ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 583/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Arad, prin sentința penală nr. 330 din 10 noiembrie 2003, a condamnat pe inculpatul K.S. la următoarele pedepse: - 10 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 2 ani închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994, prin schimbarea încadrării juridice din art. 13 din aceiași lege, cu aplicarea art. 13 C. pen.; - un an închisoare pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. și - un an închisoare pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând să execute, în total, 12 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Totodată, s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 4.938.070.572 lei. S-a reținut că, în perioada martie-iulie 1999, inculpatul K.S., folosind ca intermediar SC L.C. SRL, pe care a înființat-o prin inducerea în eroare a cetățeanului maghiar S.R., a achiziționat cantitatea de 1.104.412 litri combustibil lichid de tip M, pe care l-a comercializat prin SC I.R. SRL ca motorină auto, folosind documente de livrare false, cauzând un prejudiciu de 4.938.572 lei și a denaturat evidențele din contabilitatea SC I.R.

SRL și din bilanțul contabil. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 56/ A din 12 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sus-menționatei sentințe. S-a motivat că instanța de fond a reținut în mod corect vinovăția inculpatului pentru infracțiunile comise în concurs și a dispus în mod temeinic confiscarea specială a sumei menționate.

Se arată apoi că, deși în fața instanței de apel s-a solicitat redeschiderea dezbaterilor și efectuarea unei expertize contabile, apreciindu-se nefondată măsura confiscării, instanța de apel a constat-o legală, ca efect al comiterii infracțiunii de înșelăciune și a faptului că nu a existat constituire de parte civilă în cauză din partea firmelor care au achiziționat combustibilul tip M de la inculpat, sub forma motorinei, fiind lipsită de relevanță, sub aspectul reținerii în cauză a vinovăției inculpatului cu privire la infracțiunea de înșelăciune, poziția procesuală adoptată de acesta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, susținând că patrimoniul administrat în cauză a fost examinat în mod superficial, dându-se faptelor încadrări juridice greșite, neconforme cu practica judiciară în materie și că s-a dispus greșit confiscarea specială a unei sume pentru stabilirea căreia nu s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile, fiind considerat numai procesul-verbal al G.F.A. Recursul declarat de inculpat este întemeiat.

Prin motivele de apel, inculpatul a susținut prin avocatul său următoarele motive de casare: - referitor la infracțiunea de înșelăciune, sancționată prin art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., nu s-a făcut dovada săvârșirii de către inculpat a acestei fapte, deoarece nu reiese din probatoriu că a folosit nume sau calități mincinoase și nici nu a indus sau menținut în eroare cu prilejul încheierii sau executării vreunui contract nici una din societățile care au cumpărat combustibilul și care nu s-au constituit părți civile în cauză; - s-a dispus confiscarea sumei de 4.938.070.572 lei prin simplul fapt că așa s-a constatat de G.F.A., fără a se efectua o expertiză financiar-contabilă care să cerceteze obiectiv și arbitrar situația operațiunilor efectuate de inculpat în calitate de administrator și dacă documentele cu regim special de utilizare pot produce efecte precum și ce s-a comercializat în concret prin societatea inculpatului; - s-a acceptat cu ușurință o depoziție a martorului S.R., care a derulat afaceri cu societatea inculpatului.

La memoriul ce a cuprins motivele de apel au fost anexate mai multe acte. Cu ocazia judecării apelului, reprezentantul inculpatului, avocatul B.I., a solicitat să se dispună efectuarea unei expertize, prin care să se releve întreaga activitate comercială desfășurată de inculpat, întrucât în mod greșit s-a dispus măsura confiscării de către instanța de fond, în raport de întreaga cifră de afaceri desfășurată de inculpat. Instanța de apel nu a examinat nici unul din motivele de apel formulate de inculpat. Potrivit art. 383 alin. (1) C. proc. pen., decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere între altele, temeiurile de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției. Ca atare, în decizie trebuie analizat fiecare din motivele de apel invocate de procuror și de părți, motivându-se temeiurile de fapt și de drept care au condus la admiterea sau respingerea fiecărui motiv de apel.

Arătarea în decizie, în mod generic, că sentința atacată este temeinică, bazată pe o corectă analiză a stării de fapt, fără referire la criticile apelantului privitoare la greșita încadrare juridică dată faptelor și la nejustificata confiscare specială a sumei de a reprezenta întreaga cifră de afaceri a societății, fără a se discerne cu privire la prejudiciul cauzat prin infracțiunea de înșelăciune sau cel produs bugetului de stat prin evaziune fiscală, echivalează cu nearătarea motivelor pe care se întemeiază soluția, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. Pe de altă parte, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererea apelantului de efectuare a unei expertize financiar-contabile care să se exprime cu privire la operațiunile efectuate de inculpat, ce a comercializat acesta în concret și ce efecte s-au produs față de bugetul de stat, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen. Criticile privind greșita încadrare juridică a faptelor, neefectuarea expertizei financiar – contabile și nepronunțarea cu privire la administrarea unei asemenea probe au rămas în afara preocupării instanței, ceea ce impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul K.S., împotriva deciziei penale nr. 56 din 12 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Casează hotărârea atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara, pentru judecarea apelului declarat de inculpat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2005.