Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.04.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2929/2005

HOTĂRÂRE
12.04.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2929/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 10764 din 21 iunie 2004 a dispus notarea în partea a III-a a C.F.: 12629/N a localității Piatra Neamț – opoziția la înstrăinarea imobilului situat în acest oraș. Împotriva acestei încheieri a formulat apel SC M. SA. Curtea de Apel Bacău prin decizia civilă nr. 1322/2004 a considerat potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 că această cale de atac e o plângere la încheierea în discuție și se soluționează de către judecătorie. Judecătoria Piatra Neamț prin sentința civilă nr. 359 din 26 ianuarie 2005 a considerat că nu este competentă să judece calea de atac și a trimis cauza la Curtea de Apel Bacău, considerată competentă, situație față de care s-a ivit prezentul conflict negativ de competență.

S-a considerat în motivarea acestei soluții, că activitatea judecătorului delegat la Biroul de Carte Funciară este de natură jurisdicțională și nu administrativă, deci actul emis de judecătorul delegat nu poate fi supus unui control judiciar sub forma plângerii, ci impune intervenția instanței superioare. Obiectul cauzei, înscrierea în cartea funciară, este supus normelor materiale și procedural ale legii speciale Legea nr. 7/1996, legea cadastrului și publicității imobiliare. Calea de atac împotriva încheierilor pronunțate de Biroul de carte funciară este expres prevăzută de art. 52 alin. (2) al Legii nr. 7/1996 în forma în care a fost modificat prin Legea nr. 419/2004 privind aprobarea O.U.G.

nr. 41/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/1996. Potrivit acestui text „încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, ca instanță competentă din circumscripția în care se află imobilul”. Noțiunea de „instanță competentă” se referă în mod evident la judecătorie, instanță de drept comun în soluționarea plângerilor. Că este așa demonstrează și circumscrierea din punct de vedere teritorial a instanței competente și anume „instanța din circumscripția în care se află imobilul”. Or, imobilul asupra căruia poartă cererea se află situat în circumscripția de jurisdicție a Judecătoriei Piatra Neamț. Pentru considerentele arătate se va fixa competența de soluționare acestei căi de atac în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a căii de atac, plângere formulată de S.C. M. SA Piatra Neamț împotriva încheierii din 28 iunie 2004 a Judecătoriei Piatra Neamț, Birou Carte Funciară, pronunțată în dosarul nr. 10764/2004, în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7716/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Bacău, Biroul de carte funciară, prin încheierea nr. 21477 din septembrie 2004, a admis cererea formulată de cu privir
ÎCCJ 2005-09-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7302/2005
cțiune fondată pe dispozițiile art. 36 pct. 4 din Legea nr. 7/1996. Or, spre deosebire de „acțiunea în rectificare” fondată pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 care se formulează după obținerea unei hotărâri judecătorești definitiv
ÎCCJ 2005-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9805/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 august 2004, ulterior precizată, reclamanții B.G. și B.E.M., în temeiul art. 111 C. proc. c
ÎCCJ 2008-04-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2484/2008
ul-teren și construcții-înscris în C.F. nr. 130/N a localității Hemeiuși, proprietatea SC S. SA Hemeiuși. Judecătoria Bacău și Tribunalul Bacău, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece pricina. Curtea de Apel Bacău,
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82369)
Căi de atac. Carte funciară Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Carte funciară. Rectificare. Căi de atac. Apel și recurs. Competența de soluționare Index alfabetic : Drept procesual civil - carte funciară; rectificare - apel - recur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă