ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 3 noiembrie 2003, T.M., în calitate de mandatar cu procură de reprezentare a soției sale, M.T., a solicitat anularea deciziei nr. 4318 din 9 octombrie 2003, emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și repunerea în drepturi conform certificatului nr. 1663 din 24 iulie 2002, eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap a sectorului 4, București. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta, la data de 14 iunie 2002, a suferit un accident vascular cerebral cu hematom mare, care a necesitat intervenție chirurgicală, în urma accidentului rămânând cu sechele, fiind imobilizată la pat și dependentă de o altă persoană.

S-a mai precizat că prin decizia nr. 1662/2002 a fost încadrată la handicap grav, cu deficiență funcțională gravă și că ulterior s-a stabilit că este vorba de boală, și nu de handicap, invocându-se Ordinul Ministerului Sănătății nr. 726/2002. Prin sentința civilă nr. 92/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. S-a reținut că bolile de care suferă reclamanta, nu se încadrează între afecțiunile prevăzute de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 726/2002, pentru a putea fi încadrată în categoria persoanelor cu handicap. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamanta, prin mandatarul T.M.

În motivarea recursului s-a arătat că în urma accidentului vascular, reclamanta a rămas cu sechele irecuperabile (pierderea capacității de autoservire, a câmpului vizual, mers imposibil, convulsii epileptice, incontinență sfincteriană, etc.), necesitând însoțitor permanent; că inițial a fost încadrată la handicap grav și prin certificatul nr. 1919/2003, deși boala nu s-a ameliorat, afecțiunile au fost considerate boală, și nu handicap, conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 726/2002; că sunt nule dispozițiile Anexei I Cap. II, pct. I din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 726/2002, deoarece referirea la vârsta standard de pensionare este în contradicție cu art. 16 din Constituția României, cu art. 1 alin. (2) lit. c) pct. IV din Legea nr. 48/2002, pentru aprobarea O.U.G.

nr. 137/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și cu Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. S-a mai arătat că prima decizie revizuită la data de 30 iulie 2003, este anterioară Ordinului Ministerului Sănătății nr. 726 din 24 octombrie 2002, astfel încât ordinul retroactivează. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 726 din 24 octombrie 2002 a fost emis în baza art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 102/1999, aprobată prin Legea nr. 519/2002. Acest ordin prevede criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap, inclusiv pentru suferințe apărute anterior publicării ordinului în M. Of.

nr. 775/24.10.2002. Încadrarea sau nu în grad de handicap o poate face numai Comisia medicală a persoanelor cu handicap, care are competență exclusivă prin calificarea medicală a membrilor săi, ca să aprecieze și să califice dacă suferința persoanei fizice expertizate reprezintă sau nu un handicap. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor O.U.G. nr. 102/1999, aprobată prin Legea nr. 519/2002, rezultă că încadrarea în grad de handicap se face numai până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000. Persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 17/2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice, precum și de pensia pentru limită de vârstă, în măsura în care sunt întrunite cerințele Legii nr. 19/2000.

Ca urmare, dispozițiile Ordinul Ministerului Sănătății nr. 726/2002, referitoare la vârsta standard de pensionare, nu sunt în contradicție cu actele normative invocate de recurentă și nici cu O.U.G. nr. 102/1999, întrucât legea specială (O.U.G. nr. 102/1999, aprobată prin Legea nr. 519/2002), se adresează exclusiv segmentului de persoane care au vârsta până la vârsta standard de pensionare. Nu este vorba de o discriminare pe criterii de vârstă, întrucât există reglementări legale și pentru persoanele care au depășit vârsta standard de pensionare, astfel cum s-a arătat mai sus. Din actele dosarului rezultă că reclamanta, la data de 14 iunie 2002, a suferit un accident vascular cerebral cu hematom intraparenchimatos operat, soldat cu hemiplegie stânga.

Comisia Superioară a stabilit și diagnosticul de HTA stadiul II, CICD - obezitate gradul III și că, pe fondul unei hipertensiuni arteriale severe, s-a constituit accidentul vascular cerebral. De asemenea, Comisia a apreciat că fiind vorba de o complicație majoră a unei boli cardiovasculare, reclamanta nu se încadrează în criteriile medicale prevăzute de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 726/2002, aceasta fiind pensionată pentru limită de vârstă (63 de ani), după ce a lucrat 30 de ani în grupa a II-a de muncă și a cotizat la asigurările sociale. Față de cele mai sus reținute, se constată că actul atacat este legal, iar recursul formulat de reclamantă, prin reprezentant, nu este fondat. Pe cale de consecință, recursul va fi respins, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.T., prin T.M., împotriva sentinței civile nr. 92 din 21 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.