevederile art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 189/2000, în perioada 16 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că „persecuția se încadrează în dispozițiile art. 1

din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000”.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de

Pensii Dolj, susținând, în esență, că în speță nu există temei legal pentru

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât în perioada 22

iunie 1941 - martie 1944, aceste teritorii s-au aflat sub administrația

statului român.

Recursul este fondat, urmând

a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanței,

aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă

localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului rezultă că reclamantul, împreună cu familia acestuia, s-a

refugiat, începând cu anul 1940 din Tighina (Basarabia), la Botoșani, pentru ca apoi, urmare a măsurilor dispuse de autoritățile acelor vremuri din

Botoșani, să fie mutați forțat în Tighina, tatăl său fiind cadru didactic. Din

declarațiile martorilor rezultă că reclamantul a fost refugiat și în anul 1944

(martie), în satul Săliștea - Sibiu, de unde, împreună cu toată populația din

localitate, au fost evacuați în anul 1944 (septembrie), din motive

militaro-strategice, la Craiova.

Din cele relatate, rezultă

fără putință de tăgadă, că reclamantul are calitate de refugiat și i se pot

acorda drepturile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, de

aprobare a O.G. nr. 105/1999, însă nu pe toată perioada, respectiv 16

septembrie 1940 - 6 martie 1945, așa cum greșit a reținut instanța de fond,

urmând să se scoată din durata refugiului, perioada 1 iulie 1941 - 15 martie

1944.

Soluția urmează a fi

aceasta, deoarece în perioada 22 iunie 1941 - martie 1944, Basarabia s-a aflat

sub administrație românească, neexistând temei legal pentru acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În acest sens, merită a fi

menționată și opinia Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, potrivit căruia,

refugieri de persoane din Basarabia și Bucovina de Nord s-au făcut în

intervalul 26 iunie 1940 - 22 iunie 1941. După această perioadă, cele două

teritorii au fost integrate din nou României, fiind parte a statului român.

Această situația s-a perpetuat până la începutul anului 1944, când în

condițiile avansării trupelor rusești, „cele două teritorii au fost din nou

ocupate de către fosta U.R.S.S.”

În consecință, recursul

urmează a fi admis și sentința atacată, modificată, prin scoaterea din durata

refugiului, a perioadei 1 iulie 1941 - 15 martie 1944.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 76 din 19

februarie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată,

în sensul că scoate din durata refugiului, perioada 1 iulie 1941 - 15 martie

1944.

Menține celelalte

dispoziții.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2005.