ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5327/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta V.Ș. a chemat în judecată

Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu

pârâta, să dispună anularea hotărârii de revizuire nr. 179 din 2 martie 2005 și

să constate că se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999, Legii nr.

189/2000 și Legii nr. 554/2004, începând cu data de 1 martie 2005, pentru

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în hotărârea contestată, baza legală a fost corect aplicată, dar perioadele

stabilite sunt contrar situației reale.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 252 din 3 iunie 2005, a

respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945 nu poate fi luată în considerare, întrucât în speță

operează autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamanta V.Ș.

Recurenta a susținut, în esență, că

minoră fiind, s-a refugiat cu familia din teritoriile românești ocupate de

regimul maghiar. A mai susținut că înregistrarea în 1942 s-a făcut târziu, dar

toate actele (matricole școlare) atestă faptul că refugiul a avut loc în

septembrie 1940.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a

suferit persecuții etnice, aflându-se în situația de refugiat, strămutat,

deportat, etc.

Din interpretarea acestor prevederi

rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea

unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Ceea ce reglementează legea, este,

deci, stabilirea, determinarea situației de obligare să își părăsească

domiciliul de către regimul instaurat după septembrie 1940.

În cauză, prin decizia nr. 8989 din

14 decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de V.Ș. și soluționând cauza pe fond, a admis acțiunea reclamantei, în

sensul că a dispus anularea hotărârii nr. 1408/2003, emisă de Casa Județeană de

Pensii Dolj și a obligat-o pe aceasta din urmă, să recunoască reclamantei,

calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

drepturile urmând a-i fi acordate pentru perioada 21 februarie 1942 - 6 martie

1945, cu începere de la 1 martie 2003.

Faptul că reclamanta este

nemulțumită de cele dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ, prin decizia sus menționată, sub aspectul perioadei

și datei de la care îi sunt recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, nu mai are nici o relevanță juridică, atâta vreme, cât în cauză

operează autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ.

De altfel, cu privire la data de la

care îi sunt recunoscute aceste drepturi, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj

a recunoscut că s-a strecurat o eroare materială în hotărâre, eroare pe care a

rectificat-o.

Rezultă, așadar, că instanța de fond

a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că recursul apare ca nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.Ș.

împotriva sentinței civile nr. 252 din 3 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.