ÎCCJ, Decizia nr. 286/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 ianuarie 1995, reclamanta SC A.G.R. SA din comuna Fundeni a solicitat ca, în contradictoriu cu SC A.E.P. SA București, instanța de judecată să oblige pârâta să-i plătească acesteia suma de 93.180.000 lei, compusă din 40.180.000 lei despăgubiri și 53.000.000 lei penalități calculate în baza art. 4 din Convenția încheiată la 12 aprilie 1994. Acțiunea reclamantei a fost admisă prin sentința nr. 1287 din 30 martie 1998 a Tribunalului București, secția comercială. Curtea de Apel București, secția a VI - a comercială, în rejudecare, prin decizia nr. 104/A din 14 mai 2002, a respins apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.

Prin decizia nr. 2850 din 30 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva acestei din urmă hotărâri. Pârâta a solicitat revizuirea deciziei instanței de recurs, invocând cazul de anulare prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1199 din 25 martie 2004, a respins cererea de revizuire, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile cazului invocat de pârâtă. Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SC A.G.R. SA Constanța a declarat recurs, fără a indica nici unul din cazurile de casare sau modificare prevăzute în art. 304 C. proc. civ. Totodată, pârâta nu a formulat critici cu privire la decizia atacată, arătând că motivele recursului vor fi depuse până la primul termen.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii procesuale. În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu soluționarea unui recurs declarat împotriva deciziei prin care secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la o cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., respingând-o ca nefondată. Or, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție. De reținut că, în același sens, dispune și Legea nr. 304/2004, prin art. 22. Așadar, cum, în cauză, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a judecat procesul în primă instanță, este evident că nu sunt îndeplinite condițiile textelor legale menționate, așa încât recursul cu care a fost învestit Completul de 9 judecători urmează a fi privit ca inadmisibil. Pe de altă parte, concluzia inadmisibilității recursului rezultă și din raportarea dispozițiilor art. 299 C. proc.

civ., potrivit cărora acestei căi de atac îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare de art. 377 alin. (1) din același cod, la dispozițiile art. 24 coroborat cu art. 25 din Legea nr. 56/1993, republicată, respectiv, art. 22 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții de altfel, cu excepția secției penale, în cazuri limitativ determinate, pronunță hotărâri irevocabile. Totodată, aceeași soluție se impune și în raport cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită. Așadar, în cazul contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre ce a fost atacată cu revizuire era și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut, în acest sens, că, prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat asupra posibilității declarării recursului pentru toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar să suprime apelul în acest caz. În cauză, hotărârea a cărei anulare s-a cerut era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală, constituind o încălcare a principiului legalității acestora, apare cu evidență ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta SC A.G.R. SA Constanța împotriva deciziei nr. 1199 din 25 martie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 1301/2003. Pronunțată, în ședință publică, azi, 18 octombrie 2004.