ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 583/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Arad, prin sentința

penală nr. 330 din 10 noiembrie 2003, a condamnat pe inculpatul K.S. la

următoarele pedepse:

- 10 ani închisoare pentru

infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru

infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994,

prin schimbarea încadrării juridice din art. 13 din aceiași lege, cu aplicarea art.

13 C. pen.;

- un an închisoare pentru

infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991,

raportat la art. 289 C. pen. și

- un an închisoare pentru

infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani

închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând să execute,

în total, 12 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

Totodată, s-a dispus confiscarea în

folosul statului a sumei de 4.938.070.572 lei.

S-a reținut că, în perioada

martie-iulie 1999, inculpatul K.S., folosind ca intermediar SC L.C. SRL, pe

care a înființat-o prin inducerea în eroare a cetățeanului maghiar S.R., a

achiziționat cantitatea de 1.104.412 litri combustibil lichid de tip M, pe care

l-a comercializat prin SC I.R. SRL ca motorină auto, folosind documente de

livrare false, cauzând un prejudiciu de 4.938.572 lei și a denaturat evidențele

din contabilitatea SC I.R. SRL și din bilanțul contabil.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia nr. 56/ A din 12 februarie 2004, a respins ca nefondat

apelul declarat de inculpat împotriva sus-menționatei sentințe.

S-a motivat că instanța de fond a

reținut în mod corect vinovăția inculpatului pentru infracțiunile comise în

concurs și a dispus în mod temeinic confiscarea specială a sumei menționate.

Se arată apoi că, deși în fața

instanței de apel s-a solicitat redeschiderea dezbaterilor și efectuarea unei

expertize contabile, apreciindu-se nefondată măsura confiscării, instanța de

apel a constat-o legală, ca efect al comiterii infracțiunii de înșelăciune și a

faptului că nu a existat constituire de parte civilă în cauză din partea

firmelor care au achiziționat combustibilul tip M de la inculpat, sub forma

motorinei, fiind lipsită de relevanță, sub aspectul reținerii în cauză a

vinovăției inculpatului cu privire la infracțiunea de înșelăciune, poziția

procesuală adoptată de acesta.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul, susținând că patrimoniul administrat în cauză a fost

examinat în mod superficial, dându-se faptelor încadrări juridice greșite,

neconforme cu practica judiciară în materie și că s-a dispus greșit confiscarea

specială a unei sume pentru stabilirea căreia nu s-a dispus efectuarea unei

expertize financiar-contabile, fiind considerat numai procesul-verbal al G.F.A.

Recursul declarat de inculpat este

întemeiat.

Prin motivele de apel, inculpatul a

susținut prin avocatul său următoarele motive de casare:

- referitor la infracțiunea de

înșelăciune, sancționată prin art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., nu s-a

făcut dovada săvârșirii de către inculpat a acestei fapte, deoarece nu reiese

din probatoriu că a folosit nume sau calități mincinoase și nici nu a indus sau

menținut în eroare cu prilejul încheierii sau executării vreunui contract nici

una din societățile care au cumpărat combustibilul și care nu s-au constituit

părți civile în cauză;

- s-a dispus confiscarea sumei de

4.938.070.572 lei prin simplul fapt că așa s-a constatat de G.F.A., fără a se

efectua o expertiză financiar-contabilă care să cerceteze obiectiv și arbitrar

situația operațiunilor efectuate de inculpat în calitate de administrator și

dacă documentele cu regim special de utilizare pot produce efecte precum și ce

s-a comercializat în concret prin societatea inculpatului;

- s-a acceptat cu ușurință o

depoziție a martorului S.R., care a derulat afaceri cu societatea inculpatului.

La memoriul ce a cuprins motivele de

apel au fost anexate mai multe acte.

Cu ocazia judecării apelului, reprezentantul

inculpatului, avocatul B.I., a solicitat să se dispună efectuarea unei

expertize, prin care să se releve întreaga activitate comercială desfășurată de

inculpat, întrucât în mod greșit s-a dispus măsura confiscării de către

instanța de fond, în raport de întreaga cifră de afaceri desfășurată de

inculpat.

Instanța de apel nu a examinat nici

unul din motivele de apel formulate de inculpat.

Potrivit art. 383 alin. (1) C. proc.

pen., decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere între altele,

temeiurile de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției. Ca atare, în

decizie trebuie analizat fiecare din motivele de apel invocate de procuror și

de părți, motivându-se temeiurile de fapt și de drept care au condus la

admiterea sau respingerea fiecărui motiv de apel.

Arătarea în decizie, în mod generic,

că sentința atacată este temeinică, bazată pe o corectă analiză a stării de

fapt, fără referire la criticile apelantului privitoare la greșita încadrare juridică

dată faptelor și la nejustificata confiscare specială a sumei de a reprezenta

întreaga cifră de afaceri a societății, fără a se discerne cu privire la

prejudiciul cauzat prin infracțiunea de înșelăciune sau cel produs bugetului de

stat prin evaziune fiscală, echivalează cu nearătarea motivelor pe care se

întemeiază soluția, caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

9 C. proc. pen.

Pe de altă parte, instanța de apel

nu s-a pronunțat cu privire la cererea apelantului de efectuare a unei

expertize financiar-contabile care să se exprime cu privire la operațiunile

efectuate de inculpat, ce a comercializat acesta în concret și ce efecte s-au

produs față de bugetul de stat, caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 10 C. proc. pen.

Criticile privind greșita încadrare

juridică a faptelor, neefectuarea expertizei financiar – contabile și

nepronunțarea cu privire la administrarea unei asemenea probe au rămas în afara

preocupării instanței, ceea ce impune admiterea recursului, casarea deciziei și

trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul K.S., împotriva deciziei penale nr. 56 din 12 decembrie 2004 a Curții

de Apel Timișoara.

Casează hotărârea atacată și trimite

cauza la Curtea de Apel Timișoara, pentru judecarea apelului declarat de

inculpat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 ianuarie 2005.