ÎCCJ, Decizia nr. 286/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 10 ianuarie 1995,

reclamanta SC A.G.R. SA din comuna Fundeni a solicitat ca, în contradictoriu cu

SC A.E.P. SA București, instanța de judecată să oblige pârâta să-i plătească acesteia

suma de 93.180.000 lei, compusă din 40.180.000 lei despăgubiri și 53.000.000

lei penalități calculate în baza art. 4 din Convenția încheiată la 12 aprilie

1994.

Acțiunea reclamantei a fost admisă

prin sentința nr. 1287 din 30 martie 1998 a Tribunalului București, secția comercială.

Curtea de Apel București, secția a

VI - a comercială, în rejudecare, prin decizia nr. 104/A din 14 mai 2002, a

respins apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, ca

nefondat.

Prin decizia nr. 2850 din 30 mai

2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtă împotriva acestei din urmă hotărâri.

Pârâta a solicitat revizuirea

deciziei instanței de recurs, invocând cazul de anulare prevăzut de art. 322 pct.

7 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială, prin decizia nr. 1199 din 25 martie 2004, a respins cererea

de revizuire, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile cazului invocat de

pârâtă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

pârâta SC A.G.R. SA Constanța a declarat recurs, fără a indica nici unul din

cazurile de casare sau modificare prevăzute în art. 304 C. proc. civ. Totodată,

pârâta nu a formulat critici cu privire la decizia atacată, arătând că motivele

recursului vor fi depuse până la primul termen.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin

textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii procesuale.

În cauză, Completul de 9 judecători

a fost sesizat cu soluționarea unui recurs declarat împotriva deciziei prin

care secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat cu

privire la o cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., respingând-o ca nefondată.

Or, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993,

republicată, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, Completul de 9

judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de

secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De reținut că, în același sens,

dispune și Legea nr. 304/2004, prin art. 22.

Așadar, cum, în cauză, secția

comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a judecat procesul în

primă instanță, este evident că nu sunt îndeplinite condițiile textelor legale

menționate, așa încât recursul cu care a fost învestit Completul de 9

judecători urmează a fi privit ca inadmisibil.

Pe de altă parte, concluzia

inadmisibilității recursului rezultă și din raportarea dispozițiilor art. 299 C.

proc. civ., potrivit cărora acestei căi de atac îi sunt supuse hotărârile

definitive, stabilite ca atare de art. 377 alin. (1) din același cod, la

dispozițiile art. 24 coroborat cu art. 25 din Legea nr. 56/1993, republicată,

respectiv, art. 22 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora

secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte

secții de altfel, cu excepția secției penale, în cazuri limitativ determinate,

pronunță hotărâri irevocabile.

Totodată, aceeași soluție se impune

și în raport cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru

hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de

hotărâri, recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre ce a fost atacată

cu revizuire era și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut, în acest sens, că,

prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat

asupra posibilității declarării recursului pentru toate cazurile în care

revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar să suprime

apelul în acest caz.

În cauză, hotărârea a cărei anulare

s-a cerut era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe

calea exercitării unui nou recurs.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în situații neprevăzute de legea procesuală, constituind o încălcare a principiului

legalității acestora, apare cu evidență ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de revizuienta SC A.G.R. SA Constanța împotriva deciziei nr. 1199 din

25 martie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, în dosarul nr. 1301/2003.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

18 octombrie 2004.